De Henry de Montherlant recunosc că nu auzisem până să-mi cadă în mână Celibatarii, un roman nu foarte stufos, dar bine scris. Din notele de pe spatele cărții am aflat că deși nu a fost considerat un autor foarte perspicace, Montherlant a avut un „scris regesc”. După ce am lecturat romanul am ajuns la aceeași concluzie: deși are un mod plăcut de a relata, de a prezenta situații, Motherland e foarte arogant, lucrează numai cu personaje-tipologii în care oricine se regăsește la un moment dat. În romanul de față nu crează un erou complex, ci doar ne prezintă obiceiurile unor celibatari din primele decade ale secolului XX. Pe alocuri, te face să te simți prost și din punctul meu de vedere face un atac indirect la persoană, folosindu-se de slăbiciunile pe care le avem în comun cu toții.
N-aș recomanda Celibatarii dacă scrisul frumosului autor francez n-ar fi fost întradevăr regesc. Multe nu se-ntâmplă în viața celibatarilor înrudiți din cartea sa, dar e interesant cum îi prezintă: unul a avut o viață amoroasă intensă și deținea suficiente calități, altul era sihastru și nu era deloc inteligent, deși poza în rolul unui iscusit om al cifrelor, șamd.
Fetele și Băieții sunt alte două (serii de) romane ale sale considerate a fi capodopere, cel de-al doilea titlu având un mare impact în 1952, anul în care autorul s-a decis să-l publice. În paginile lui se tratează inclusiv problema relațiilor homosexuale din școlile romano-catolice. Montherlant a fost, de asemenea, exclus din academia din Neuilly din cauza unei relații de acest gen, tocmai de aceea romanul se anunță a fi destul de spumos.
Comentarii
Trimiteți un comentariu