miercuri, 20 august 2014

Pătuțul care te culcă



   Totul pare simplu atunci când vine vorba despre pătuțuri copii. Ne gândim astfel: amenajăm camera bebelușului alegând obiecte colorate în funcție de sexul copilului (roz pentru fetițe, bleu pentru băieței, conform tradiției), plasăm un pătuț care să integreze în decor, adăugăm jucărioare din loc în loc și am încheiat socotelile. Ne gândim că oricum bebelușul nu are ce obiecții să ridice, neștiind nici să vorbească și nici să exprime exact ce simte legat de locul în care adoarme seară de seară. Și chiar dacă i se va părea urât pătuțul în care doarme el va uita în scurtă vreme de acest lucru, amintirile lui din primii ani de viață fiind sortite, în mod natural, pieirii. Ne-am gândit oare că cel mic plânge tot timpul nu doar din cauza dințișorilor, sau a foamei, ci și din pricină că-și urăște pătuțul?

 Deși s-ar putea să fabulez nințel, iată cum îmi amintesc eu primul contact cu pătuțurile mele de pe vremea când eram copilaș. 
   Mama a cumpărat pătuțul gândindu-se la faptul că nu dorea ca eu să fiu singurul copil al familiei. Așa că a ales unul mai mare și mai scump, care să reziste suficient și pentru bebelușul cu numărul 2, ce s-a întâmplat să fie tot o fetiță. În el a dormit mai întâi prima fetiță, adică eu. Somnul fetiței în pătuțul bej, din lemn, nu era unul prea bun, iar dovadă au stat nopțile în care mama n-a închis un ochi decât înspre ziuă. După un an s-a înregistrat o creștere demografică pe teritoriul pătuțului, apărând încă o fetiță la orizont. Patul nu era vopsit în roz, ca cel din fotografia de mai sus, așa cum mi-aș fi dorit eu, dar mama nu s-a preocupat de acest aspect și din pricina asta, probabil, am rămas cu ceva sechele legate de această culoare. 
   După o vreme, fetița numărul 1, obișnuită să fie Stăpâna Pătuțului, pe care-l detasta dar era totuși al ei, a început să-l boxeze pe bebelușul cel mic. Îl mușca și chiar îl arunca din pătuț, după cum însăși mama povestește. Fetița, aparent inocentă, era de o viclenie cum mamei rar i-a fost dat să întâlnească și, după ce caftea bine bebelușul, se prefăcea că-l mângâie, zicând:
   -Mama, bebe!
   Eventual punând și-un pupic pe obrăjorul bebelușului, pentru ca fapta cea rea să fie trecută cu vederea. Mama n-a căzut în capcana fetiței, așa că a transferat-o într-un pătuț mai mare, fără pereți. Un pat obișnuit, într-o variantă mini. Fetița a plâns fără oprire timp de o săptămână după care a pus la cap alt plan diabolic, prefăcându-se că-i place noul loc, dar mergând uneori să se urce tot în pătuțul cel vechi și să-l arunce pe bebe cel mic pe covor.




   Poate că mama nu l-ar fi găsit pe bebeluș pe covor dimineața, dacă s-ar fi preocupat să-i ia fetiței un pat corespunzător dorințelor sale. Dacă pentru băieței oferta de pătuțuri în formă de mașină nu cunoaște concurență, pentru fetițe varianta cea mai îndrăgită este cea decorată cu Hello Kitty, celebra emblemă sub formă de pisicuță ce succește mințile copiilor din întreaga lume. Dar n-a fost să fie nici cu Hello Kitty, nici roz și nici cu fundiță, așa că fetița s-a răzbunat pe cineva mai slab decât ea, adică pe bebe mic.
   Mama mi-a explicat clar că pe vremea ei nu erau așa multe opțiuni pentru pătuțuri, la prețuri decente. Ori luai pătuț din lemn în nuanțe de bej/maro ori băgai copilul într-un pat-cort din plastic deasupra căruia agățai o jucărioară. Și, adăugă ea:
   -Ar trebui să fii mulțumită că nu te-am ținut la cort!
   Și, să zicem, mi-a trecut ranchiuna. Nu erau paturi așa drăguțe atunci, abia se eliberase țara de sub comunism și în continuare producția internă reprezenta o mare parte din piața bunurilor și prin urmare diversitatea din magazine nu era una ca-n zilele noastre. Însă de m-aș fi născut astăzi și nu m-ar fi culcat într-un pătuț drăgălaș, în care somnul să vină de la sine, altfel ar fi stat lucrurile!



