Vopsea Igora Royal (nuanta 6-5)




   Mi-am dorit sa incerc o vopsea de par profesionala pentru a constata daca exista diferente majore intre un astfel de produs si unul din comert. De la raft am incercat aproape tot ce se putea incerca, iar preferatele mele au fost vopseua Recital Preference si Garnier Color Naturals. Cea din urma nu rezista foarte bine, insa nu-mi usca deloc parul și de aceea o utilizam adesea.
   Dintre cele peste 70 de nuante ale vopselei Igora Royal de la Schwarzkopf Professional am ales 6-5, o nuanță medie de ciocolatiu. cu reflexii aurii. Am comandat-o de AICI. Vopseaua nu vine insotita de oxidant, nici de manusi. Toate acestea trebuie cumparate separat. Eu am optat pentru oxidantul Igora Vibrance cu 4% peroxid, o lotiune activa cu concentratie mica, potrivită pentru nuantele apropiate de culoarea naturala a parului. Daca doriti sa folositi o vopsea foarte deschisa ori intr-o nuanta vibranta trebuie sa optati pentru un oxidant puternic (9%, uneori chiar 12%).



   Am luat un litru de oxidant, gandindu-ma ca n-ar fi rau sa am de rezerva pentru vopsirile viitoare. Flaconul e prevazut cu un sistem practic de dozare, gratie caruia continutul poate fi transferat fara probleme in recipiente mai mici. Un tub de 1000 ml costa 26 lei.



  Aplicarea:
  Vopseaua se amesteca cu oxidant in proportie de 1:1. Pentru 60ml (continutul tubului de vopsea), adaugam 60ml de oxidant. Nu folositi recipiente metalice pentru a le amesteca, alegeti un vas din plastic sau din ceramica.
    Rezulta o pasta aparent densa, cremoasa, care se va intinde foarte, foarte usor pe par. Mult mai usor decat orice vopsea incercata de mine. Amestecul nu se usuca pe par, va ramane la fel de cremos pana la finalul procedeului. Desi am si o pensula pentru vopsit, am aplicat vopseaua direct cu degetele, masand atat radacinile cat și suvitele. Un singur tub mi-a fost suficient. Eu am parul mediu ca lungime si normal ca textura.
    Truc: pentru ca vopseaua sa prinda mai bine e indicat sa aveti parul cat mai uleios, asa ca nu-l spalati cu cateva zile inainte. Eu am asteptat 4 zile pentru ca radacinile sa se ingrase bine. Astfel veti proteja si scalpul, iar vopseaua va prinde mai frumos.
   Urmele de vopsea se sterg rapid de pe piele, nu a fost nevoie sa insist. Si la acest capitol Igora Royal a devansat vopselele din comert incercate de mine. Si la capitolul miros e fruntasa. Initial mirosul de amoniac e puternic, insa dupa cateva minute aroma sa devine fantastica, fructata. Mai ca nu-mi venea sa clatesc parul la finalul celor 30 de minute.
   La clatire am observat ca vopseaua face destul de multa spuma. Nu a mai fost nevoie sa samponez parul, desi acesta era foarte murdar inainte de vopsire. S-a clătit rapid, apa s-a colorat foarte puțin. Culoarea amestecului nu s-a schimbat prea tare, a ramas galbuie pana la final.



   Rezultatele:
   Vopseaua a prins uniform, atat in zona radacinilor cat si pe lungime. Nuanta obtinuta, un ciocolatiu mediu, a avut de la bun inceput un aspect natural. La inceput nuanta a fost mai intensa, treptat s-a decolorat. Dupa 4 sapatamani de la vopsire nu am simtit nevoia sa improspatez culoarea, lucru de care ma ocupam, de regula, lunar. Parul meu este decolorat cam pe jumatate, in luna martie am facut acest lucru. Din aceasta cauza vopseaua se duce rapid de pe portiunile decolorate. Consider decolorarea cea mai neinspirata alegere pe care am facut-o, in urma sa parul meu s-a degradat și am fost nevoita sa tund mai mult de 10 cm din el în primavara. De atunci mi-am promis ca voi fugi de oxidanti puternici, parul meu nefiind suficient de puternic pentru a le face fata.
   Pentru ca sunt foarte incantata de rezultate, la urmatoarea vopsire voi folosi tot Igora Royal de la Schwarzkopf. Probabil multe vopsele profesionale au aceeasi calitate, cu timpul poate voi incerca si altele insa pentru moment nu imi doresc sa fac o schimbare. 

