joi, 23 aprilie 2015

Caleidoscop



   Fetelor, ultimele zile n-au fost încărcate cu prea multe vești bune, însă cumva am reușit să-mi mențin optimismul. Săptămâna viitoare voi face prima mea operație, o intervenție chirurgicală la mandibulă și am ceva emoții. Pentru a nu mă mai concentra asupra momentului, mi-am petrecut o mare parte din timpul liber citind sau navigând pe Youtube. Așa am ajuns să ascult destăinuiri despre îngrijirea părului. Cumva, aceste videoclipuri au îmbrăcat forma unor telenovele pentru că făceam ce făceam și mai urmăream unul. Asta mi-a amintit de o vreme în care urmăream filmulețe ale unor bărbați despre modul în care au reușit să slăbească. Nu mai rețin exact cum am ajuns acolo, foarte posibil de la un user pe care-l urmăream, însă lăcrimam alături de acești oameni, pe cuvânt de onoare. Unul povestea ceva despre impactul pe care tatăl lui l-a avut asupra alimentației sale și așa prinsă eram de poveste încât am plâns în hohote. Încă puțin și o dădeam în „No, Jose Armando! Por qué?”. 

   Acum, din clipurile în care fetele mărturiseau cum și-au reparat părul, cum și l-au lăsat să crească lung, șamd. Aurora a reținut două lucruri: 1. trebuie să aibă răbdare 2. trebuie să aibă perie de lemn. Restul chiar nu a mai contat, ascultam ce ascultam și dădeam de peria de lemn. Așa că luni dimineața, m-am decis să nu mă mai duc să mă tund și din banii de tuns să-mi iau perie de lemn. Și-am căutat, am căutat, iar într-un final am găsit la DM. Aveau perii mici de lemn și perii medii de lemn, ca cea pe care mi-am cumpărat-o eu. Prețul, pentru cei interesați, este de 16-22 lei, în funcție de dimensiune. Foarte accesibil. Periile sunt confecționate din lemn de arbore de cauciuc. Ce-am observat la peria din lemn? Că nu ciufulește deloc părul, nu strică buclele și nici forma părului. Că nu zgârie scalpul, dar îl masează cu putere. Mare lucru nu pot să spun că a făcut în aceste câteva zile, însă efectiv devenise o obsesie, așa c-a trebuit să rezolv problema.
   Acum aș mai vrea și un pieptene din lemn, am văzut că Larisa Duță, deținătoarea unui păr foarte frumos și sănătos, folosește unul de la The Body Shop (19 lei).



   Dacă peria de păr a fost o obsesie, cea electrică pentru dinți a fost o necesitate. Perie cu cap de se învârte am mai avut, dar era din aceea la 40-50 lei ce funcționa pe bază de baterii. Stomatologul a zis că nu mai merge, că trebuie una electrică, puternică, care să curețe mai bine dinții și cum am văzut o mică reducere pe Emag, de 10%, cum am comandat una. Adevărat, aceste periuțe de la Braun curăță bine dinții și sunt de folos persoanelor ce se confruntă cu depunerea rapidă a tartrului.
   Pe lista necesităților s-a înscris și irigatorul bucal, pe care-l prevesteam, sinceră să fiu. Același stomatogol a mai tras ieri o concluzie conform căreia neapărat trebuie cumpărat și un irigator, pentru că-mi va fi de mare folos și după fixarea aparatului dentar. E adevărat că aceste lucruri costă, dar sunt convinsă că cineva care trece prin aceeași situație și care observă că și după câte 30 de minute petrecute în fiecare dimineață,prânz și seară cu periuța, ața dentară, apa de gură, periuțe interdentare, tartrul tot se depune, înțelege cât de mare e stresul și cât de frustrantă e situația.
   După ce folosesc irigatorul, am să-i dau și lui un feedback într-un caleidoscop următor. Abia ce l-am luat.



