duminică, 12 mai 2013

Comandă Iherb


   Ultima comandă plasată pe Iherb.com a ajuns destul de greu în comparație cu cele mai vechi. Dacă s-a întâmplat ca unele colete să ajungă din SUA în 4 zile lucrătoare, de data aceasta am așteptat 4 săptămâni. N-am fost foarte nerăbdătoare pentru că nu am avut multe lucruri comandate și-am plasat comanda mai mult pentru mama mea, ce-și dorea niște capsule de cafea verde pe care le văzuse la Dr. Oz (apropo de el, nu știu ce superputere are omul asta de face oamenii să creadă orbește în el. Nu-i neg pregătirea profesională, dar mama mea, cel puțin, ia drept informație prețioasă fiecare vorbă a lui și adesea o aud deschizând o discuție astfel „Zicea doctorul Oz...”.)

  Cum spuneam, mare lucru n-am avut în comandă. Ba chiar loțiunea antivergeturi Palmer's a fost comandată de sora mea, numai că vreau să vă spun și câteva chestii legate de efectele sale, de aceea am inclus-o în fotografia de grup. După spusele surorii mele face pielea foarte moale, ca o cocă (folosesc exact cuvintele ei) și se observă și o diminuare a vergeturilor (în special a celor de culoare roșiatică, ce n-au ajuns în stadiul final devenind albe). Ca la carte, loțiunea trebuie masată pe piele de 3 ori pe zi, dar sora mea a folosit-o numai seara, înainte de culcare. Și mie mi se pare puțin exagerat să stai să te masezi de trei ori într-o singură zi (mai ales pentru cei care sunt la muncă și n-ar avea timp de așa ceva decât dimineața și seara).  Prețul său pe site este de cca. 20 lei în banii noștri, motiv pentru care am trecut-o și pe lista mea de cumpărături. Din cele 250 de reviews-uri de pe site, loțiunea a primit punctaj total aproape maxim (4.5 din 5).

  Eu am avut în comandă uleiul de cocos Cococare, aflând în prealabil despre el, de pe alte bloguri, că nu are miros. Vă spun sincer că mi se luase de mirosul de cocos, după aproape 2 ani de ultilizare regulată a sa (pe zonele uscate ale corpului și pe păr). Recipientul are aproape 200 grame și costă cca. 12 lei pe site. N-are niciun fel de aromă, nici măcar izul acela ușor rânced specific oricărui tip de ulei. L-am folosit până acum doar pentru păr, deoarece mi-am făcut un fel de ombre/dye cu pudră decolorantă și vârfurile îmi sunt uscate. L-am simțit ca fiind la fel de hrănitor ca și varianta parfumată și-l consider o alternativă excelentă pentru cei ce nu suportă mirosul dulce al nucii de cocos.

   Și-ntr-un fnal, pe post de ingredient de bază pentru exfoliantul homemade, am ales zahărul brun de la Billington's, pentru care am plătit cca. 10 lei (454 grame). Până acum nu m-am avântat să prepar un scrub nou în casă, căci folosesc exfoliantul Suples de la Gerocossen, dar m-am desfătat cu zahărul de mai sus îndulcind ceaiurile. Cum mi s-a părut? Foarte dulce, asemănător zahărului alb rafinat (dealtfel proportia recomandată este de 1/1 ca și înlocuitor), dar cu un miros mai ciudat, de plante și un gust mai bogat, lăptos. Ca și consistență e foarte fin, mărunt și pentru prepararea scrubului ar fi inutil, căci imediat cum îl pun în apă se topește.


   Dacă sunteți la o primă comandă pe Iherb puteți folosi codul meu de reducere ( URO424) și veți primi:
-5$ reducerepentru o primă comandă mai mică de 40$ sau
-10$ reducere pentru o primă comandă mai mare de 40$.
   Transportul pe Iherb este de 6$ pentru comenzile sub 40$ și de 4$ pentru comenzile de peste 40$.

