Ce mi-a plăcut la noul recipient a fost faptul că pe orificiul pompei iese foarte puțin produs, astfel încât nu există nici cel mai mic risc de a risipi din conținut. Oricât de tare am apăsa, cantitatea scoasă la suprafață este la fel de mică și nici din greșeală nu putem să scoatem fond de ten în exces.
Eu am avut și varianta veche, iar aceasta este în primul rând mai cremoasă și densă. Varianta veche era lichidă și de multe ori vărsam din sticluță, când nu eram atentă sau nu înfiletam bine capacul. Formula prezentă este la fel de ușor de întins ca cealaltă, puterea de acoperire este medie spre mare (într-un singur strat subtire), aspectul fondului de ten pe piele este natural, mirosul său este ușor, floral.
Nuanța pe care mi-am ales-o (Natural Beige) îmi este puțin închisă după aplicare, dar diferența de culoare nu este prea vizibilă. Singurul lucru care nu mi-a plăcut la acest fond de ten este rezistența pe piele, adică exact proprietatea pe care și-o asumă prin denumire. Eu am tenul gras și după 3-4 ore pielea deja lucește în zona T, iar după 5-6 ore fondul de ten începe să se întindă. Dacă mi-aș fi ales o nuanță mai deschisă probabil acest lucru nu m-ar fi deranjat, dar așa mi se formează mici pete vizibile în zona maxilarului, în cazul în care îmi ating fața cu mâna. Fixat însă cu pudră, acest fond de ten rezistă eroic, nu se mai întinde, iar aspectul său natural și puterea mare de acoperire mă fac să îl recomand celor care sunt în căutarea unui fond de ten bun și accesibil. Prețul unei sticluțe de 30 ml este de cca. 30 lei la reducere!
înainte de aplicare
după aplicare
Cei de la Avon au lansat recent un BB Cream și un fond de ten spumă, ambele variante având prețuri bune (în jur de 25 lei, cu reducere). Voi ați încercat vreuna dintre ele?
Comentarii
Il retin pentru vremuri cand vreau pauza de la ColorStay sau cand nu-l pot avea pe acesta.
Pupici, Aurora!
Ilda
Lavender Thoughts
Cat despre acest fdt, l-am avut cu o vara in urma, a fost ok, felul cum arata pe fata ta ma face sa il vreau din nou.
Chiar ma bucura faptul ca cei de la Avon ofera produse rezolnabile ca pret dar in acelasi timp calitative.
ce parere aveti de color trend ,este o marca buna? nu mi-am luat nimic din acele prod, as incerca pudra, o fi buna?
Pup:*
Fondul de ten ExtraLasting se vede frumos, dar nu se impaca prea bine cu tenul gras :(
Altceva nu am folosit din gama, dar poate iti vor veni alte fete in ajutor cu un raspuns.
La vremea respectivă foloseam pudra Mabelline Pure, o pudră compactă potrivită pentru tenul tânăr și gras/mixt. Nu este nici scumpă și are un preț de cca. 25 lei.
http://tomaaurora.blogspot.ro/2013/09/review-bb-cream-avon.html
Nici mie nu mi-a plăcut :( .
Mi-a plăcut mai mult cel de la Miss Sporty, rezistă mai bine pe tenul gras.
Trimiteți un comentariu