luni, 18 august 2014

Tricourile imprimate


   TinaR(click aici) a dat startul reducerilor de vară, iar astăzi am să vă ispitesc cu câteva modele de tricouri imprimate aflate la reducere! Trendul top-urilor cu mesaje haioase/ desene a prins mai bine în ceea ce-i privește pe bărbați, ei neavând la fel de multe opțiuni vestimentare ca și femeile și căutând să jongleze și dânșii cu ce au la dispoziție. Însă nici fetele n-au stat deoparte și au întins mâinile după astfel de tricouri, chiar dacă nu s-au dovedit a fi la fel de îndrăznețe ca băieții, evitând mesajele foarte deocheate.



   TinaR a venit cu ceva inedit pentru acest sezon și-a redus prețurile unor seturi interesante formate din tricouri atât pentru mamă cât și pentru cel sau cea mică. Sau pentru soră mai mare și soră mai mică ori pentru mătușă și nepoțică :).






   Iar pentru cele care preferă să-și aleagă haine doar pentru ele, ori nu au cu cine să facă experimentul de mai sus, există și varianta tradițională a tricourilor pentru femei. Cele inscripționate au prețuri pornind de la 30 lei, însă existe și variante mai piperate, iar aici se regăsesc tricourile ce sar de 100 lei chiar și după aplicarea discounturilor. 


duminică, 17 august 2014

Review: Pudră pulbere Nutrious Vita-Mineral Estee Lauder



   Din iarnă am început să folosesc pudra pulbere Nutrious Vita-Mineral de la Estee Lauder și iată că abia înspre sfârșitul verii, după ce am testat-o luni la rând, a venit rândul să-i fac o prezentare pe blog. Am fost foarte încântată când am cumpărat-o la jumătate de preț, fiind primul produs de la Estee Lauder încercat. Întotdeauna am fost fascinată de ambalajele acestor produse, părându-mi-se foarte luxoase, pretențioase. Mi-am imaginat că atunci când voi avea 40 ani+ am să dețin o trusă mică de machiaj formată din produsele lor: fond de ten, o paletă de farduri, un fard de obraz și un rimel, de care am să mă folosesc în permanență :).
   Primul experiment cu Estee Lauder a fost și nu a fost un succes. Mi-a plăcut pudra, dar nu mi s-a părut una deosebită. Din punctul meu de vedere poate fi concurată de cea de la Yves Rocher- varianta pulbere.



    Nuanța pe care eu am ales-o a fost intensity 3.0, cea care se situează la jumătatea tabelului de culori, fiind potrivită tenului mediu spre închis. Pudra este mai deschisă atunci când e aplicată pe față decât atunci când este în cutie, așa că trebuie să aveți grijă atunci când vă căutați nuanța potrivită. 
   Sub capacul auriu al flaconului se ascunde un burețel-aplicator pentru pudră, dar și o pensulă. Pentru mine burețelul a avut un singur rol: acela de a împiedica pudra să nu se risipească, găurile sitei din plastic fiind mai largi iar pudra ieșind cu ușurință la suprafață. Pensula e deasă și nu-și pierde perii la spălare, e practică, fiind destul de mare pentru a fi folosită pe întregul ten din câteva mișcări.
   Pudra poate fi, chipurile, folosită și pe post de fond de ten mineral, dar mie nu prea mi-a priit astfel, având o acoperire mică spre medie. În schimb, este bună pentru fixarea fondului de ten, căci nu încarcă pielea și nu are un aspect prăfos. Din contră, am observat că lasă pielea luminoasă (nu conține sclipici), iar finish-ul său este unul cât se poate de natural. Din nou, fără realizări mari în ceea ce privește camuflarea imprefecțiunilor.

