S-a întâmplat miracolul și ieri mi-a ajuns pachetul de la SheInside. Este cea de-a doua comandă pe care o plasez ca și client direct, nu ca blogger colaborator, pe anul acesta și țin să vă informez încă de la început că per total această experiență de shopping m-a dezamăgit din punct de vedere al serviciilor. Am plasat comanda pe data de 5 septembrie, o comandă comună, eu+ o prietenă. Valoarea comenzii a depășit 30$, așa că am beneficiat de transport gratuit prin poștă. Plata am făcut-o prin paypal, de pe contul surorii mele, și mi-a fost confirmată de cei de la SheInside în câteva minute, printr-un mail. Toate bune și frumoase, numai că nici măcar o lună mai târziu nu s-au grăbit să-mi livreze pachetul. Și-o să ziceți că a fost un caz singular, că n-o fi fost ceva pe stoc, dar nu, nicidecum. Pe pagina lor de facebook erau sute de plângeri legate de acest lucru. Prin urmare, SheInside cam umblă cu cioara vopsită și probabil se comportă exemplar cu bloggerii tocmai pentru a-și face o bună publicitate, în loc să aibă grijă mai mare de clienții lor direcți.
În fine, trecem peste aceste detalii. După ce comanda a fost livrată de la sediu lor, a ajuns la mine în 15 zile, mai exact ieri, pe 24 octombrie. Comenzile lor ajung fie la poșta locală, fie la cea vamală, nu m-am prins încă de ce unele vin într-o parte și altele în cealaltă, mai ales că uneori vin la oficiul local și cele care nu fac escală în Olanda și care nu beneficiază de acest artificiu practicat de magazinele online din afara UE pentru a sări peste vamă.
Legat de produse. Mi-am comandat jacheta roz din piele artificială, de la Zara. Are și etichetele laterale ale firmei, arată excelent, este groasă iar căptușeala este din bumbac, nu din fâș. 45$ costă pe site, mult mai ieftină decât în magazinele Zara. Este disponibilă și pe bleu și nu este vorba de o replică a modelului original. Chiar merită cumpărată în caz că vă sunt pe plac nuanțele pastelate în cazul jachetelor din PU. Am să vi-o arăt pe viitor măcar într-o poză, știu sigur c-am s-o port des.
Mi-am ales măsura S și mi se pare un 34 înspre 36. Mie îmi vine nu foarte lungă, mai scurtă în spate și în față până desupra bazinului (înălțimea mea: 1.72), așadar la limita dintre o jachetă clasică și una crop.
Nu la fel de încântată sunt de puloverul cu model geometric comandat (19$). Material lasă de dorit, puloverul îmi vine scurt și cred că se observă din fotografii că există diferențe între poza de pe site și cea făcută de mine.
Prietena mea și-a comandat trei accesorii, dar nu i-au ajuns la timp pentru a le purta la evenimentul pentru care le comandase. Sunt foarte frumoase, dealtfel am o părere bună despre bijuteriile comandate de pe SheInside. Am o pereche de cercei placați cu aur de la ei care arată excelent și după un an de zile și pentru care am plătit cam 10-11$, dar și accesoriile din materiale clasice pentru gablonțuri s-au menținut foarte bine și nu mi se pare că au un aspect ieftin. Fiecare accesoriu a costat între 5 și 6 $.
Am mai pus ochii pe o parka de la ei, cu buline, însă momentan nu sunt decisă dacă s-o iau. Nu m-ar atrage așa de tare dacă n-ar avea un preț bun (în jur de 50$) și nu s-ar situa cu mult sub modelele de parka care mi-au plăcut în alte magazine. Sora mea are o astfel de geacă de la ei și e de foarte bună calitate, iar eu mi-am comandat în august, anul trecut, patru jachete de iarnă aflate la reducere de care, la fel, sunt mulțumită.
Comentarii
Jacheta si bijuteriile sunt super! Pacat ca puloverul nu are material de calitate!
Pupicei, Aurora!
Ilda
Lavender Thougths
N-am comandat de la ei, insa sigur va urma! :)
Și bijuteriile îmi plac mult, arată foarte bine. Îmi pare rău pentru pulover, chiar părea super frumos în poza de pe site, dar se vede din poza ta că nu e chiar cel mai bun material. :(
Pupicei!
Jacheta e super. xo
pup
Mulțumesc mult pentru apreciere, Ilduța!
Eu sper să ai experiențe bune cu ei, eu am dat și peste produse de calitate foarte bună, dar și peste unele nu prea reușite.
Te pup!
Mulțumesc pentru urare, deja mi-am imaginat-o în fel și fel de combinații :D. Te pup!
Mulțumesc, my dear! :*
Trimiteți un comentariu