Cum aplicăm cu ușurință uleiul de ricin


   Folosesc ulei de ricin de multă vreme pentru întreținerea genelor și a sprâncenelor. Îl aplic direct cu degetele pe zona din jurul ochilor, masând ușor. Nu am observat o îndesire spectaculoasă, însă genele și sprâncenele arată bine, pot ieși oricând cu ele nefardate fără să se vadă vreo diferență notabilă între ele naturale vs. acoperite de fard/rimel. Sprâncenele le-am avut o perioadă foarte subțiri, momentan arată ca în adolescență, doar ce smulg, o dată la 2-3 săptămâni, câteva fire ce cresc dezordonat ici-colo.
   De două luni de zile am început să folosesc ulei de ricin pe păr, aplicat pe scalp, dar și pe lungime. După mine e mult mai hidratant decât uleiul de cocos ori cel de măsline, lasă părul lucios, chiar dacă acesta este decolorat/vopsit. De asemenea, am observat că părul crește mai repede de când îl folosesc și nu se mai deteriorează la vârfuri.

   Partea proastă a acestui ulei este că are o consistență densă, e vâscos și se masează greu pe piele și pe păr. În trecut foloseam o cantitate mare pentru a acoperi întreg scalpul, deși știam că sunt suficiente câteva picături pentru a asigura o hidratare optimă. Însă îmi era imposibil să întind uniform acele picături. Așa că am pus în practică un truc folosit de alte persoane, găsit pe un forum: amestec o parte de ulei de ricin cu o parte ulei de măsline/cocos. În acest fel, aplicarea devine joacă de copil, iar dacă încălzesc puțin amestecul de uleiuri (nu la microunde, ci într-un vas cu apă fierbinte), cu atât mai simplă devine treaba.
   Folosesc o linguriță din acest amestec pentru scalp și o altă linguriță pentru lungimea părului. Las amestecul să acționeze peste noapte și spăl părul a doua zi. Pentru moment îmi aplic această mască de două ori pe săptămână: miercuri și sâmbătă. Este recomandat să șamponați de două ori, însă am observat că uleiul se duce din păr și după o singură șamponare, cu condiția să lăsăm spuma șamponului să acționeze câteva minute înainte de a o clăti cu apă curată.
  Uleiul de ricin este foarte ieftin, eu am plătit 12 lei pe o sticlă de 200 ml într-un magazin plafar, iar recent mi-am comandat de pe Iherb.com o sticlă mai mare, de aproape 500 ml pentru care am plătit în jur de 25 lei. Eu îl consider o variantă ieftină pentru a reda strălucirea firului de păr deteriorat sau tratat chimic și pentru a preveni despicarea vârfurilor de păr. Măștile din comerț nu dau aceleași rezultate, eu am un mic arsenal de produse profesionale Chi și Wella care nu mi-a rezolvat problemele legate de aspectul părului. Le-am pus deoparte, le-am înlocuit cu șampon și balsam Ultra Doux de la Garnier și cu acest amestec de uleiuri, iar rezultatele sunt mult mai bune în cazul acestei variante low cost.
   Amestecul de uleiuri poate fi folosit și pentru demachierea ochilor. O dată amestecat cu ulei de ricin, uleiul de cocos nu se mai solidifică, rămâne lichid, așa că poate fi turnat cu ușurință pe o dischetă demachiantă. Rezultat: ochi perfect curățațați de machiaj+piele din jur hidratată.

P.S: În cazul în care purtați culori vii la păr, tratamentul s-ar putea să vă estompeze mult rezultatul de după vopsire. Uleiul de măsline e folosit de multe femei pentru a scoate vopseaua din păr, iar dacă este cald cu atât mai repede ajută la îndepărtarea culorii. Evident, regula nu se aplică pentru părul colorat în nuanțe mai deschise decât cea naturală, deoarece, în astfel de cazuri, podoaba capilară este mai mult ori mai puțin decolorată iar efectul este permanent.
   Uleiul de măsline poate fi utilizat inclusiv pentru a îndepărta/estompa henna, iar un articol cu fotografii concludente puteți citi pe SilknStone.com.

 

Comentarii

Unknown a spus…
Foarte util articolul. Multumim :)
Clumsy Foxy a spus…
Da, din pacate, amestecul de uleiuri estompeaza culoarea din par, in cazul in care acesta este vopsit, situatia roscatelor fiind mult mai tragica :(
NADIA CANDREA a spus…
si eu folosesc ulei de ricin, amestecat cu ulei de argan si de masline, aproape cate o lingurita din fiecare, plus un galbenus de ou; "maioneza" mi-o pun pe par si o las sa lucreze cateva ore, dupa care spal parul. Imi place cum arata acum si nici nu imi mai cade ca inainte.
Toma Aurora a spus…
Pentru puțin, Andreea! Sper să fie de folos cât mai multor persoane! :)
Toma Aurora a spus…
Bianca, da, așa este. Am ținut să menționez acest lucru pentru că am observat că vopseaua se scurge foarte repede din păr după tratamentul cu ulei. Dacă uleiul este încălzit, atunci și mai repede ne luăm adio de la vopsea. Eu am fost vopsită șaten închis ultima oară, iar după o singură aplicare părul devenise deja un șaten mediu.
coco a spus…
Eu nu am nevoie de indesire la sprancene :))) abia ma vad din ele :)))la gene chiar as avea nevoie!
Este super bun uleiul!
Toma Aurora a spus…
Nadia, tratamentele de acest gen preparate în casă sunt mai eficiente decât cele din comerț. Mască cu ou fac și eu o dată pe lună. Știu un bărbat care se spală cu două gălbenușuri de ou în loc de șampon. Și este un om înstărit (tatăl unei sportive cunoscute), nu e vorba că nu-și permite un șampon. Și are un păr fabulos, dar din copilărie a deprins acest obicei de a se spăla cu gălbenuș. :)
si eu folosesc ulei de ricin aplicat cu o periuta de rimel pe gene si sprancene.Am folosit si ca masca de par,insa acum abia m-am vopsit roscat inchis si nu risc sa il deschid prea repede.
Toma Aurora a spus…
Hi hi! Unii au prea puține fire, alții prea multe, ce să facem... :D
Toma Aurora a spus…
Daniela, te înțeleg. Nuanțele de roșcat trebuie protejate pentru a arăta vii cât mai multă vreme. Poate se va descoperi, pe viitor, un ulei care să protejeze culoarea :D.
Loredana a spus…
Uleiul de ricin si eu il foloseam pentru gene si sprancene. Dar pentru demachiere? Nu stiam asta! :)
Kyrara a spus…
De mult timp ma chinui sa scap de henna din par... Voi incerca si eu metoda :D