 Deși pudra mi-a plăcut, nu am s-o cumpăr din nou pe viitor. Nu mi se pare spectaculoasă, iar prețul său (120 lei-standard) mi se pare cam ridicat. Consider că sunt alternative mai ieftine la fel de bune, pudra de la Yves Rocher fiind primul exemplu care-mi vine în minte.

sâmbătă, 16 august 2014

Firmă deratizare ce pune capăt fenomenului emiaugraționist, scăpând omul de șoareci


   Omul avea o mâță și un motan. Mâța și motanul aveau, la rândul lor, trei puieți cucuieți. Cu cinci suflete de pisică se mândrea Omul, cu o casă frumoasă și cu o nevastă drăguță. Viața Omului ar fi fost perfectă până la capăt dacă o hoardă de șoareci nu l-ar fi reperat drept țintă și nu s-ar fi mutat, cu toate catrafusele, în curtea Omului. Trei zile maxim le-a luat șoarecilor să-și sape galerii, să-și facă cuiburi și să înceapă deja să se înmulțească, făcând lungi partide de dragoste pentru sporirea neamului șoricesc.
   Vă spuneam că Omul avea cinci pisici în ogradă. Ce-au făcut ele când au aflat de sosirea noilor locatari? Să zicem că motanul a gesticulat lehamite în fața unui pârlit de șoricel care trecu în fugă prin raza mustăților sale, dar restul familiei pisicești nici c-a schițat vreun gest. Ăl mai mic dintre pui, nici măcar azi n-a aflat că a împărțit o masă caldă și-un pat alături de vreun șoarece. 
   A aflat, în schimb, Omul. Azi văzu un șoarece, mâine încă unul, poimâine chiar doi, braț la braț, printr-un colț de bucătărie. 
   -Ei, drăcia dracului! scuipă Omul cât colo, scârbit să tot vadă șoriceii mișunând prin unghere. 
   S-a prezentat atunci în fața pisicilor. Astea, puturoase toate, abia de-și țineau ochii deschiși, prefăcându-se că-l ascultă.
   -Mare, mare problemă avem, domnilor, cu niște hapsâni de șobolani. Cât e ziua de lungă aleargă-n sus și-n jos, pe sub pat, pe mese, printre rufele neveste-mii. Voi ce păziți?
   Motanul-tată, mai treaz decât restul, își drese miaunatul și zise:
   -Să-mi fie iertat, Omule, dar ai impresia că familia mea e firma deratizare?
   Omul încremeni atunci, izbit de răspunsul malițios al motanului ce-l privea nerușinat, fără să clipească. Pisoiul cel mic, după o repriză scurtă de căscat, adormi bușteam la picioarele mă-sii. Ăilalți doi moțăiau unul băgat în celălalt, cu capul culcat pe un...șoricel?!
   -Asta nu se poate, strigă omul. Să doarmă obraznicii ăștia, de i-am crescut, cu capul pe guzgan? Domnule, se adresă motanului, nu știu cum faceți, dar ori puneți ghearele la treabă și mă scăpați de șoareci, ori rupem relațiile și vă arunc pe drumul mare.

   Deși pe moment motanul s-a arătat a fi dezinteresat de discuția avută, seara,sub lumina lunii, lucrurile se vedeau altfel. Nu mai era liniște în curte, ca altădată. Nu se putea concentra la chestiunile care-i preocupau viața de pisic. Pretutindeni șoarecii săreau, înfulecând resturi și destrăbălându-se în public. Cum să crească el puii într-un loc al haosului culinar și-al desfrâului trupesc? Și chiar din următoarea zi se puse pe exterminat șoarecii.
   Exterminarea șoarecilor de către motan a avut, cu aproximație, 5328 de episoade. Ce omora el ziua, făta o singură șoricioaică noaptea. Toate șoricioaicele din cârd, la un loc, turnau de zece ori mai multe rozătoare într-o seară decât omora pisicul într-o lună. 
   -Nu fac față, se plânse el neveste-sii. Mâine sun la DDD!

