vineri, 21 noiembrie 2014

Fond de ten Xperience- Max Factor



    Am pregătit pentru astăzi un articol dedicat unui fond de ten pe care l-am mai folosit și în trecut: Xperience de la Max Factor. Cu mai bine de 2 ani în urmă, vă povesteam pe blog care este părerea surorii mele despre acest produs; la ea l-am testat prima oară, mi-a plăcut mult, însă nuanța încercată atunci mi-a fost deschisă și nu am putut să-l folosesc decât combinându-l cu un fond de ten mai închis. Recent l-am achiziționat, de data aceasta într-o nuanță mai închisă, penultima ca și intensitate: 75 Brown Hessian. O idee cam deschis și acesta, așa că aveți grijă, alegeți o nuanță cu număr cât mai mare dacă aveți pielea medie/măslinie.


   Xperience este un fond de ten cu o putere de acoperire medie. Eu îl aplic într-un singur strat, cu degetele. Are o textură aerată, lejeră, seamănă puțin cu fondurile de ten spumă, așa îl percep eu. După ce-l întind aștept un minut, timp în care fondul de ten se fixează pe piele. Efectul final este unul aproape mat, natural. Apreciez la el faptul că nu lasă urme, se întinde foarte ușor și nu are efect de mască.
    

***Toate pozele sunt făcute la lumină naturală; nu sunt editate.

   La capitolul rezistență nu excelează, dar stă binișor. Pe tenul meu gras începe să lucească după 4-5 ore, așa că e nevoie să-l fixez cu puțină pudră translucidă (eu folosesc de la Oriflame). Acoperă bine petele de pe piele, pistruii, nu se strânge în ridurile de expresie. 
   De la Max Factor mi-a plăcut foarte mult și Miracle Touch ca și efect, însă nu rezista decât 2-3 ore pe pielea mea, cu tot cu pudră deasupra. Xperience stă mult mai bine la acest capitol și eu în recomand oricui este în căutarea unui fond de ten cu acoperiere medie și cu un aspect natural pe piele. Probabil pe un ten normal se comportă și mai bine, fiind și mai rezistent.
   Prețul fondului de ten variază de la 40 la 60 lei, în funcție de magazinul din care îl cumpărați. Un flacon conține 30 ml.

   Pentru că azi e mare nebunie cu Black Friday vă spun și despre cumpărăturile mele. De pe Emag am comandat un smartphone și un aparat foto Nikon, iar de pe CTS Corner 7 sortimente de ceai pentru care am plătit în jur de 40 lei. Am plasat o comandă comună, cu niște prietene. Nu am fost încântată de prețurile televizoarelor, mi se pare că au redus doar modelele foarte scumpe, iar eu caut ceva basic, ca să nu zic că n-am televizor în casă. Încă mai caut...
   Cu ceasul sunt în mare cumpănă după ce cei de la Elefant au tăiat bine de tot prețurile la Fossil (de la 199 lei în sus). Pornisem de la dorința de a cumpăra un ceas Guess, aș vrea să rămân la ea chiar dacă modelul pe care-l vreau nu a intrat la reducere și momentan, din pricina aparatului foto, nu mai am bani de el. Nu e chiar o necesitate, mai pot amâna până de Moș Crăciun.
   Reducerile au fost și n-au fost de fațadă. Am observat și eu niște manevre pe la unele magazine de haine, care au eliminat reducerile avute inițial la produse (30-40%) cu o zi înainte, iar aseară s-au lăudat cu reduceri de 50%. La IT a fost, ca de obicei, o ocazie de cosmetizare a prețurilor. Ziarul Financiar a încercat să tragă de urechi magazinele celebre, nu știu în ce măsură vânzările au fost afectate. Probabil mai deloc...
   Kurtmann și Miniprix mi s-au părut magazine serioase. Sora mea a comandat multe articole de la Zara de pe Kurtmann pentru care a plătit o sumă mică. Miniprix a redus inclusiv ghetele din colecția Fly London, cu până la 60%, bravo lor. 
   Pentru că Black Friday durează, la noi, până pe 23 noiembrie, am să mai urmăresc ofertele, poate voi mai găsi ceva interesant și-am să vă țin la curent.




3 comentarii:

  1. suna bine fdt, dar mai am cateva restante prin casa :)).

    eu am vrut de pe miniprix un pulover negru si efectiv n-am gasit nimic pe gustul meu :(. asa ca n-am facut nicio cumparatura de bf... intr-un fel bine ca am ramas cu banii :)).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Alina, eu mi-am comandat perne de la Miniprix și ieri am fost în magazinul lor fizic din Păcii de unde m-am ales cu o jachetă și cu un cardigan. Acolo aveau 30% reducere pentru toate imbracaminte/incaltaminte, insa nu era valabilă promoția de Black (Pink) Friday de pe site. E bine că ți-au rămas resurse pentru alte reprize de shopping. Oricum vor mai fi multe promoții în perioada următoare! Pupici!

      Ștergere
  2. Se vede chiar bine fondul acesta de ten, chiar daca are o acoperire medie! :)
    Pupici

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...