luni, 6 mai 2013

Little Red Dress

   Tema nr.3 de la Persun (penultima pe luna mai) m-a prins, din nou, pe picior greșit. De data acesta n-am nimic de comentat referitor la tipul de rochie, ci la culoarea sa. Nu mă înțelegeți greșit! Îmi plac hainele roșii (purtate mai ales de persoanele cu păr blond), doar c-am rămas cu sechele din copilărie, de pe vremea când aveam o obsesie pentru o rochiță roșie (exemplul perfect de kitsch, plină de volane și trandafiri din voal roșu). Toate fetele aveau genul ăla de rochiță, numai că pe alb. Eu o aveam roșie și-mi plăcea că era plină de dantele albe ce mi se păreau că arată bine pe roșul ăla intens.
   Am ales în cele din urmă o rochie din tafta, într-o nuanță mai potolită, și-apoi mi-a trecut prin minte să intru pe Polyvore pentr a o interga într-o combinație vestimentară. Numai că n-am știut cu ce s-o asortez: un eventual amestec de roșu/negru, dacă n-ar fi implicat buline, nu m-ar fi tentat; roșu/alb nici nu intra în discuție căci îmi amintea de rochița copilăriei. Așa c-am stat în banca mea și-am decis că cel mai bine se potrivește cu sandale discrete, metalice, ca cele din fotografie și nimic mai mult în rest.
   Recunosc că am avut o slăbiciune pentru o rochie roșie midi, bodycon, de pe Asos, numai că nu aveau măsura mea, ci doar una mai mică (UK8). Pe aceea aș fi văzut-o cu niște pantofi cu imprimeu leopard cu toc mediu...wroarrr!

4 comentarii:

  1. Vazand rochia am spus: Ooooo!
    Feminina de la A la Z...:)
    Chiar si fara imprimeul mentinut in legatura cu pantofii, tot wroarrr e!:))

    Pupicei!
    Ilda
    Lavender Thoughts

    RăspundețiȘtergere
  2. Tare frumoasa si feminina rochita.

    RăspundețiȘtergere
  3. sincer mie nu-mi place rochita :) pentru ca stiu ca ar sta ca pe gard pe mine :)) mi-a placut povestea cu rochita copilariei , si eu am avut modelul , dar pe mov cu dantela alba :)))) si acum imi povesteste mama cat am plans ca sa mi-o cumpere , ea nu vroia nicicum :))

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...