   -Alo, zise motanul cu voce mieroasă imitând glasul Omului, compania DDD?
   -Da, spuneți!
   -Am o problemiau, hmm...problemă, cu niște șoricei sâcâitori. Puteți veni, să zicemiau, săptămâna viitoare ca să vă ocupați de dânșii? Nu doar că au invadat toată curtea, dar mi-au, miau, miau pus și toți vecinii pe cap de când grupuri s-au mutat în curțile din apropiere. Am de-a face, cum s-ar zice, cu un fenomen emiaugraționist!
   Migrația șoricească a fost oprită la timp. DDD a exterminat rapid toți șorecii din curtea Omului. Pe toți, minus unul, căci mâțele mici prinseseră drag de șoricelul pe care-l foloseau pe post de pernuță.
   -Hai să-l lăsăm, dragule, că e prietenul copiilor. Că doar nu s-o crăpa cerul.
   Ok, ok! Hai să zicem că au mai cruțat și o șoricică, iubita șoarecelui-pernuță, ca să nu se simtă cel din urmă nelalocul lui printre atâtea pisici. 
   -Fie, iertăm și pe ibovnică, decise tatăl. Dar să nu afle Omul, că-n stradă o să sfârșim cu toții!

   S-a scurs nințel timp de atunci. Pisoii au rămas tot cinci, dar șoarecii din doi s-au făcut rapid douăzeci, iar azi s-ar putea să fi ajuns câteva sute. Pisica-mamă oftă îngrijorată, auzind iar amenințările Omului. Motanul o liniști, spunându-i că va suna chiar mâine, din nou, la DDD.
   -Alo, DDD?
   -Da, cu ce vă putem ajuta?
   -Tot eu sunt, domnilor! Se pare că fenomenul emiaugraționist al șoarecilor cunoaște o formă mai gravă decât prima oară. Veniți, vă rog, că mi-au, miau, miau...



Review: (Super) Masca regenerantă de la Kallos


   În ultima vreme am descoperit câteva produse accesibile care s-au dovedit a fi mai bune decât cele profesionale încercate și primul dintre ele despre care v-am povestit a fost șamponul Dove Intense Repair. Azi este rândul unui alt super produs pentru păr să fie lăudat așa cum trebuie: masca regenerantă pentru păr vopsit, decolorat sau tratat cu permanent, de la Kallos. 
   De la Kallos nu am folosit foarte multe produse de-a lungul timpului. Îmi amintesc acum doar de o mască cu placentă și de un balsam de păr, ambele ok, dar nu excepționale. Masca despre care am să vă povestesc acum nu a fost cumpărată de mine, ci am găsit-o la sora mea. Nu mai aveam balsam și am citit repede pe flacon conditioner și am zis că am dat peste un balsam de păr, abia apoi observând că produsul e de fapt o mască. Cel puțin în teorie, căci în practică e vorba de un balsam cu efect aproape instant de descurcare și hidratare a firului de păr. Nu e nevoie de timp de acționare, părul se înmoaie și se descâlcește în câteva secunde de la aplicare, motiv pentru care aș îndrăzni să declar acest produs cel mai bun aliat pentru descurcarea părului.
   Dacă erați obișnuite cu măștile de păr de la Kallos în borcănaș, veți fi încântate de ambalajul acesta cu sistem de dozare. Mie îmi place mai mult, recunosc. Pentru o aplicare pe un păr de lungime medie, ca al meu, e nevoie de 3-4 apăsări pe pompă, produsul eliberat fiind dens dar întinzându-se cu ușurință pe păr. Eu îl distribui pe lungimea firului de păr, îl masez puțin, apoi în clătesc. Părul se descurcă instant, după cum ziceam și poate fi pieptănat cu ușurință. Dacă obișnuiți să vă uscați părul pe perie, o să fiți încântate de faptul că peria nu se va mai încurca printre șuvițe, indiferent de mișcările pe care le faceți. 
   Masca are miros de bomboane cip, dar aroma sa dispare după clătirea din păr, deci nu va fi o problemă în cazul în care nu vă împăcați cu produsele cu parfum dulce.


   Am atașat și lista de ingrediente, pentru cei interesați!
   Masca se vinde, în supermarketuri, în 3 variante:
-200 ml (recipient cu filet)- cca. 8 lei;
-500 ml (recipient cu pompă)- cca. 15 lei;
-1000 ml (recipient cu pompă)- cca. 25 lei.
   Dacă prețurile produselor vă amuză din pricină că le găsiți a fi prea mici, vă spun doar că mie acest produs mi s-a părut cel puțin la fel de bun ca balsamurile mele favorite, de la Wella, și mai eficient decât multe alte produse hidratante profesionale pentru păr. 

