În curând cei de la Asos vor lansa mid-season sale, moment pe care îl aștept cu mare nerăbdare, cu toate că nu mi-am ales exact ce îmi voi cumpăra (prima oară să vedem ce produse vor fi reduse!). Mi-au atras atenția articolele de lenjerie, o pereche de pantofi de vară dar și ceasurile lor colorate.
Pe listă am mai trecut o fustă cu volane,de preferat albă sau într-o nuanță deschisă, cu dantelă sau broderie la margini. Cele două modele de mai sus sunt, în ordine, de la H&M și River Island.
În materie de bijuterioare, mi-au plăcut niște cercei cu pene nude de pe Sheinside. Lucrurile aurii pe care le-am luat din China nu s-au înnegrit, motiv pentru care am o slăbiciune pentru lănțișoarele lor. Chiar mă întreb cu ce le-or fi vopsind de sunt rezistente la apă și parfum în comparație cu altele, care se înnegresc după 2-3 purtări. În dreptul unora scrie gold plated, dar îmi e greu să cred așa ceva având în vedere prețurile mici și mă gândesc că o fi vorba despre un aliaj cu rezistență mare.
Pe lista cosmeticelor am inclus un lac de unghii cu paiete de la Golden Rose, din colecția numită Jolly Jewels. Pe blogul Pisicii Albastre am văzut mai multe fotografii cu nuanțele acestei colecții, surpinse „pe viu” și de atunci îmi stă gândul la ele. Așa că în luna aprilie voi începe să le caut prin magazine, sperând să găsesc în principal varianta cu glitter auriu, deoarece îmi amintește de top-coat-ul de la Color Trend Avon.

Comentarii
SI fustele-mi plac mult!
Pupici, Aurora!
Ilda
Lavender Thoughts
e un fel de sheinside, dar mai ieftin? ai idee daca livreaza si la noi? vad ca nu e specificat anume Romania, dar spun ca livreaza in majorotatea tarilor din UE. Multumesc.
Nu, nu o am.
Trimiteți un comentariu