Review: Pudră iluminatoare Amazing Grace Philosophy


    Față de produsele iluminatoare am avut mereu o atracție, deși tenul meu are porii largi pe aripile nasului și tocmai de aceea trebuie să mă limitez la aplicarea pudrelor strălucitoare numai pe pomeți, bărbie și frunte.
   Penultima pudră de acest gen pe care am folosit-o a fost cea de la Sleek, Glo Peach Shimmer, un produs bun, pe care l-am utilizat cu plăcere pentru iluminarea obrajilor și a decolteului. Din păcate, fiind destul de strălucitoare nu mi-a permis să o aplic pe întreaga față.
   Au urmat apoi perlele de la Oriflame, care mi-au plăcut și-mi plac în continuare pentru că-s translucide și pot fi folosite cu succes oriunde pe piele, însă parcă nu erau îndeajuns de sclipitoare. Nici călare, nici pe jos, cum s-ar spune!

  Într-un final am ajuns la pudra de la Philosophy, pe care inițial mi-am imaginat-o mată, cu ceva urme de sclipici, nicidecum complet sidefie. Fiind de culoare roz, am presimțit că era translucidă, iar prezentările depe alte bloguri ale pudrei m-au convins de acest lucru.


   Când am scos-o din cutie, n-am putut să nu remarc ambalajul ca de oglindă. După ce-am ridicat capacul, am băgat de seamă și inscripția de pe oglinda interioară: Where there is grace, there is beauty. Mi s-a părut un mesaj intim, în armonie totală cu numele produsului (Amazing Grace), dar și cu proprietățile sale, așa cum aveam să descopăr mai târziu.


  Pudra de culoare roz e dură ca și consistență. Nu-i prăfoasă și se ia în cantitate potrivită pe pensulă. Am cumpărat-o în urmă cu 2 luni și n-am folosit-o zilnic, dar destul de des. Literele întipărite sunt adânc impregnate, motiv pentru care vă veți bucura multă vreme de ele.



   Este o pudră destinată folosirii pe întreaga față și este potrivită și zonelor cu pori largi, deschiși. Conține particule iluminatoare foarte mărunte ce nu se aseamănă glitterului clasic, ci mai degrabă celor din fardurile de pleoape sidefate. Nu este excesiv de strălucitoare și eu o aplic în cantitate mică peste pudra obișnuită.

 
   Mai sus aveți o poză făcută cu blitz. Produsele iluminatoare nu dau prea bine în astfel de fotografii, dând impresia de ten metalizat, dar cu această pudră n-am întâmpinat probleme.


  La lumină naturală, pudra se vede astfel. Pe obraz am folosit și un blush mat de la Yves Rocher.

   În trecut v-am spus că am fost încântată de pudra iluminatoare de la Elf, cea din gama Essential. Aceasta se asemănă cu ea, numai că-i mai discretă și nu are efect metalic pe piele. În plus, se consumă mult mai greu decât cea de la Elf pe care o dădeam gata într-o lună, fiind destul de prăfoasă și lipindu-se în cantitate mare de pensulă.

   Pudra nu are niciun fel de aplicator inclus și este frumos parfumată cu o discretă aromă florală, vintage, ce sepăstrează pe piele.

   Prețul unei cutii de 10 grame este de 100 lei. Eu am luat-o cu 60 de lei de pe Strawberry și mă declar mulțumită de ea. Din produsele de machiaj pe care le-am cumpărat de pe Strawberry, n-am avut nicio problemă cu data expirării (le-am verificat pe toate și mai aveau cel puțin 12 luni până la termenul maxim aproximat). Dintre cele primite cadou, un corector Bourjois mai avea 2 luni până la data expirării, iar un gloss CK numai o lună.
   De asemenea, din toate cosmeticele mai scumpe pe care le-am utilizat până în momentul prezent, multe mi-au plăcut, dar au fost și câteva ce nu m-au convins că-și merită banii și că nu se deosebesc cu nimic de produsele mai accesibile. (mascara Calvin Klein, fond de ten Givenchy, pudră Fusion Beauty, câteva produse Roc).

   Amazing Grace este un produs cu un calificativ mare pe Makeupallay (4.3 din 5), pe care și-l merită din plin. Cu siguranță voi repeta această achiziție pe viitor, nu încape niciun dubiu. Dacă n-aș fi plasat deja o comandă pe site o a doua pudră ar fi fost deja pe drum înspre mine. Dar nu-i timpul pierdut, mai ales că până pe 10 iunie o să fie valabilă oferta de 10$ reduși dintr-o comandă de minim 25$ (codurile pot fi găsite dând search pe Google).

Comentarii

Unknown a spus…
Arata foarte frumos pe obrajii tai:)
All that beauty a spus…
Arata superb aceasta pudra. Imi place foarte mult mesajul inscriptionat pe ambalaj. Sa te bucuri de acest produs!!
Simona Tucu a spus…
O, da, arata foarte bine, isi merita chiar si pretul intreg, e cu adevarat deosebita, si ca ambalaj, dar si ca efect.
Sa te bucuri de ea! :)

Miu Miu a spus…
Ce bine arata. Cel mai mult imi place ca pare naturala. Eu foloseam una, de fapt am folosit-o de 2-3 ori, nu mereu, care parca dadea un aspect de tencuit...
Pupici

MiuMiu

shoeper-women.blogspot.com
Deena a spus…
Iluminatoarele sunt una din cele mai mari slabiciuni! Dar imi tin pasiunea sub control pentru ca un astfel de produs se consuma greu! Si nu pot sa imi justific 5-6 produse care fac acelasi lucru. Dar cat as vrea!!:X Cum vad ceva sidefiu pentru fata cum imi creste pulsul. Urmatoarea achizitie va fi Mary Lu Manizer dar jur ca dupa ce am vazut frumusetea asta am inceput sa ma intreb daca n-as putea totusi sa am macar doua produse care fac acelasi lucru!:)))
Toma Aurora a spus…
Mulțumesc, Claudia! Este un produs foarte bun!
Toma Aurora a spus…
Simona, am apreciat și eu mesajul. Îi dă o notă aparte ambalaajului! Pupici!
Toma Aurora a spus…
Simona, momentan fac niște calcule pe-aici, poate scot niște bani pentru a o lua din nou.Nu de alta, dar am observat că pe strawberry prețurile cresc într-o veselie. Azi un produs e redus cu 50%, mâine apare la preț întreg...
Camy a spus…
Ce frumos arata aplicata :X
Anonim a spus…
De la Philosophy sunt foarte laudate parfumurile, am tot vazut filmulete pe youtube care le lauda. :)