    Am cumpărat gelul de duș de la Nivea, cu aromă de pepene galben, nu pentru că mirosea a pepene ci pentru că avea o aromă estivală. Acasă am descoperit că are și o formulă densă, cremoasă, ce nu usucă pielea. Îmi place să-l folosesc dimineața, mirosul lui mă trimite cu gândul la zile foarte însorite. Voi mai încerca și alte geluri de duș de la Nivea ce au în compoziție uleiuri. Următorul pe listă este cel cu aromă de Frangipani.



   Am primit de la Cătălina niște mostre ale gelului de curățare bio cu mentă, pentru ten gras, de la Cattier. L-am folosit în ultimele zile și mai am pentru alte câteva. E un gel de curățare bun, însă e puțin cam agresiv, ca mai toate produsele formulate pentru curățare pielii grase. Dacă-mi plăcea mai mult, l-aș fi cumpărat, căci nu este un produs scump- cca. 30 lei.



   Știți ce e batonul ăsta? Ultima șmecherie în materie de batoane pentru slăbit, se pare. Eram în plafar, căutam niște batoane de cereale, când doamna ce vindea mă întreabă în șoaptă: D-alea cu ceai verde? Zic nu, nu, gândindu-mă că mă întreabă dacă vreau vreun ceai antiadipos. Apoi, răscolind prin cutia de batoane, găseasc pe fund chestiile astea cu ceai verde și iau câteva. Pentru că-mi era foarte foame. Niciodată n-am înțeles cum un om poate înlocui o masă cu un batonaș așa sfrijit, dar trecem peste acest lucru. Gustul lor nu e chiar nasol. Parcă ar fi o halva cu cacao. Ceva nici copt, nici prea crud. Ca o prăjitură raw, ca și consistență. Am mâncat două deodată, deci înseamnă că au fost ok. 

23 de comentarii:

  1. Adevarat, pentru perii DM e locul perfect!:) In viitorul meu apropiat prevad si eu o periuta electrica. Stiu cum e treaba cu tartrul din pacate:( Gelul ala de la Nivea nu l-am vazut dar suna chiar bine. Must investigate! Eu cu batoanele de slabit nu ma inteleg neam. Mi se par un fel de pacaleala, dar e posibil sa gresesc. In schimb daca sunt lovita de foame si vreau sa fiu cat de cat cuminte iau grisine integrale sau covrigei integrali de la Solaris. Nu sunt nici alea chiar "fara de pacat" dar acum na!:))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Deena, acum că am încercat și irigatorul îți pot spune că mai degrabă iei irigator și te limitezi la periuța normală. Irigatorul curăță perfect, chiar și pe sub gingii, iar asta în mai puțin de 2 minute. În ultimele luni mi-am curățat tartrul la stomatolog de multe ori pe maxilarul inferior, se depune într-o veselie acolo pentru că există mici spații între dinți. Era obligatoriu să iau măsuri și chiar dacă acel irigator a fost scump, măcar nu mai sunt nevoită să cumpăr lunar ață și periuțe interdentare. În timp se amortizează investiția, plus că timpul alocat curățării dinților este acum de maxim 4 minute (2 minute periaj electric+2 minute irigare).
      Batoanele clar nu înlocuiesc o masă, însă am observat că măresc rezistența la efort. Momentan pot alerga o oră fără pauză, iar fără ele trebuie să mă opresc după fiecare 15 minute. Eu consum unul cu o oră înainte să fac sport.

      Ștergere
  2. Am uitat ce era mai important, sa iti urez mult sanatate si sa iasa ok totul!

