foto: Etsy
Fetelor, sper că ați petrecut frumos de Paște. Eu încă mă resimt după dulciurile cu care m-am răsfățat zilele acestea. Am pregătit tort, ca de obicei. Tortul e specialitatea mea, iar pentru această ocazie am ales să fac unul cu ciocolată, whisky și vișine, un tort Pădurea Neagră în care am înlocuit lichiorul din compoziție. Îmi plac dulciurile cu whisky, mi se pare că au ceva specific sărbătorilor, iar această băutură dă bine alături de ciocolată și fructe ușor acrișoare, precum vișinele ori fructele de pădure. Rețeta o găsiți pe blogul lui Teo. Urmând cu precizie cantitățile veți obține un tort uriaș, de câteva kilograme, potrivit pentru un eveniment cu mai mulți invitați. Pentru un tort mai mic, înjumătățiți cantitățile, înclusiv pentru cele 3 blaturi.
Pe lângă tort, am avut pe masă multe prăjituri, făcute de Cătălina. Felie de portocală, marchiză de ciocolată și fursecuri cu glazură albă, despre toate o să vă povestească ea pe blog, în caz că sunteți interesate.
Nu mai e mult și ne vom putea bucura de zile petrecute în pantaloni scurți. Pentru aceasta trebuie ca picioarele noastre să se afle într-o formă bună, să folosim mai des loțiuni hidratante și să facem mai multă mișcare. Fix de Paștele trecut mi-am comandat o pereche de pantaloni scurți din denim, de la Calvin Klein, de pe Etsy.com și vara trecută nu i-am purtat din pricină că abia mă puteam mișca în ei. Sunt cu o măsură mai mici și trebuie să mai slăbesc pentru a mă bucura de ei, așa că de acum înainte o să încep să am mai mare grijă la ce voi mânca și voi încerca să stau departe de iubitele mele prăjiturele. Pentru asta voi începe să țin un jurnal de dietă. Deși multora acest tip de jurnal li se pare o prostie, pe mine m-a ajutat să slăbesc în jur de 10 kg în urmă cu doi ani, fără a mă înfometa, și consider că unele persoane se descurcă mai bine astfel decât numărându-și caloriile sau căutându-și sprijinul într-un prieten sau într-o comunitate online.
De la Pinterest citire: masca pentru păr, cu banane și miere. Mie îmi plac mult bananele, cu părere de rău am sacrificat una pentru a-mi face masca, mai ales că era și foarte parfumată și părea tare coaptă și dulce. Din păcate, nu m-am înțeles prea bine cu această mască preparată dintr-o banană și o lingură de miere. Banana s-a clătit foarte greu, ba chiar mi-au rămas câteva bucățele prin păr după clătire, pe care le-am scos cu peria. Am pasat-o cu blenderul însă tot n-am reușit s-o transform într-o pastă uniformă.
Pe viitor am în plan să încerc și masca cu avocado, vă țin la curent într-unul dintre caleidoscoapele următoare.
Masca mea preferată rămâne cea cu ou și ulei (măsline, ricin sau cocos), chiar dacă nu miroase la fel de frumos precum una gata preparată.
Am început să testez pila electronică Velvet Smooth de la Scoll, alături de o cremă intens hidratantă dedicată îngrijirii pielii picioarelor. Pila am folosit-o deja de 3 ori și îmi place, însă trebuie să mai insist puțin în zona degetelor mari. Eu alerg pe vârfuri și din pricina asta cred că acolo am pielea mai îngroșată. Crema poartă denumirea de mască (denumirea oficială în limba română), însă nu se clătește ci se folosește precum o cremă obișnuită. E foarte hrănitoare, ca și restul cremelor Scholl pe care le-am mai încercat de-a lungul vremii.
Comentarii
Te pup, Aurora!
Am început și eu să testez pila și sunt foarte mulțumită de ea.
Pupici
Pila aceasta am înțeles că e mult mai eficientă decât varianta cu piatră fină, care nu îndepărta prea bine pielea îngroșată.
Te pup cu drag!
Te pup și eu!
Pupici
Am ratat (prin neglijenta, nu altfel) aceasta campanie Scholl si tare as fi dorit sa testez pila asta! Iti doresc spor si rezultate care sa te bucure! :)
N-am tinut dieta nicicand, nici jurnal de dieta; daca s-ar impune, chiar nu stiu ce m-as face! Mare pacoste slabiciunea asta pentru dulciuri!
Pup, draga mea Aurora!
Ilda
Lavender Thoughts
si mie mi-ar veni greu sa sacrific o banana pentru ritualuri cosmetice. parca tot mai bine ii sade in burtica :)).
Eu jurnalul îl țin pentru a nu cădea în extreme. Îmi e teamă să nu încep să sar peste mese, căci am astfel de apucături. Dulciuri mănânc în continuare, dar numai la micul dejun. Și am renunțat la sport, mă limitez doar la alergat. Încerc să scap de masa musculară. Nu știu alții cum sunt, dar eu m-am săturat de ea până peste cap. Rău fără ea, rău cu ea.
Te pup, Ilduța!
La mastile de par si eu iubesc galbenusul de ou si uleiul de masline si ricin, dau cele mai bune rezultate .
Pila electronica pare promitatoare pacat ca este destul de scumpa, eu am o crema de calcaie f buna de la plafar care inmoaie si catifeleaza pielea.
Pila am văzut că are un preț între 90 și 140 lei, însă cea la 90 este aceea cu piatra fină- varianta clasică. Mi se pare utilă doar pentru cine are bătături serioase. Dacă aceastea lipsesc, atunci o cremă bună poate rezolva problema pielii ușor uscate de pe tălpi.
Trimiteți un comentariu