Cum stați cu pregătirile pentru masa de Paște? La noi a fost concurs care face cea mai cea prăjitură. Am pierdut, limitându-mă la un tort uriaș, numai din cremă și pișcoturi, un diplomat de numai 15 minute de stres culinar, în timp ce sora mea a depășit orice limită cu niște prăjituri fancy, cu marțipan, budincă cu vin, fructe de pădure și alte chestii magice, marca Laura Sava. Probabil o să se laude pe blog cu ele, mai ales că a primit și cereri de face și porții extra, pentru alte persoane.
Apoi m-am plimbat puțin prin ploaia asta nesfârșită și-n timp ce mergeam mă gândeam, printre altele, la culoarea părului. Mai exact, c-am ajuns la nuanța dorită și că tare m-aș bucura să nu-l mai vopsesc pe viitor și să-l las așa cum e acum, decolorat foarte puțin la vârfuri. Un fel de ombre, dar nu chiar așa de deschis ca al Jessicăi Parker, ci mai închis, potrivit nuanței părului meu. Și mi-am dat seama de greșeala pe care o mai făceam când mă lua dragul de ombre. Și anume că-mi decoloram numai vârfurile și uitam să decolorez măcar 2 șuvițe față, eu având mai tot timpul un fel de breton lung. Din pricina faptului că uitam să-mi decolorez și șuvițele acestea, după 2-3 săptămâni de purtat ombre, aveam impresia că părul pare mai scurt, ca și cum ar fi tăiat cu barda la vârfuri. Și imediat mă vopseam!
Ombre hair mi-am făcut și cu pudră decolorantă, dar nu recomand nimănui metoda, mai ales dacă părul e subțire, fin. Eu am ajuns, de fiecare dată, să-mi tai vârfurile decolorate, acestea devenind uscate ca niște paie. Cea mai bună și ieftină variantă pentru mine a fost vopseaua de la Garnier, ce deschide părul cu până la 4 tonuri.
Decolorează părul fără a-l deteriora foarte tare și nu-l face portocaliu. Eu îmi prind părul în două codițe și aplic vopseaua pe lungimea șuvițelor prinse în codițe, de la burețel în jos. Astfel, efectul e mai dezordonat și decolorarea nu se vede clar, ca o tăietură. Și, evident, caut că nu uit de cele două șuvițe din față, pe care le vopsesc de la rădăcină până la vârfuri. Las 25-30 minute să acționeze și apoi clătesc părul.
Ombre hair mi se pare mult mai ușor de purtat decât părul vopsit în mod clasic. Eu l-am purtat uneori și 4-5 luni la rând, retușând doar șuvițele din față ). În plus, reprezintă un colac de salvare pentru fetele care nu vor să-și taie din păr,căci vârfurile deteriorate nu mai sunt așa vizibile. E adevărat că aspectul său nu-i foarte ordonat, pare adesea neîngrijit, dar și părul vopsit clasic îți pierde din frumusețe după ce culoarea începe să se estompeze.
De asemenea, vara, parul vopsit ombre arată mai spectaculos, pentru că șuvițele se mai deschid de la soare. Dacă petreci mult timp la mare, atunci efectele vor fi și mai și. Eu niciodată n-am avut părul mai frumos ca atunci când mergeam la plajă! Vă pun o poză de atunci mai jos. Momentan este puțin mai închis și mai scurt în partea din față, dar sper să se mai decoloreze în zilele următoare, când voi sta la soare și-l voi umezi din când în când, pentru ca decolorarea naturală să fie accelerată.
Într-un final, e o variantă magică pentru brunetele care se vor blonde, dar care nu arată prea extraordinar cu păr complet blond. Ombre hair le satisface pe jumătate, fără a le lăsa să arate ridicol. Dintre vedetele care poartă pletele decolorate la vârfuri, preferatele mele sunt, după Sarah Jessica Parker:
Jessica Biel
Sandra Bullock
Lily Aldridge
Rihanna (în cea mai bună perioadă a ei, după mine)
Miley Cyrus
Și, evident, regina Ombre-ului, modelul Erin Wasson, cea care a fost numită mama acestui trend!
Comentarii
Am incercat acum cateva saptamana cu un kit de la L'oreal dar nu mi-a iesit:(. Acum chiar simt nevoia sa imi deschid putin culoarea parului pentru ca m-am saturat de negru.
Te pup draga mea ! Paste fericit va doresc si astept poze cu prajiturile !:*
Toate alegerile inspirationale sunt bune, dar mie mi-au ramas ochii la pletele Jessicai Biel, intrebandu-ma: Ce-ar fi daca...No, no, no, forget about it!!! Arat ca Muma Padurii insasi cu un strop de blond in par! :P
Te pupacesc!
Ilda
Lavender Thoughts
pe mine nu m-a atras ombre pana acum 3 zile! :)) si acum ma gandesc daca sa ma incumet ori ba...
Abia astept sa vad prajiturile voastre, cred ca au fost extraordinare! <3
Si eu vreau vara asta sa-mi fac ombre, dar nu stiu daca o sa am curaj :P
Acolo eram și bronzată, dar oricum pielea mea era în mod natural mai închisă decât cea a părului decolorat la vârfuri. Știu că e un contrast care multora nu le place, mie multe persoane îmi zic că-mi stă mai bine cu părul mai închis, dar nu mă simt deloc bine cu el brunet.
Dorina, s-a și mâncat tortul, îți dai seama ce bătaie a fost pe el :))
Ce frumoasa e Riri in poza de aici, iar tie iti sta cel mai bine cu ombre, stii ca ti-am mai zis.
Pup
http://miu-miu.ro/
Riri e frumoasă și-acum dar atunci era feminină, delicată ca o floare.
Ma tenteaza si pe mine ombre :)
Parul meu e mediu-lung (mai jos de umeri), e nevopsit (natural) si e saten inchis...ca sa nu mai zic ca am firul subtire si se ingrasa destul de repede; iar tenul meu, ca si la tine, e usor mai inchis (adica, daca stau la soare imediat devin ciocolatie :) ).
Cochetam cu ideea de a-l suvita, insa vopsirea ombre mi se pare mai potrivita si ma incanta vizual mai mult (la altii, evident).
Doream sa te intreb, poate e deplasata sau stupida intrebarea mea, cat de sus prindeai coditele (sub ureche, la mijlocul capului-in dreptul urechilor sau deasupra urechilor...) ca si pozitie?
Ma gandesc, ca in functie de pozitionarea coditelor depinde si de cat de sus incepe efectul ombre...
Multumesc,Diana
Trimiteți un comentariu