La noi în zonă e sezonul socului înflorit. Știu că în alte părți socul a dat în floare de multă vreme, însă aici florile s-au deschis de puține zile. Iubesc socul, mirosul său. Când eram mică, la noi nu făcea socată, pentru că nimănui din familie nu-i plăcea. Cu excepția mea! Însă pe mine mă rezolvau vecinele care pregăteau borcane uriașe de socată, în varianta cu drojdie, pusă la soare timp de câteva zile. Era foarte bună acea băutură, pișca puțin la limbă, mai ales dacă stătea o săptămână sub razele soarelui.
Însă azi nu vă scriu despre socată, ci despre siropul de soc, cel pe care eu îl pregătesc an de an după o rețetă similară celei de pe blogul Laurei Laurențiu. Ingredientele sunt aceleași în mai toate rețetele, însă diferă proporțiile.
Pentru o porție zdravănă de sirop (cca.3 litri), folosesc:
-2 litri apă;
-1,5 kg zahăr;
-40-50 pălării de flori de soc;
-3 lămâi.
Pun apa pe foc împreună cu zahărul. Las să se topească cel din urmă și să dea puțin în clocot. Într-un alt vas pun florile de soc, îndepărtându-le de pe crăcuțele verzi. Le rup cu degetele. Decojesc apoi lămâile, le tai pe din două și le storc deasupra florilor. Pun și lămâile stoarse peste flori. Deasupra torn acel sirop făcut din apă și zahăr, când e călduț. Pun un capac peste și dau la frigider; las acolo vasul pentru 4 zile. În aceste 4 zile amestec cu o lingură de lemn în sirop, o dată pe zi.
La finalul celor 4 zile scot vasul și strecor conținutul. Siropul nu este legat, ca acela din fructe pe care-l cunoaștem cu toții. El poate fi folosit direct așa, amestecându-l cu apă înainte de servire, sau poate fi fiert puțin, pentru a se lega și a rezista și mai bine în timp. Eu prefer varianta numărul doi. Plus că, prin fierbere, siropul capătă o culoare aparte, ca cea a chihlimbarului.
Comentarii
Trimiteți un comentariu