sâmbătă, 23 august 2014

Review: Tuș waterproof Saffron-black



   Astăzi vă vorbesc despre un tuș pentru ochi, rezistent la apă, cu care m-am tot machiat în ultima perioadă, ajungând să-i cunosc bine atât părțile forte cât și pe cele slabe. Saffron nu este un brand care-mi sună cunoscut, acest tuș fiind singurul produs de-al lor pe care l-am încercat.
   Tușul de la Saffron are forma clasică a unui liner pentru ochi: tub cu aplicator clasic, de tip burete cu vârf ascuțit. Recipientul este prevăzut cu o oglindă mică pe partea din spate, aceasta dovedindu-se utilă în cazul în care doriți să retușați liniile trasate, peste zi. 



   În fotografia de mai sus puteți observa că tușul de la Saffron este mult mai intens și mai lucios decât celălalt produs de acest gen din trusa mea (Calvin Klein). Pasta este de un negru dramatic, așadar primește punctaj maxim pentru intensitatea nuanței.
   Tușul se usucă rapid după aplicare și rezistă cel puțin 8 ore în condiții obișnuite. Este rezistent la apă, dar doar în cazul în care vă stropiți nințel, nu și dacă insistați cu apă în zona ochilor. În acest ultim caz, se șterge. Aplicat la ochi, arată astfel:



   Din păcate există și aspecte negative în ceea ce-l privește și-am să încep cu faptul că se prinde de gene în momentul aplicării. O dată prins pe gene și întărindu-se imediat, e foarte greu de îndepărtat. Aplicarea rimelului devine greoaie, iar genele se lipesc între ele, mai ales la colțuri.
   Apoi, în timpul uscării pe pleoape, crează impresia de piele ținută, care se strânge. Iar partea cea mai neplăcută, după părerea mea, vine în momentul demachierii, atunci când tușul se împăștie, la contactul cu demachiantul/șervețul demachiant, pe jumătate din față. Fiind foarte pigmentat, se dă o adevărată bătălie până reușesc să-l îndepărtez și de multe ori ratez anumite porțiuni de la baza genelor pe care le observ abia a doua zi, de dimineață, la lumina naturală.



   Concluzia mea este că acest tuș e potrivit dacă obișnuiți să vă machiați atunci când mergeți la mare/piscină, pentru că la contactul cu stropii de apă nu se clintește deloc, însă pentru un machiaj zilnic este un produs destul de pretențios care necesită grijă mare la aplicare (ce ziceam despre gene!) și timp suficient pentru demachiere.

   Un tub conține 6 ml de pastă de un negru intens, costă 19 lei și poate fi achiziționat de pe site-ul ProduseCosmetice.ro , acolo unde s-a dat startul reducerilor de vară.



8 comentarii:

  1. hmm.. tentant. Daca nu as avea altele m-as gandi serios la el :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Wow, cât de intensă este culoarea! Păcat de micile dezavantaje, dar cred că merită pentru acel negru frumos.
    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Miha Ella, este foarte intensă culoarea și rămâne la fel de intensă până la finalul zilei!

      Ștergere
  3. Chiar eram curioasa despre acest produs si sincer, imi place cum arata aplicat in poza :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Loredana, mie mi-a stârnit curiozitatea review-ul unei alte bloggerițe și mă bucur că am avut ocazia să testez tușul :)!

      Ștergere
  4. Îmi place faptul că este foarte pigmentat, păcat că şi în cazul lui persistă senzaţia de piele strânsă. Am unul în genul acestuia şi la fel păţesc...e destul de enervant.
    Te pup :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Annie, am mai pățit și eu cu un tuș lichid de la MUA :(

      Ștergere

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...