sâmbătă, 18 iulie 2015

Bunătăți de la Solaris


   Fetelor, v-am spus deja că am primit un pachet frumos din partea echipei Solaris și că urmează să revin cu impresii despre gustările și uleiurile strecurate într-o practică sacoșă pentru plajă. În ultimele zile m-am folosit de bunătățile primite și m-am gândit că e cazul să le ofer și un feedback. Produsele Solaris se găsesc în magazine de tip Plafar, în supermarketuri- la raionul cu produse sănătoase/dietetice, dar și online, în magazinul oficial.

   Primul lucru pe care l-am încercat au fost sărățelele picante. Eu nu mănânc picant niciodată, mă așteptam ca sărățelele să mă piște puțin dar nu a fost cazul. Gustările nu ustură deloc, sunt fragede și mi s-au părut delicioase. Celălalt tip de sărățele, cele cu susan, sunt mai tari și cu un gust mai fad. Pe acelea le-a mâncat sora mea, ei i s-au părut foarte bune. 
   Covrigei sărați am mai consumat în repetate rânduri, sunt printre puținele gustări Solaris pe care le găsesc în plafarul în care merg de fiecare dată pentru a-mi lua uleiuri și cereale. Pentru că de la un timp prefer gustările sărate și nu mai mănânc decât prăjituri făcute în casă, m-au surprins plăcut biscuiții cu cacao. Au un gust similar turtei dulci pe care o fac de sărbători.

   Tot ce ține de semințe, acele amestecuri pentru salată, precum și cele grupate în amestecul Omega Forte, mărturisesc că le consum rar. Nu prea mă omor cu salatele. Deși sunt foarte atentă la ce mănânc, acestea nu figurează în graficul meu. Însă am găsit o modalitate prin care să le folosesc. Fac gustări coapte (crackers) și în ele adaug semințe de tot felul. Vă las rețeta mai jos, în caz că sunt persoane interesate:
3 căni făină
o cană apă
un sfert cană ulei de măsline
o lingură zahăr
o lingură sare
semințe (cam 50 grame)

   Din toate fac o cocă, adăugând semințele abia la urmă. Împart aluatul în patru părți. Folosesc o parte pentru a face o tavă de gustări, restul de cocă îl păstrez la frigider până îi vine rândul. Coc gustările timp de 20-25 minute, până se rumenesc. Nu arată grozav, le tai cum apuc după ce întind foaia de aluat, însă sunt delicioase. Se pregătesc foarte rapid și sunt foarte, foarte gustoase. Rețeta o am de pe un site din afară (sursă aici), doar că eu adaug semințele în compoziție, nu le presar pe deasupra. 
   În caz că le preparați, aștept reacțiile voastre. Nu vă așteptați la ceva cu gust dietetic. E adevărat că făină+apă+ulei nu sună a rețetă pentru gurmanzi, însă sarea și zahărul, adăugate în cantități egale și deloc de neglijat, dau savoare aluatului. Trucul acesta e valabil inclusiv pentru aluatul pentru pâine, e ceea ce dă gust preparatului.



   Am ajuns și la uleiuri, la partea cea mai interesantă din punctul meu de vedere. Iubesc uleiurile naturale, le folosesc în mare parte pentru păr. Le aplic pe scalp și pe lungimea firului de păr, de cel puțin două ori pe săptămână. Ulei de migdale nu mai folosisem. Nu are miros, sau cel puțin nu simt eu nicio aromă. Îl amestec cu ulei de ricin, într-o proporție de 1:1, îl încălzesc la bain-marie și apoi îl aplic pe scalp. 
   Uleiul de ricin e vâscos și pentru a-l distribui fără efort pefer să îl amestec cu uleiuri mai fluide. Cel de măsline, cel de cocos, dar și cel de migdale mi se par variantele cele mai bune. 
   Pentru tenul meu, uleiul de migdale mi se pare gras. L-am folosit o singură dată și nu mi-a plăcut. Pe post de demachiant își face bine treaba, mai puțin în cazul rimelului. Pentru demachiere mi se pare mai eficient uleiul de cocos. Îl aplic pe o dischetă umedă și pot îndepărta inclusiv mascara, fără probleme.
   Alături de uleiul de migdale, cei de la Solaris au pus în sacoșică și un borcan cu ulei de cocos, ulei pe care l-am folosit de multe ori și în trecut. Acesta și cel de la Steaua Divină mi se par cele mai bune uleiuri de cocos utilizate de mine. Și am încercat n variante, cu sau fără miros, multe comandate în variante XXL de pe Iherb.com. Toate mi-au plăcut, fără discuție, însă acestea două au fost singurele pe care le-am cumpărat în mod repetat. Despre uleiul de cocos am scris pe larg în articolul de aici, în caz că vă interesează subiectul.

4 comentarii:

  1. Mă bucur că avem șansa să încercăm atâtea bunătăți de la Solaris și pentru mine este o plăcere să le prezint de fiecare dată când un pachețel nou ajunge acasă și mă las purtată de diferitele texturi și arome.
    Încă nu am reușit să le folosesc pe toate, dar și la mine, sărățelele au fost primele consumate. Cred că sunt o gustare foarte bună, pe care doresc să o am în continuare. Cu siguranță, voi plasa comenzi pe site-ul Solaris!

    Pupici, Aurora :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Larisa, sunt de acord! Orice astfel de pachețel e ca o zi de Crăciun pentru amatorii de produse sănătoase. Eu am reușit să le consum pe toate, iar apoi am fost să-mi iau caju crud, foarte tare mi-a plăcut. Sărățele picante nu am găsit, sper ca pe viitor să fie disponibile în cât mai multe locații că tare-s bune.

      Ștergere
  2. sa le folosesti cu drag! am si eu uleiul de migdale, la fel nu simt niciun miros.. eu il folosesc si post epilare cu ceara, imi calmeaza pielea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Claudia, voi începe să-l folosesc și eu după epilare, mulțumesc pentru sugestie.

      Ștergere

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...