Floralisme a fost o achiziție oarbă.
Recunosc că am fost atrasă de marea reducere pe care o avea aplicată pe Strawberrynet și n-am stat mult pe gânduri până să-l adaug în coș. De la Gres nu mai mirosisem decât un parfum pentru bărbați, mi s-a părut deosebit, elegant, vintage, persistent.
Floralisme este o apă de toaletă în ediție limitată, lansată de Gres în 2010. Prețul variantei de 50 ml, la raft, este de 160 lei. Eu am achiziționat-o cu numai 47 lei de pe Strawberrynet, așadar am profitat de o reducere considerabilă. De la același brand sora mea a ales Rose, în varianta de 100 ml. Am pomenit și despre acest lucru deoarece ambele parfumuri au un preț asemănător pe site și l-aș recomanda mai degrabă pe cel de-al doilea, pe Rose. Sunt sigură că multe persoane au stat pe gânduri dacă să cumpere ori ba vreuna dintre variante și voi încerca să ofert câteva informații folositoare legate de fiecare dintre ele.
Să-ncep cu Floralisme, căci lui i-am rezervat acest articol. Mă așteptam să fie mai dulce și mai fructat. Cei de pe Fragrantica au cam mințit cu privire la notele sale: nu mă trimit deloc cu gândul la dulcețuri și nici la zmeură coaptă. Eu simt numai o aromă intensă de prune, mere și persici. N-am un nas fin, de expert, asta e tot ce disting eu din postura de consumator obișnuit.
Prune, mere și piersici? O combinație nu foarte pe gustul meu. Mă așteptam la ceva mai dulce, mai intens. Pe piele rezistă ok, în jur de 5 ore îl simt prezent pe pielea mea.
Surpriza a venit în momentul în care am mirosit Rose, mai ales că am râs pe sub mustăți până să ajungă comanda, gândindu-mă cât de frumos va mirosi Floralisme în comparație cu esența din sticluța roz (că doar citisem atâtea păreri în favoarea celui dintâi). Nu pot spune că Rose m-a cucerit total, dar are un miros mai feminin, mai cald, floral. Rezistă mai puțin decât fratele său, dar clar l-aș alege pe el dintre cele două. Producătorul spune că miroase a coacăze negre, a mandarine și a flori de cireș. Eu simt un fel de amestec de bujori, garofițe... Discret, dar foarte plăcut, potrivit pentru zi.
Trecând peste faptul că ambele parfumuri au niște ambalaje tare drăgălașe, cu capac sub forma unor inflorescențe, nu consider niciunul dintre esențe ca fiind un must.
Parfumul rămâne totuși un produs aparte, e greu să-l recomanzi tuturor căci fiecare persoană și-l alege în funcție de preferințele personale. Așa că reformulez: vă recomand să-l mirosiți, în primul rând. Luând în calcul amabajul neatractiv sunt sigură că este unul dintre parfumurile „sărite” atunci când dorim să testăm arome noi în parfumerii. Mă știu pe mine doar: când văd o sticluță veselă ori foarte colorată, imediat o iau cu asalt. Recent am fost impersionată de gărgărița de la Marc Jacobs (Dot), deși ca esență parfumată nu mi s-a părut deosebită. Mai are rost să vă spun că abia aștept să miros varianta Honey, lansată în 2013? Deși, conform unor surse, nici acest parfum nu excelează. Ambalajul, în schimb, funcționează ca un plici pentru amatorii de sticluțe deosebite.
Comentarii
Eu una nu as lua un parfum dupa recomandarile de pe net, nu stiu, mi se pare ciudat. Eu ma razgandesc si la ala pe care il miros in magazin, dar pe net, chiar nu as sti ce sa aleg.
Bine, am luat de la Yves Rocher o groaza, insa le primeam cadou de multe ori sau le luam la oferta, asa ca nu era o pierdere foarte mare.
Poate in viitor se va inventa un dispoytiv, ceva, sa le mirosim online :))
Pe mine ma convinge mai mult denumirea unui parfum (si de multe ori am dat gres din aceasta cauza) decat aspectul sticlutei! Floralisme m-ar fi convins!:))
Multumesc frumos pentru recomandarea referitoare la giveaway!
Pupicei!
Ilda
Lavender Thoughts
Când am văzut prima oară sticluța lui Dot nu mai știam cum să fac s-o am, dar apoi am fost mândră de mine c-am așteptat să-l miros. Îmi imaginam să miroase wow, dar nu m-a surprins deloc. Am mirosit Daisy clasic, mi-a plăcut. Ulterior am văzut c-au mai apărut alte deviații de la Daisy, cu alte tipuri de capace înflorate, care de care mai frumoase, dar n-am ajuns să le testez.
Trimiteți un comentariu