Căldură mare, mon cher!


   -Căldură mare, mon cher! îi zic tatei în timp ce mă așez lângă dânsul, pe un scaun, la umbră. Dacă am fi trăit pe vremea lui Caragiale, acum era musai să alergăm în curtea unei coane mari, pentru a ne potoli setea cu un pahar de sifon. Până una alta apelăm la mijloacele moderne.
   Și deschid repede o doză de bere neagră. Tata se uită suspect la mine, tot puiul lui am rămas și nu s-a putut obișnui că aș putea face încă treburi de oameni mari.
   -Pentru dumitale! îi zic în timp ce îi întind cutia.
   El râde căci știe că nu ăsta era primul meu gând. Doar mișcă puțin din cap și apoi mă iartă. E bine la umbră, mult mai în regulă decât în casă, acolo unde seara intru ca-ntr-o seră, plonjând direct în pat, cu singurul gând de a adormi mai repede ca să uit de căldură. 
   -Nu mai se poate, domnule, cu căldura asta! mă vait și eu cum pot. La noi ca la noi, că suntem mai la țară, dar când plec la București, jur că mă ia cu leșin de cum ies pe poartă, așa de tare mă îngrozește gândul c-am să urc în ratb și de acolo hopa într-o încăpere la fel de încinsă ca asta de-acasă. Și n-am nici pom sub care să mă pitesc ca aici. Uite, tata, scria Cristina că fie vremea cum o fi, bine măcar că are aer condiționat și asta-i tot ce contează.
   -Ce invenție, măi fată, și cu aerul ăsta condiționat, bolborosea tata veșnic nemulțumit de învențiile ultimelor decenii. Pe vremea mea, băgai ventilatorul în priză și-ți răsfirai degetele de la picioare prin fața lui ca un mare barosan. Azi: aer condiționat, sisteme climatizare, tot soiul de drăcii...
   Eu mi-am amintit atunci de ventilatorul copilăriei. Cel de care legam benzi tăiate din casetele audio și la care mă chioram ca la mașini străine atunci când începea să răsfire panglicile maronii în toate colțurile camerei. Când am mai crescut ce-am zis? N-o fi bun oare și ca uscător de păr? Și-am pus întâi pisica la uscat, ea era mică, am prins-o bine de lăbuțe și-a stat. Apoi am pus-o pe sora mai mică la uscat și cumva i-am prins părul între palete.
   -Mai ții minte ce i-ai făcut soră-tii cu ventilatorul? mă întrebă tata fix în clipa în care rememoram momentul respectiv.
   -Cum ziceam, nu se mai poate, mon cher, fără aer condiționat! am schimbat rapid subiectul. Să staaai toată ziua sub pom, leșinat după atâta mers prin căldură, să nu poți și tu să te arunci ca proprietar al casei în propriul tău pat!
   Tata se amuză foarte tare când l-am numit proprietar al casei, ba chiar se înecă nințel cu berea.
   -Mi-ai dat berea cu blesteme? mă întrebă. Vrei o gură?
   -Nu, nu, eu beau d-asta cu limonadă, fără alcool. E cea mai bună.
   Tata se strâmbă. Oribilă, cea mai oribilă, părea că spune prin gesturi. M-am stâmbat și eu în sinea mea căci nu era cea mai grozavă, dar nu puteam lăsa să se vadă. 
   -Păi și n-ai găsit și tu o oferta aer conditionat în cutia aia? (cutia fiind termenul folosit pentru a descrie laptopul!!!). 
   -Am găsit, la Climatico. Și mai scumpe și mai ieftine. Le și montează, nu doar în București, ci în toată țara. Aici au și ventilatoare, pentru ăștia nostalgici, ca matale, dar și aparate de încălzit, dacă te bate gândul să-ți tragi o aerotermă, cadou propriu de Crăciun.
   -Pune jumi-juma cu soră-ta și luați-vă aer condiționat. Că tot plecați voi de pe-acasă, să stau și eu cu maică-ta să ne răsfățăm într-o cameră răcoroasă. C-acum, au inventat ăștia te miri ce. Încă puțin și or să scoată un aparat pentru vreme. Ai chef de puțină ploaie, apeși pe buton și-ți plouă în curte. Vrei soare? Nimic mai simplu, pac pe buton și ai ditamai soarele pe bucata de cer de deasupra creștetului, în timp ce vecina coana Gica pune lemne pe foc să nu-i înghețe țurloaiele. 
   Și tate se amuza mai ceva ca un copil, căci atât îi trebuia, să prindă un subiect de fabulat, că nu se mai oprea preț de un ceas. Începuse să ia la rând toți vecinii, imaginându-se pe sine într-un climat cu totul diferit, stârnind invidia tuturor.
   -Și când afară s-o fi terminat de căzut toate frunzele de prin pomi, zic să se facă puțină primăvară la mine în curte! Nu prea cald, dar să nu plouă. Vreme de mai, cam așa. Și-l văd pe Bebe pe drum, mohorât ca și pomii rămași golași. Îl chem la mine, la o bere, aici, în paradisul climatic. Așa da, așa mai merge! Până atunci voi îngrijiți-vă să rezolvați cu aerul condiționat, nu mai aruncați cu banii pe prostii și vedeți cum faceți să plecați de-acasă acum, cât mai e cald. Nu de alta, dar sunteți tinere, acum trece vara și abia la anul vă mai puteți duce la mare, la soare, frumos, rochițe, bâldâbâc, cocktailuri, muzică bună, hei hei, tinerețe! Lăsați bătrânii în grija aerului condiționat și duceți-vă oriunde! rânjea tata imaginându-și, din nou, fel de fel de pozne.


