-Căldură mare, mon cher! îi zic tatei în timp ce mă așez lângă dânsul, pe un scaun, la umbră. Dacă am fi trăit pe vremea lui Caragiale, acum era musai să alergăm în curtea unei coane mari, pentru a ne potoli setea cu un pahar de sifon. Până una alta apelăm la mijloacele moderne.
Și deschid repede o doză de bere neagră. Tata se uită suspect la mine, tot puiul lui am rămas și nu s-a putut obișnui că aș putea face încă treburi de oameni mari.
-Pentru dumitale! îi zic în timp ce îi întind cutia.
El râde căci știe că nu ăsta era primul meu gând. Doar mișcă puțin din cap și apoi mă iartă. E bine la umbră, mult mai în regulă decât în casă, acolo unde seara intru ca-ntr-o seră, plonjând direct în pat, cu singurul gând de a adormi mai repede ca să uit de căldură.
-Nu mai se poate, domnule, cu căldura asta! mă vait și eu cum pot. La noi ca la noi, că suntem mai la țară, dar când plec la București, jur că mă ia cu leșin de cum ies pe poartă, așa de tare mă îngrozește gândul c-am să urc în ratb și de acolo hopa într-o încăpere la fel de încinsă ca asta de-acasă. Și n-am nici pom sub care să mă pitesc ca aici. Uite, tata, scria Cristina că fie vremea cum o fi, bine măcar că are aer condiționat și asta-i tot ce contează.
-Ce invenție, măi fată, și cu aerul ăsta condiționat, bolborosea tata veșnic nemulțumit de învențiile ultimelor decenii. Pe vremea mea, băgai ventilatorul în priză și-ți răsfirai degetele de la picioare prin fața lui ca un mare barosan. Azi: aer condiționat, sisteme climatizare, tot soiul de drăcii...
Eu mi-am amintit atunci de ventilatorul copilăriei. Cel de care legam benzi tăiate din casetele audio și la care mă chioram ca la mașini străine atunci când începea să răsfire panglicile maronii în toate colțurile camerei. Când am mai crescut ce-am zis? N-o fi bun oare și ca uscător de păr? Și-am pus întâi pisica la uscat, ea era mică, am prins-o bine de lăbuțe și-a stat. Apoi am pus-o pe sora mai mică la uscat și cumva i-am prins părul între palete.
-Mai ții minte ce i-ai făcut soră-tii cu ventilatorul? mă întrebă tata fix în clipa în care rememoram momentul respectiv.
-Cum ziceam, nu se mai poate, mon cher, fără aer condiționat! am schimbat rapid subiectul. Să staaai toată ziua sub pom, leșinat după atâta mers prin căldură, să nu poți și tu să te arunci ca proprietar al casei în propriul tău pat!
Tata se amuză foarte tare când l-am numit proprietar al casei, ba chiar se înecă nințel cu berea.
-Mi-ai dat berea cu blesteme? mă întrebă. Vrei o gură?
-Nu, nu, eu beau d-asta cu limonadă, fără alcool. E cea mai bună.
Tata se strâmbă. Oribilă, cea mai oribilă, părea că spune prin gesturi. M-am stâmbat și eu în sinea mea căci nu era cea mai grozavă, dar nu puteam lăsa să se vadă.
-Păi și n-ai găsit și tu o oferta aer conditionat în cutia aia? (cutia fiind termenul folosit pentru a descrie laptopul!!!).
-Am găsit, la Climatico. Și mai scumpe și mai ieftine. Le și montează, nu doar în București, ci în toată țara. Aici au și ventilatoare, pentru ăștia nostalgici, ca matale, dar și aparate de încălzit, dacă te bate gândul să-ți tragi o aerotermă, cadou propriu de Crăciun.
-Pune jumi-juma cu soră-ta și luați-vă aer condiționat. Că tot plecați voi de pe-acasă, să stau și eu cu maică-ta să ne răsfățăm într-o cameră răcoroasă. C-acum, au inventat ăștia te miri ce. Încă puțin și or să scoată un aparat pentru vreme. Ai chef de puțină ploaie, apeși pe buton și-ți plouă în curte. Vrei soare? Nimic mai simplu, pac pe buton și ai ditamai soarele pe bucata de cer de deasupra creștetului, în timp ce vecina coana Gica pune lemne pe foc să nu-i înghețe țurloaiele.
Și tate se amuza mai ceva ca un copil, căci atât îi trebuia, să prindă un subiect de fabulat, că nu se mai oprea preț de un ceas. Începuse să ia la rând toți vecinii, imaginându-se pe sine într-un climat cu totul diferit, stârnind invidia tuturor.
-Și când afară s-o fi terminat de căzut toate frunzele de prin pomi, zic să se facă puțină primăvară la mine în curte! Nu prea cald, dar să nu plouă. Vreme de mai, cam așa. Și-l văd pe Bebe pe drum, mohorât ca și pomii rămași golași. Îl chem la mine, la o bere, aici, în paradisul climatic. Așa da, așa mai merge! Până atunci voi îngrijiți-vă să rezolvați cu aerul condiționat, nu mai aruncați cu banii pe prostii și vedeți cum faceți să plecați de-acasă acum, cât mai e cald. Nu de alta, dar sunteți tinere, acum trece vara și abia la anul vă mai puteți duce la mare, la soare, frumos, rochițe, bâldâbâc, cocktailuri, muzică bună, hei hei, tinerețe! Lăsați bătrânii în grija aerului condiționat și duceți-vă oriunde! rânjea tata imaginându-și, din nou, fel de fel de pozne.
Comentarii
Trimiteți un comentariu