Pentru că e vară vorbim tot despre protecția solară!
Dacă pentru corp v-am mărturisit aici că sunt fidelă de doi ani laptelui de corp cu miros exotic de la Yves Rocher, pentru ten am un preferat fără istorie, încercat pentru prima oară în vara aceasta: fluidul hidratant nuanțator de la Stila, cu SPF 30.
Produsul Stila are 50 ml, o consistență cremoasă, un ambalaj practic și oferă o colorare discretă pielii și mult luciu. Nu e un fond de ten, ci o cremă colorantă, având o putere mică de acoperire și nefiind tocmai potrivit pentru cei care au probleme serioase de corectat. Mie îmi mai apar uneori pete pe piele însă nu mă deranjează foarte mult acest lucru. Mai serios mă preocupă ca produsul pe care-l pun pe ten să nu-mi încarce pielea și să nu fie foarte vizibil.
Fluidul se întinde mai greu decât un fond de ten obișnuit ori o cremă de față. Trebuie aplicată o cantitate destul de mare pentru a acoperi întregul ten, din acest motiv. După cum se poate observa din fotografiile de mai sus nu acoperă prea mult pata peste care l-am aplicat, însă lasă pielea foarte luminoasă. Și deloc uleioasă, aș mai adăuga. Pe parcursul zilei nu-și schimbă deloc aspectul pe piele și nici nu se întinde atunci când sebumul natural al pielii își face simțită prezența.
Am observat că diminuează optic porii, ridurile și elimină aspectul obosit al pielii. Nu este nevoie să aplic cremă de față înainte, el fiind un produs hidratant destul de eficient.
Are acea aromă specifică produselor de protecție solară, un gust ușor amărui (în caz că ajunge pe buze) și ustură atunzi când intră în ochi. Pe ambalaj ni se recomandă să evităm contactul produsului cu ochii, așa că este bine să ținem cont de recomandare căci lăcrimarea provocată e destul de serioasă.
Ambalajul nu e tocmai cochet, iar prețul produsului nu-i prietenos ( între 88 și 118 lei), însă chiar e un produs care mi-a lăsat o impresie foarte bună după o utilizare mai îndelungată și pe care am de gând să-l cumpăr și pe viitor, într-o nuanță mai deschisă. Momentan folosesc Medium 03, însă nu este vorba de un Medium clasic ci de treapta a treia a unei nuanțe medii pentru piele, adică ceva destul de închis.
Este cel de-al doilea produs Stila pe care-l încerc, primul fiind o paletă mititică de luciuri de buze primită cadou de la sora mea și care a fost singurul produs pentru buze pe care l-am iubit (review aici). Produsele Stila pot fi achiziționate de pe Strawberrynet.com, dar și din alte magazine online/fizice.
Comentarii
Te pup, scumpa mea.
http://miu-miu.ro/
Trimiteți un comentariu