    RăspundețiȘtergere
  3. Dragă Aurora, ai grijă de tine și ține-ne la curent cum te simți, fiindcă te încurajăm să fii bine :).
    Îți mulțumesc pentru mențiune și link! Chiar mă gândeam să-ți scriu, în timp ce citeam despre perie, că te-ar putea ajuta și un pieptene din lemn pentru păstrarea buclelor. Diferența între perie și pieptene e că acesta din urmă mai prinde unele fire și le rupe, iar peria nu, plus că peria așază mai bine firele rebele. Mă bucur că ți-ai cumpărat și tu una!
    Vreau să îți cer un sfat în privința părului, pentru că am văzut că tu te-ai mai vopsit. Mi-am făcut ombre în urmă cu ceva timp, am tăiat din vârfuri, îl îngrijesc foarte atent, dar când l-am vopsit s-a ars și încă mă lupt cu firele despicate. Nu e ceva evident sau îngrijorător, dar părul meu era fără nicio problemă înainte...Ar trebui să-l tund mai mult sau să am răbdare și să continui cu rutina mea de îngrijire?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Larisa, merci pentru încurajări. Luni e marele moment, sper să fie totul ok după.
      Din experiență îți spun că atunci când decolorezi părul, fie prin vopsea sau decolorant, vârfurile se slăbesc și se rup. Uneori nu se mai despică, ci se rup direct. De reparat nu mai pot fi reparate, este practic imposibil să-l „lipești” la loc, însă dacă efectul nu e vizibil, nu văd de ce ai mai tăia din el. Eu l-am tuns de două ori după ultimele vopsiri și tot a continuat să se degradeze ușor, deci tunsul nu e o soluție decât atunci când forma părului se strică. Eu nu m-aș tunde în locul tău, din ultimele fotografii ale tale mi s-a părut că părul tău arată foarte bine. Un produs de tip leave in, aplicat constant, face vârfurile despicate să devină aproape invizibile în zilele dintre spălări.

      Ștergere
  4. Multa bafta cu aparatul dentar! O sa fie bine la interventie, sunt sigura. Stiu ca si eu eram mega speriata inainte de a imi pune aparatul si cand am auzit ca trebuie sa imi scot dinti eram de-a dreptul terifiata. Insa a fost totul ok. Si eu mi-am luat de ceva vreme periuta electrica, e chiar ok, dar nu stiu daca sunt diferente asa mari intre una obisnuita si una electrica. Irigator nu mi-am luat, mi s-a parut o investitie cam mare, mai ales ca sunt convinsa ca l-as fi folosit doar pe perioada cat as fi avut aparatul :P Am cumparat periute interdentare si ata dentara speciala pentru persoane cu aparat, dar nici pe aia nu am folosit-o cine stie, ca e prea dificil procedeul :P Periutele interdentare sunt de baza pentru mine :P
    Pe mine m-ai facut sa rad cand ai descris episodul cu Yt, nu sa plang :)) Tare insensibila mai sunt :))
    Gel de dus cu pepene? Vreeaau. Ador pepenele galben, asa ca o sa caut si eu gelul.
    Si noi ne-am luat perie de lemn, dar nu am folosit-o cine stie ce. Avem si pieptene de lemn, super vechi, de la Avon :P Noi nu ne prea pieptanam insa :P
    Oricum am citit ca nu e bine sa te piepteni des, ca ti se ingrasa parul mai repede, deci sa nu exagerezi cu peria, da? :)) Glumesc :) Te pup! :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dorina, de scos am scos. Nu mi-a fost frică deloc până la aflarea ultimelor vești. Dar nu am să mă împotmolesc ca țiganul la mal după atâția bani investiți, voi rezista în continuare. Știu că sunt persoane care n-au nicio treabă cu tartrul, Cătălinei nu i s-a mai depus deloc de câțiva ani. Însă ea are dinții perfect aliniați, fără niciun fel de spațiu între ei. Eu cu greu pot curăța zonele interdentare, poate după ce voi purta aparatul voi scăpa de ele și nu va mai fi nevoie să folosesc așa des irigatorul. Poate nici de periuța electrică n-o să mai am nevoie și-o trimit la pensionare :D.
      Gelul de duș nu prea miroase a pepene, eu îmi imaginam ceva în genul celui vechi de la Avon, acela ce mirosea formidabil, a pepene galben. Avon ar trebui dat în judecată că a scos așa un produs iubit, din catalog.
      Nici noi nu le avem cu pieptănatul, tocmai d-aia am zis să trecem pe lemn. Poate așa ne periem mai des. Chestia e că părul meu e ondulat și arăt ca o oaie dacă mă pieptăn cu ceva din plastic sau chiar și cu o perie cu peri naturali. Am una de la Avon, care e de calitate bună, însă mereu mă trezesc cu un look afro după ce o folosesc.

