Cosmetice noi de la ProduseCosmetice.ro



    Zilele trecute am primit o ofertă de colaborare din partea unui magazin online de cosmetice numit ProduseCosmetice.ro. Așa cum procedez de fiecare dată înainte să încep o nouă colaborare, am studiat site-ul, încercând să aflu dacă în respectivul magazin online sunt produse care m-ar putea interesa. Soganul site-ului fiind „Orice ai nevoie!” (de la produse de machiaj la parfumuri și aparatură profesională și accesorii) am vrut să văd dacă au întradevăr lucrurile de care aș avea trebuință. Și după ce am reușit să evadez din categoria lacurilor de unghii, acolo unde ojele OPI băteau toate din gene înspre mine, m-am concentrat asupra lucrurilor de care am nevoie în acest sezon care a debutat, cel estival. Și pentru că mâine plec în vacanță, produsele au venit la fix pentru a le lua cu mine și a le testa așa cum trebuie: în condiții de soare, vânt puternic și umiditate ridicată.
   Fondul de ten și mascara sunt cele două produse pe care le folosesc aproape zilnic. Uneori, un creion dermatograf li se mai adaugă, alături de puțină pudră bronzantă folosită pe post de fard de obraz, pentru un machiaj mai pronunțat. Așa că nu mi-a fost greu să mă decid din ce categorii de pe site îmi voi alege produsele dorite. M-am oprit asupra fondului de ten Fit me!, de la Maybelline, citind despre el că nu e tocmai potrivit tenului gras, dar este excelent pentru zile petrecute la plajă, având SPF 18, și o textură ultra-ușoară, de serum.


   După primele două folosiri pot spune despre el următoarele: are un recipient fără pompă, în stilul Colorstay-ului de la Revlon, formula e foarte ușoară, acoperirea mică spre medie iar culoarea se adaptează perfect tenului. Eu am ales nuanța 310 Sun Beige, după ce am consultat catalogul nuanțelor disponibil online, pe care îl atașez mai jos: 
     Click pentru mărire! Am luat în calcul și faptul că mă voi bronza în zilele următoare și de accea am ales prima nuanță recomandată tenurilor închise.



   Mascara nu a fost nici ea aleasă întâmplător. De câteva luni folosesc Mega Volume Collagene de la Loreal, iar pentru vară mi-am dorit să încerc varianta Volume Collagen Waterproof, de culoare neagră și cu rezistență maximă la apă. Din primele teste se aseamănă foarte mult cele două mascara, având periuțe gemene și formule asemănătoare, cea waterproof fiind totuși o idee mai uscată decât varianta clasică. Rămâne de văzut cum va face față apei, ploii, temperaturilor ridicate. Poate și lacrimilor, cine știe! Și, evident, sunt curioasă dacă ceea ce se spune despre mascara waterproof, că ar dăuna genelor dacă este folosită în mod repetat, este adevărat ori nu.



   Pe final, vă informez că azi și mâine (15, respectiv 16 mai), site-ul oferă transport gratuit prin curier pentru comenzi mai mari de 80 lei! 

Comentarii

ilda76 a spus…
Sa stii ca mi-ar trebui o mascara waterproof! ;)
Te asteptam cu pareri...

Pup, draga mea Aurora!
Ilda
lavender thougths
Anonim a spus…
Imi dai ceva idei de cum pot sa slabesc?
P.S:Untul de arahide ingrasa?
Alexandra a spus…
Hm, eu am cumparat Fitme! din Belgia si are pompita. Si l-am mai vazut si prin alte tari, tot cu pompita. Ciudat ca al tau nu are.
Unknown a spus…
Mie-mi place tare mult Mega Volume Collagene,dar mi-e frica de formulele waterproof...Nu stiu ce mi-a intrat in cap ca-ti pica genele de la ele:))
PS:Organizez primul meu giveaway.You are very invited
http://forthesakeofmakeup.blogspot.ro/
Toma Aurora a spus…
Ilda, pot spun doar atât: rezistă excelent la apă, dar se demachiază foarte, foarte greu și cad multe gene la fiecare demachiere. Așadar, trebuie să dau crezare zvonurilor și să confirm faptul că mascara waterproof este o opțiune doar pentru o ocazie (gen petrecere la piscină), dar în niciun caz nu merge purtată zilnic la plajă. Pupici!
Toma Aurora a spus…
Bună!
Din păcate nu sunt în măsură să fac recomandări, nu am o pregătire în acest sens. Poți căuta informații în revistele online pentru femei, ori poți lua legătura cu cine pregătit. Din câte știu eu (și sper să nu o deranjeze recomandarea mea), știu că Sigina.ro, bloggăriță din România, se pricepe la astfel de lucruri și îi poți cere ei o părere.
Untul de arahide, ca orice alt produs alimentar, îngrașă dacă e consumat în cantități mari. Orice ai mânca (pizza, bomboane, cartofi prăjiți) nu aduce neapărat kilograme în plus dacă ai grijă să mănânci puțin. Pe borcanul untului s-ar putea să scrie și doza zilnică recomandată, iar dacă n-o depășești nu sunt motive de îngrijorare.
Toma Aurora a spus…
Bună!
Acum am căutat fotografii pe google și am văzut și cu pompiță și fără pompiță. Pe afișul oficial din SUA, sticluțele nu aveau pompă, dar la o fată din UK de pe youtube am văzut sticlă cu sistem de dozare. Deci s-ar putea ca magazinul acesta să importe produsele dintr-un stat în care se produc variantele fără pompiță.
Toma Aurora a spus…
Hello! Da, pică, nu e doar o vorbă în vânt! Din cauză că se demachiază greu, cad și multe gene.Dar rezistă foarte bine la apă, eu l-am purtat de două ori până acum, o dată și la plajă și m-am scăldat ore bune fără să mi se scurgă. Merci pentru invitație! :*
Alexandra a spus…
Am inteles, oricum e mai practica varianta cu pompita, dupa parerea mea; ar trebui sa le faca pe toate la fel.