   

joi, 14 august 2014

Hello, Barbiella!




    Nu demult am mers împreună cu sora mea în showroom-ul SevenSins de pe Orzari, locația în care puteți admira în liniște produsele de pe site. Atmosfera e foarte plăcută și nu e obligatoriu să cumperi nimic. Eu am plecat cu mâna goală, nu m-a presat niciun membru al personalului să cumpăr ceva și chiar am avut ocazia să descopăr anumite obiecte de lenjerie intimă care-mi scăpaseră pe site. Printre ele și câteva piese din colecția Barbiella, în nuanțe de roz mai plăcute în realitate decât în pozele de pe site (mai deschise puțin) și foarte fine la atingere, ca toate produsele fabricate de Obsessive pe care le am sau am avut ocazia să le văd. Din experiență vă spun că sunt foarte rezistente la spălări repetate/înălbitor (cele albe) și se găsesc nu doar pe SevenSins(click aici) ci în majoritatea magazinelor online de lenjerie intimă.
    Ziceam că eu n-am cumpărat nimic, dar sora mea și-a luat un body într-o nuanță foarte deschisă de roz, cu fundițe, un body pe care aș fi vrut să mi-l cumpăr eu inițial, dar am zis că până vor veni zilele mai friguroase o să am ocazia să-mi iau și eu unul. Pe timp de toamnă/iarnă, port body aproape zilnic pentru că am avut ceva probleme cu rinichii în trecut, iar body-ul îmi protejează tot spatele de frig atunci când mi se ridică puloverul sau jacheta. 
    O alternativă la un body ar fi și rochița Barbiella de mai sus, care practic are lungimea unui top mai lung și poate fi purtată chiar și atunci când îmbrăcăm pantaloni. Prin iarnă, când mi-am comandat o rochie similară albă, dar cu cupe, am avut nenorocul să nu mi se potrivească în zona sânilor. Mai exact, nu aveam cu ce umple cupele! Modelul rochiei roz, fără cupe, mi se pare mai potrivit pentru femeile care nu posedă un bust generos și la o probă pe deasupra rochiei mi s-a părut că de data asta am avut cu ce să-i umplu partea de sus :D!





    Dintre modelele în nuanțe pastelate de la Obsessive, mi-au plăcut  cele de sus. Setul format din pantalonași scurți și top e de mult timp pe listă și are și o variantă în nuanțele ciocolatei. Mi se pare că multe dintre produse se asemănă cu cele din colecțiile Prelude de la Jolidon, doar că prețurile lor sunt mai accesibile și nu prea sar de 100 lei (mă refer aici la seturi/rochii de seară).
   Voi aveți preferate printre brandurile de lenjerie prezente în România?


LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...