      Ștergere
  5. Multa sanatate, si eu am luat injectii de anestezie la greu:) Da' trece!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Brîndu, mulțumesc. Să treacă mai repede.
      După ce termin, trebuie să vin pe la Brașov. Mai povestim atunci despre subiect.
      Te pup!

      Ștergere
  6. Multă sănătate, Aurora! Sunt sigură că o să fie totul bine!
    Îl vizitez și eu în mod frecvent pe dentist în ultima vreme, m-am pricopsit cu o infecție de toată frumusețea la o măsea și se pare că ar fi vorba de un chist. Nici nu știu ce să fac, dacă să continui cu tratamentul (pentru care nu-mi poate garanta că va funcționa) sau s-o scot și să scap de-o grijă. Trebuie să mă gândesc weekend-ul ăsta.
    Le-am tot dat și eu târcoale acelor perii de lemn din DM și dacă zici că ești mulțumită de ea, cred că o s-o pun și eu în coș la următoarea vizită! :D

    RăspundețiȘtergere
  7. Am deja de ani buni(nici nu mai stiu cati,cred ca din liceu sau din facultate,asa de mult a trecut ca nu imi mai amintesc) pieptan de lemn, e foarte bun, sunt multumita de el si il am mereu cu mine in portfard.Iar perie de lemn mi-am luat acum vreo 3 ani dintr-un magazin din Rasnov.Nu o folosesc prea des dar imi place ca nu imi electrizeaza parul ca cele din plastic si ca nu ma zgarie,ba dimpotriva,cum ai spus si tu,ofera un masaj capilar placut.
    O sa incerc si eu gelul acela de la Nivea pentru ca mirosul de pepene galben mi se pare atat de atragator.Cum gasesc ceva cu pepene cum ma opresc sa ma uit mai cu atentie.Daca spui ca nici nu usuca pielea(parca ai mentionat ceva ca ar contine ulei)atunci este super!

    M-ai facut sa zambesc la pasajul cu Jose Armando :))

    Te pup!

    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ela, am trecut și eu un pieptăn din lemn pe listă. Nu am găsit până acum, o să mai caut. Mi-ar fi util. Dacă nu găsesc voi lua o perie micuță, pentru a o purta în geantă. Sunt faine ustensilele astea din lemn pentru că nu electrizează deloc părul, sunt de acord cu tine. Și se și spală mult mai repede.
      Da, are și ulei acel gel de duș, sunt mai multe variante cu ulei în compoziție. Sunt și foarte concentrate aceste geluri, am fost impresionată să descopăr că se consumă greu.
      Te pup, draga mea!

      Ștergere
  8. Sanatate multa! eu, avand un par ondulat, nu-l prea pieptan, dar as fi tentata sa inlocuiesc peria mea clasica cu una din lemn. O sa caut asa ceva la urmatoarea ieseala la shopping.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Claudia, cu peria clasică arăt ca o oiță după periaj. Și nu în sensul bun. Mi se zburlește părul, arată ca o căciulă. Cu peria de lemn nu se mai întâmplă asta, eu o consider un life saver pentru fetele cu păr ondulat.

      Ștergere
  9. Buna Aurora! Ce marca este irigatorul tau bucal? Sunt si eu purtatoare de aparat dentar si am si probleme mari cu tartrul si vreau de mult sa-mi cumpar unul, dar nu m-am putut hotari care e mai bun, e prea mare oferta si ma deruteaza :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună, Ema!
      Marca irigatorului este Dr. Mayer, este modelul WT5000. L-am luat de pe Emag: http://bit.ly/1I4P7Wp. Are o presiune foarte puternică, eu îl folosesc pe treapta 2 (are 4 în total). În timp irigatoarele se mai slăbesc, așa că este indicat să alegem unul cu presiune mare. Cele portabile, de exemplu, se slăbesc rapid și nu mai sunt utile după câteva luni.
      Am fost la control la începutul lunii iulie și deși au trecut 3 luni de la ultimul detartraj, nu s-a depus deloc tartru. Comparativ cu perioada februarie-mai, în care mi-am curățat dinții de 3 ori eu zic că e un adevărat progres.
      Eu încă nu port aparat, mai am puțin de așteptat după operațiile făcute la gingii, însă mi s-a recomandat dușul bucal pentru că nu reușeam să curăț bine spațiile dintre dinți nici cu ață dentară, nici cu apă de gură. Și având gingiile slăbite, jetul de apă le-a întărit cu timpul, așa cum se aștepta ștomatologul la care merg. El mi-a recomandat ca măcar o dată la 3 zile să pun și puțină apă de gură în apa turnată în capacul irigatorului, pentru a igieniza zonele subgingivale.

