De obicei nu aplic ojă roșie pe unghii. Mi se pare prea elegantă pentru stilul meu și adesea constat că nu se potrivește cu nuanțele hainelor pe care le port. Cum obișnuiesc să păstrez aceeași culoare pe unghii timp de mai multe zile, prefer nuanțele neutre sau pastelate, căci trec aproape neobservate și nu contrastează cu hainele pe care le îmbrac.
Însă e lucru bine știut că orice femeie trebuie să aibă măcar o ojă de culoare roșie în arsenalul ei de înfrumusețare și cum vechiul meu lac de unghii roșu de la Miss Sporty devenise imposibil de aplicat pe unghie din pricina îngroșării pastei, m-am orientat înspre un roșu clasic de la China Glaze: Hey Sailor!
Oja Hey Sailor conține și întăritor pentru unghii și am observat că unghiile nu se mai exfoliază la vârfuri atunci când o folosesc. Ce-am mai remarcat este timpul de uscare foarte rapid, fiind probabil lacul de unghii cel mai performant încercat, din acest punct de vedere.
Consistența ojei este foarte lichidă, de aceea trebuie să aveți grijă să ștergeți bine pensula înainte de a începe să vă pictați unghiile, deoarece s-ar putea să vă treziți cu un surplus de produs pe unghii și cuticule. Eu aplic lacul în două straturi și obțin o acoperire aproape perfectă. Oja roșie mi se pare destul de capricioasă și rar am nimerit una care să fie perfect mată pe unghiile lungi. Însă nici nu am încercat foarte multe, după cum m-am exprimat și în introducere.
Rezistența pe unghie? Două zile în stare perfectă, fără topcoat, după care începe să se șteargă la vârfuri. Nu sare, ci se șterge zi după zi, începând cu vârfurile unghiei.
Hey Sailor are o pensulă foarte subțire, de aceea e nevoie de mai multe mișcări pentru a acoperi întreaga suprafață a unghiei. Însă pensula sa anorexică vine la pachet cu avantajul de a evita colorarea cuticulelor. Din poze se observă că eu am mai greșit pe ici pe colea, însă comparativ cu alte oje dezastrul este mai mic.
Un ciocănel conține 14 ml de lac de unghii fără DBP, toluen și formaldehide (care nu știu exact ce sunt, dar bănuiesc că sunt niște ingrediente dăunătoare din moment ce lipsa lor e menționată pe etichetă) și are un preț de cca. 30 lei. Din recenziile citite pe internet, ojele China Glaze din aceasă colecție sunt foarte rezistente în timp și nu se îngroașă nici după 12 luni de la deschidere.
Comentarii
Nici eu nu sunt adepta ojei roșii, dar acum s-a nimerit să port și eu tot roșu pe unghii, doar că eu am și-un model deasupra. :D
Te pup!
pupici!
Te pup.
http://miu-miu.ro/
http://voxofvanity.wordpress.com/
Uuu, înseamnă că ai o manichiură destul de complexă! :D
Trimiteți un comentariu