Comentarii

Anonim a spus…
Ma bucur ca ai incercat o vopsea profesionala. Pe mine m-au convins inca de la prima incercare, apoi pe parcus am mai incercat vopsele de comert si am revazut din nou diferenta f mare.
M-a tentat Igora dar nu am folosit inca, folosesc de obicei Yellow si Imperity de care sunt multumita, la fel au un miros placut, nu ustura scalpul, sunt cremoase si usor de aplicat.
La vopsele profesionale se poate si deschiderea de culoare fara decolorant, este o vopsea speciala, un intaritor de decolorare care poate deschide pana la 5 tonuri. Acest intaritor se amesteca cu vopseaua aleasa. Nu stiu cat de bine merge dar voi incerca pe viitor pt ca vreau sa imi deschid culoarea .
Toma Aurora a spus…
Corina, mi-a plăcut foarte mult. Și acum tot cu ea am să mă vopsesc, au trecut aproape 8 săptămâni de la vopsire. Vopseaua s-a scurs treptat, am fost mulțumită nu doar de rezultatul inițial ci și de rezistența sa.
Sunt cruioasă cum se va comporta acel întăritor, dacă îl vei folosi te rog să mă ții la curent. Sora mea se vopsește blond de mulți ani, i-ar fi utilă o părere.
Anonim a spus…
Eu as vrea sa trec de le 7.4 la 8.4 sau 8.44 ( acesta este chiar mai deschis decat 8.4 ) este doar un ton dar diferenta este mare, am vazut in pozele cu mine, parca sunt 2-3 tonuri diferenta nu 1. Prin noiembrie-decembrie am sa incerc, si am sa revin dupa cu o parere.
Pana atunci in caz daca nu ai citit a mai scris cineva despre decolorarea cu vopseaua profesionala aceasta este linkul
http://www.sigina.ro/2012/01/cum-obtii-blondul-fara-decolorant-2/
Pe par nevopsit sigur merge decolorarea dar nu stiu cum se comporta pe par vopsit. Oricum am sa incerc. Ma bucur ca iti place vopseaua si ca a tinut asa bine.

Orice vopsea profesionala trebuie sa aiba nuanta 000 sau 10.00 ( este o suvita alba in imaginea din catalog) deci asta ar trebui folosit, eu am sa il folosesc impreuna cu nuanta dorita.
Anonim a spus…
Am fost inainte cu 8.4 vopsita apoi m-am vopsit cu doua ori cu 7.4, scuze daca am fost putin ambigua. Sunt curioasa cum si daca se va deschide parul deja vopsit. Am sa revin cu o parere dupa, cum am promis.
Toma Aurora a spus…
Mulțumesc, Corina!
Cu o nuanță apropiată de 7.4 mă vopseam și eu în trecut, pe vremea când purtam părul mai deschis. Sora mea se vopsește cu 9.1 și 10.0 în mod obișnuit, nu prinde la fel de deschis pe rădăcinile crescute, ea având părul șaten mediu în mod natural.
Anonim a spus…
Buna, scz nu am uitat sa raspund dar de fapt m-am razgandit sa imi deschid parul. Eram f hotarata atunci dar cand am primit comanda au gresit si in loc de 10.00 care este 'neutru' adica intaritorul de decolorare mi-au trimis 10.0 care este 'blond platinat' :| Intre timp m-am tot gandit si vreau sa raman la un ciocolatiu.
Chiar imi pare rau ca nu pot ajuta cu un raspuns dar eu, personal cred ca intaritorul de decolarare la vopselele profesionale merg f bine, si eu daca as vrea par blond le-as incerca.
Toma Aurora a spus…
Bună, Corina!
Între timp sora mea s-a vopsit cu Igora 10 și i-a ieșit foarte frumos, chiar dacă părul ei e destul de închis la rădăcini (șaten mediu).
Mulțumesc oricum pentru mesaj! Te pup!
Anonim a spus…
Super, ma bucur f mult ca a avut un rezultat bun! Vopsele de par profesionale chiar isi fac treaba bine si cu 'daune' minime.
Cu placere, te pup si eu!