24 de comentarii:

  1. Nu am mai comandat pana acum de pe acest site, o sa merg sa aunc o privire :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Polly Lena, au multe lucruri interesante (în special suplimente, ceaiuri și produse bio. Au și cosmetice, dar nu am cumpărat foarte multe din această categorie de-a lungul timpului.

      Ștergere
  2. Și eu sunt tot cu doctor Oz. he, he
    Să folosiți produsele cu drag !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi place și mie de el, dar nu-l urmăresc în mod constant. La început notam într-un carnețel tot ce spunea :D!

      Ștergere
  3. :)) Dr. Oz are charisma, cred ca prinde la un anumit tip de target...ma uitam la el intr-o vreme dar am renuntat! Parca nu mai am rabdare pentru el!:))

    Interesante produsele...Doresc tuturor fetelor din familie sa le foloseasca sanatoase!

    Tot intentionez sa dau si eu o comnda pe iHerb, ori nu e suficient de mare dorinta, ori ma opreste ceva inexplicabil caci nu se concretizeaza!:)

    Pupicei, draga mea Aurora!
    Sa ai duminica frumoasa!

    Ilda
    Lavender Thoughts

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Are destulă, nu pot nega!
      E genul de persoană cu mare lipici la public, de aici și notorietatea sa :D.

      Eu zic că dacă nu ai neapărată nevoie de ceva, mai bine să nu se concretizeze comanda. Portofelul tău îți va fi recunoscător! :*

      Ștergere
    2. Ai mare dreptate, Aurora!
      Nici nu am de gand sa fortez...:)) Las asa, uimita si eu de cumintenia mea!:))

      Ștergere
  4. Mi se pare ca am vazut lotiunea antivergeturi in DM- mi se pare.
    Oricum, frumos shopping.
    Ma tenteaza si pe mine multe de pe site dar nu ma descurc deloc sa comand si am tot amanat.
    Daca vreodata mai dai comanda (luna viitoare spre exemplu) as vrea si eu ceva.
    Iti dau banutii inainte evident. Daca vrei sa ma ajuti.
    Sunt din Bucuresti.
    Mersi frumos

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Emerald, sigur! Cu cea mai mare plăcere!
      Numai că eu nu locuiesc în București, dar ți le pot trimite prin poștă după ce primesc pachetul. Și mai e o mică „problemă” în ceea ce privește greutatea pachetului. Întreaga comandă nu trebuie să depășească 1,800 kg, altfel întră la transport prin EMS,etc., care-i destul de scump. Așadar trebuie să ne rezumăm la lucruri mai ușurele :D. Să îmi lași adresa ta de mail (poți să o scrii cu „at” în loc de @, ca să nu intre drept spam) și o să te anunț înainte de a plasa comanda. Pupici!

      Ștergere
    2. Și da, loțiunile se găsesc și în magazinele DM :)!

      Ștergere
  5. Sa folositi produsele cu placere! Lotiunile Palmer's mi se par foarte bune. :)

    RăspundețiȘtergere
  6. MARELE dezavantaj este ca ajung destul de greu unele comenzi si nu trebuie sa depaseasca o anumita greutate. Naspa, aiurea, cam nasol, caci eu care sunt curioasa din fire nu cred ca as putea sa ma rezum la cateva si in caz ca as reusi nu as rezista o luna de zile pana sa primesc pachetul :)) da, sunt ciudata, stiu. si totusi, odata si odata, ma gandesc sa plasez si eu o comanda. odata :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Laly, nici eu nu sunt încântată de limita de greutate, dar ce să-i faci?! :(

      Ștergere
  7. Hihi:)) si mie imi place Dr.Oz :D mi se pare ca stie ce spune si mai demult imi placeau la nebunie emisiunile lui, atat mie cat si mamei mele:)):D. Acum nu prea mai am timp sa ma uit:D
    N-am incercat inca niciun produs de pe acest site:D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lorena, în trecut îl urmăream și eu zilnic pe Euforia. Acum ce-l mai văd în reluare uneori, pe la prânz. :D

      Ștergere
  8. Daaaa, super duper :D. As vrea un balsam de buze, doua, trei :D si ceva natur stuff :)) am ochit eu neste chestiute dar vor fi putinele :D.
    Adresa mea e aiureapriniarbaatyahoo.com.

