În sezonul rece am folosit destul de rar loțiune de corp, drept dovadă pielea mea este ușor uscată și doritoare de hidratare. E pentru prima oară când folosesc o loțiune de corp de la Neutrogena, niciodată nu am fost atrasă de produsele acestui brand, fără un motiv anume. Însă prietena mea cea mai bună folosea o loțiune de-a lor și am întrebat-o cum i se pare. Răspunsul ei a fost clar: cea mai bună, o s-o cumpăr din nou! A fost suficient pentru a mă convinge să iau și eu un astfel de produs și pe cuvânt de cercetaș că am fost plăcut impresionată de el!
Am optat pentru loțiunea cu ulei de palmier și susan, în varianta mare, de 400 ml. Costă destul de puțin, undeva în jurul sumei de 30 lei. A fost dragoste la prima utilizare, cu sinceritate vă spun că alte loțiuni de corp mai scumpe pe care le-am încercat (Sabon, La Bastidane, The Body Shop, Palmer/s, Lush, cele din gamele parfumurilor de lux) sunt depășite de această cremă de corp la capitolul hidratare.
Consistența loțiunii e una densă. Crema e albă, opacă. Textura e uleioasă, însă produsul nu rămâne gras pe piele, ci se absoarbe foarte rapid în piele. Textura ajută la distribuirea ușoară și rapidă a produsului pe piele. Practic, se întinde ușor ca un gel și hidratează pielea precum un ulei bogat.
Pielea rămâne foarte fină și lucioasă. Nu se fac scămițe în momentul aplicării, nu rămân urme pe haine, nu se lipesc textilele de piele. Nu i-am găsit niciun defect acestei loțiuni și categoric o voi cumpăra în continuare, după ce o voi consuma. Mirosul său e discret, floral, dar nu persistă mult timp pe piele. Ambalajul nu e deosebit, probabil tocmai din cauza acestui aspect nu m-au atras niciodată produsele Neutrogena, pentru că nu arată la fel de atractiv precum loțiuni de la raft.
Loțiunile Neutrogena se găsesc în mai toate supermarketurile, hypermarketurile, farmaciile și magazinele de cosmetice din țară, iar prețurile lor sunt de 15-20 lei pentru flacoanele de 200 ml și de cca. 30 lei pentru cele de 400 ml. Eu nu am încercat decât varianta cu ulei, pentru piele uscată, și nu mă pot pronunța în legătură cu celalalte tipuri de loțiuni din portofoliul firmei. Însă pe cea cu ulei o găsesc a fi foarte bună și o consider una dintre cele mai bune produse pentru hidratarea pielii corpului încercate până în momentul de față.
Comentarii
Pupici
Vă pup!
Te pup!
Te pup, draga mea!
Trimiteți un comentariu