O sa va vorbesc despre doua produse recent lansate de Yves Rocher, care fac parte din gama Pure System creata special pentru persoanele cu ten mixt si/sau cu probleme precum cosuri, puncte negre, ten incarcat.
Formulele produselor sunt blande si se potrivesc si celor cu ten sensibil. Mirosul lor este foarte fin, spre deosebire de alte cosmetice anti-acnee, care te izbesc prin aroma lor foarte puternica, de dezinfectant.
Gelul exfoliant vine intr-o formula fara sapun, alcool si fara parabeni. De-a lungul utilizarii nu am observat ca imi usuca pielea, asa cum fac multe alte produse similare. Comparandu-l cu Garnier 3 in 1 , de exemplu, este o varianta mult mai blanda, mai delicata si totusi mi se pare ca duce la acelasi rezultat: pielea proaspata, curata si placut parfumata.
Producatorul spune despre acest produs ca in 7 zile reduce punctele negre cu 84%. Eu nu l-am folosit pana acum 7 zile consecutiv, dimineata si seara, asa cum ar fi trebuit, deci in acest sens nu pot sa ma pronunt. Pot sa va spun ca dupa 2-3 utilizari, multe puncte negre au devenit albe, dar acestea au trecut in cateva zile. Deci s-ar putea ca afirmatia precedenta sa fie adevarata, iar punctele negre sa fie serios reduse dupa utilizarea frecventa a exfoliantului.
Un tub are 125 de ml si costa 29 de lei. Este economic si se consuma greu.
Atentie pentru iubitorii de spuma: nu face spuma!
Continuam cu aceasta crema anti-imperfectiuni 4 in 1, foarte frumos ambalata, intr-un recipient practic, care permite dozarea perfecta.
Pentru mine aceasta este crema de zi perfecta: este foarte usoara, se absoarbe imediat, nu ramane deloc la suprafata pielii, matifiaza tenul (cu toate ca pe parcursul zilei acesta se comporta ca de obicei) si o declar mult mai eficienta decat varianta verde de la SeboSpecific. O folosesc ca baza de machiaj de fiecare data, este printre putinele creme cu care m-am inteles in aceasta privinta. Nu face scame si nu imi creaza senzatia ca as fi data cu crema pe fata.
Eu de ceva vreme nu am mai avut cosuri...nu stiu daca e meritul ei, al mastii de la Mario Badescu, al tratamentului de la Anew, dar ma bucur ca nu m-au mai sacait.
Crema are 40 de ml si costa 34 de lei. Mi s-a parut mai buna decat Normaderm de la Vichy si mi se pare o varianta accesibila pentru fetele care au probleme cu cosurile si nu au un buget foarte ridicat. Nu am observat nicio reactie adversa din partea ei, desi o folosesc de pe data de 3 octombrie, cand am cumparat-o.
Atentie: crema, spre deosebire de exfoliant, contine alcool!
In concluzie, recomand aceste produse. Nu va spun ca veti scapa obligatoriu de problemele tenului, dar reprezinta o varianta delicata pentru cei care se confrunta cu imperfectiunile pielii. Gama Pure System mai contine pe langa aceste doua produse: masca, lotiune tonica si patch-uri pentru neutralizarea cosurilor, cu preturi intre 28 si 42 de lei. Puteti profita de ultimele oferte YR, postate pe forumul Elle, sectiunea All about make-up, pentru a primi si niste cadouri irezistibile pe langa cosmeticele comandate.
Comentarii
Merci pt review. Ai un blog super.
:*
Te pup!
Multumesc! :*
Abia astept sa ii faci si tu review!
Sper sa iti placa la fel de mult!
Se folosesc toate deodata, pentru ca sunt produse complementare.Te speli cu exfoliantul, apoi te stergi cu lotiunea tonica,iar apoi aplici crema. Daca ai si acele patch-uri,le poti aplica si pe ele peste cosuri.
Despre Healing & soothing mask este vorba! :)
Trimiteți un comentariu