    Multumesc mult, nu am sa te uit :D
    Love you, love your blog (a fost 1 blog adaugat la fav acum mult timp), love your style.

    Seara frumoasa,
    Andra

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gata, am salvat adresa ta de mail și te țin la curent. Pupici!:*

      Ștergere
  9. Sa le folosesti cu placere!

    Eu mi-am luat ulei de cocos fara miros la un pret foarte bun (1000mL/36 RON) de aici:
    http://magazin.remediu.ro/ulei-de-cocos-1000ml-mer-co--herbavit-14589.html
    Il folosesc pentru par si pentru sapun :-) (daca n-as fi incercat sa fac sapun, mi s-ar fi parut imposibil de consumat o asemenea cantitate intr-un interval de timp rezonabil). Cei care detin site-ul remediu.ro au si standuri in Galeriile Real Vitan si in Bucuresti Mall (de fapt asa am si aflat de existenta lor).

    Mi-am luat si ulei de cocos bio cu miros, de la un stand din magazinul Obor (cred ca a costat in jur de 35 de lei /500g). Cei care detin standul au si site (naturafarm.ro), dar observ ca in acest moment nu functioneaza si astfel nu pot sa arat exact ce produs am cumparat. Pe acesta vreau sa-l utilizez la prajituri, in loc de unt sau ulei de floarea-soarelui. N-am incercat inca, dar in curand voi face si experimentul asta :-).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Liliana, mai e o variantă și-n magazinele DM (parfumată cred), la vreo 22 lei/borcănelul. Ai făcut o adevărată afacere cu varianta la 1 litru și noroc cu săpunul altfel, vorba ta, n-aveai cum să îl consumi pe tot.
      Spor la prăjiturit cu uleiul de cocos. Am înțeles că ies niște prăjituri raw foarte bune cu ajutorul său!

      Ștergere
    2. Multumesc! N-am facut nicio prajitura raw pana acum. De fapt, daca nu era Mary din Iasi, prietena cu Ella, nici n-as fi stiut de existenta raw veganismului. Ea ne-a recomandat gingerata si de atunci o pregatesc cel putin o data pe saptamana. E un deliciu!

      Uleiul de cocos din DM (in borcan de plastic, cu eticheta albastra) l-am avut anul trecut, dar era tot fara miros, asa ca la un pret nu cu mult mai mare am cumparat acum cantitate dubla.

      DM n-are preturi bune decat in cazul ofertelor si de multe ori, preturile lor la oferta se compara cu cele nereduse din alte magazine. Un exemplu este cel al unui produs cumparat astazi din Mega Image cu 24 RON. Acum vreo doua luni a fost la oferta in DM cu 24 RON (redus de la 28 RON), iar dupa perioada in care produsul a fost la oferta, pretul sau a fost ridicat la 30 RON.

      Ștergere
  10. esti norocoasa ca ti a ajuns mie nu mi a ajuns coletul nici acum de pe 20 martie -tot zice ceva de vapor tipa . ma ea cu nervi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Claudia, se întâmplă să întârzie pachetele de la Iherb! Sper să îl primești curând pe al tău!:*

      Ștergere
  11. Am observat si eu treaba cu doctorul Oz :))
    Mie una imi place zaharul brun, atat in ceai cat si in prajituri, iar pretul mi se pare acceptabil.
    De fapt , toate preturile mi s-au parut bune.
    Sa le folosesti cu placere!
    Pupici,
    Maria:*

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...