      Ștergere
  10. Super! Multumesc mult pentru raspuns, o sa ma uit pe recomandarea ta. Eu sunt convinsa de mult ca este foarte bun un dus bucal la casa omului, am si facut un mic research la un moment dat cu ce era atunci pe piata (nu multe modele), dar intre timp m-am luat cu altele si am uitat de el :D
    Mult succes cu noul aparat dentar, este o investitie buna si o sa treaca si asta. Eu a trebuit sa fac doua extractii sus, ca aveam/am maxilarul mic pentru dintii mei :D Si mi-a fost asa de teama de ele, ca am amanat mult pana m-am hotarat (acum mai multi ani am purtat un aparat fix, fara sa fac extractiile - nici nu am acceptat gandul sa scot doi premolari sanatosi, nici stomatologul meu de atunci nu mi-a explicat prea bine cum vor arata dintii la final... si mi s-au aliniat ei, dar am ramas cu un spatiu foarte mare intre dintii de sus si cei de jos - ocluzia sau muscatura, cum zic stomatologii). Acum am Invisalign, sunt deja la jumatatea tratamentului (care dureaza cam 2 ani) si ma tin de treaba :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru puțin!
      Prin aceeași situație am trecut și eu: două măsele scoase de pe arcada de sus, pentru că am maxilarele mici. Din câte am înțeles de la 12-13 ani nu s-au mai dezvoltat, mie și mulajele mi le-au luat cu ustensile pentru copii. Jos încă nu mi-au scos nimic, însă au spus că ar fi de preferat să scot și de acolo, pentru că dinții se aliniază mai bine dacă sunt spații create între ei. În plus, mușcătura nu e ok nici în cazul meu, ea trebuie corectată. E și de ordin estetic la mine, am dinții de sus mai în față, iar unul dintre ele este strâmb, s-a strâmbat puțin după extracții. Nu se vede din față, doar din profil.
      Multă baftă cu aparatul în continuare, sper să ai parte de super rezultate la final!

      Ștergere
  11. Salut,
    As vrea sa te intreb daca esti in continuare multumita de irigator, daca s-a mentinut bine. La emag nu mai este, dar din cate-am cautat e un model cu multe review-uri pozitive si cel mai accesibil ca pret dintre cele "smechere" (adica viteze multiple, presiune maxima mare). Ce ma ingrijoreaza putin e ca (inca) n-am gasit capete de schimb pentru el. Tu de unde ai cumparat?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Catalina.
      Da, il folosesc in continuare zi de zi, functioneaza ca in prima zi. Sunt foarte multumita de el, presiunea jetului nu s-a slabit nici dupa atatea luni. Are capete de rezerva incluse, cam 8, dintre care 4 standard, identice. Eu nu am schimbat capatul decat o singura data, atunci cand s-a infundat, adica in urma cu cca.2 saptamani. Singurul sau minus e ca-i cam zgomotos, dar probabil toate cele cu rezervor mare de apă sunt așa.

      Ștergere
  12. Buna! te intreb si eu, cum se mentine irigatorul? s-a defectat ceva intre timp? vreau sa imi iau si eu unul iar acum fac cercetari legate de fiabilitatea lui si nu prea gasesc mare lucru.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună!
      Funcţionează perfect în continuare. Nu s-a slăbit deloc presiunea jetului, în prezent folosesc viteza 1, cea mai slabă pe partea cu aparatul dentar, iar viteza 2 pe interiorul dinţilor. Nu am testat încă vitezele mai puternice, o să o fac pe măsură ce presiunea jetului se va slăbi.

      Ștergere

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...