Review: Fond de ten ExtraLasting Avon


   Fondul de ten ExtraLasting a fost lansat drept o formulă îmbunătățită a fostului fond de ten rezistent, cel în sticluță cu gura largă, fără sistem de dozare. Multe persoane se plângeau din cauza amalajului deloc practic, iar firma se pare că a luat măsuri și a creat nu doar o formulă nouă ci și o sticluță cu pompă.
  Ce mi-a plăcut la noul recipient a fost faptul că pe orificiul pompei iese foarte puțin produs, astfel încât nu există nici cel mai mic risc de a risipi din conținut. Oricât de tare am apăsa, cantitatea scoasă la suprafață este la fel de mică și nici din greșeală nu putem să scoatem fond de ten în exces.

  Eu am avut și varianta veche, iar aceasta este în primul rând mai cremoasă și densă. Varianta veche era lichidă și de multe ori vărsam din sticluță, când nu eram atentă sau nu înfiletam bine capacul. Formula prezentă este la fel de ușor de întins ca cealaltă, puterea de acoperire este medie spre mare (într-un singur strat subtire), aspectul fondului de ten pe piele este natural, mirosul său este ușor, floral.

  Nuanța pe care mi-am ales-o (Natural Beige) îmi este puțin închisă după aplicare, dar diferența de culoare nu este prea vizibilă. Singurul lucru care nu mi-a plăcut la acest fond de ten este rezistența pe piele, adică exact proprietatea pe care și-o asumă prin denumire. Eu am tenul gras și după 3-4 ore pielea deja lucește în zona T, iar după 5-6 ore fondul de ten începe să se întindă. Dacă mi-aș fi ales o nuanță mai deschisă probabil acest lucru nu m-ar fi deranjat, dar așa mi se formează mici pete vizibile în zona maxilarului, în cazul în care îmi ating fața cu mâna. Fixat însă cu pudră, acest fond de ten rezistă eroic,  nu se mai întinde, iar aspectul său natural și puterea mare de acoperire mă fac să îl recomand celor care sunt în căutarea unui fond de ten bun și accesibil. Prețul unei sticluțe de 30 ml este de cca. 30 lei la reducere!

                                                                      înainte de aplicare

                                                                              după aplicare

     Cei de la Avon au lansat recent un BB Cream și un fond de ten spumă, ambele variante având prețuri bune (în jur de 25 lei, cu reducere). Voi ați încercat vreuna dintre ele?




Comentarii

MoGio a spus…
Pe acesta nu l-am incercat , doar pe celalalt , cel .. nerezistent :) Dar nu mi-a placut deloc, nu-i suportam textura groasa .. In momentul de fata folosesc un fdt tot Avon , imi place maxim :) E ca o pudra :)
Anemona a spus…
Nu am incercat :D cred ca o sa imi cumpar B.B de la Garnier, nu stiu de ce imi inspira mai multa incredere
ilda76 a spus…
Cele doua fotografii vorbesc de la sine - are o buna putere de acoperire!!! Insa ma intreb cum se prezinta fara pudra caci eu nu mai folosesc de mult timp...
Il retin pentru vremuri cand vreau pauza de la ColorStay sau cand nu-l pot avea pe acesta.

Pupici, Aurora!
Ilda
Lavender Thoughts
Anonim a spus…
Ce bine arata!Eu am incercat din gama Ever lasting doar un ruj care e incredibil de bun,pigmentat si of course,rezistent!
Simona Tucu a spus…
Oooo, cat de frumos arata, Aurora. Daca ma crezi eu nu am incercat niciodata un fond de ten de la Avon... :P
Alexandra a spus…
Fondul de ten tip spuma abia ce l-am terminat, i-am facut si review daca esti curioasa. Chiar il recomand, e foarte fain mai ales daca ai tenul gras. Eu o sa il cumpar din nou pe viitor, doar ca o sa fiu un pic mai atenta la alegerea nuantei, tura asta am avut Shell si era un pic mai deschis, mereu ma intrebau cei apropiati daca ma simt bine, ca eram cam palida. :))

Cat despre acest fdt, l-am avut cu o vara in urma, a fost ok, felul cum arata pe fata ta ma face sa il vreau din nou.

Chiar ma bucura faptul ca cei de la Avon ofera produse rezolnabile ca pret dar in acelasi timp calitative.
claudia_mami a spus…
eu il folossesc pe celalat de la avon si ma inbac super bine .
jani a spus…
eu l-am cumparat pe cel luxe si 24kgold,cel luxe mi se pare mai bunicel decat 24gold ,nu prea are acoperire,acum nu mai imi iau niciun fdt ca deja am 2:),dar pe viitor am sa mi-l cumpar pe acesta care l-ai tu,imi place cum se vede
ce parere aveti de color trend ,este o marca buna? nu mi-am luat nimic din acele prod, as incerca pudra, o fi buna?
Toma Aurora a spus…
MoGio, dacă este vorba despre fondul de ten mineral sub forma de pudra, atunci subscriu si eu! Este fondul meu de ten preferat de la Avon.
Toma Aurora a spus…
Anemona, nici eu nu stiu daca il voi incerca, dar suna tentant :).
Toma Aurora a spus…
In pozele de mai sus nu am folosit pudra, numai fondul de ten respectiv. Fara pudra nu rezista prea bine pe tenul meu gras, tocmai de aceea i-am dat o bila neagra. Nu se compara cu Colorstay ca si rezistenta (desi eu nu m-am impacat cu el, mi s-a parut foarte rezistent).
Pup:*
Toma Aurora a spus…
Maia, ma bucur sa aud lucruri bune despre ruj, in varianta noua. Tin minte ca demult si l-a comandat o prietena si se chinuia sa il stearga inainte de ore, caci era de un roz bombom incredibil :D
Toma Aurora a spus…
Simona, lasa ca ai suficient timp sa incerci, iar daca nu o vei face ai cu siguranta asa de multe variante din care sa alegi. Varietatea fondurilor de ten e impresionanta la ora actuala. Nici nu stii ce sa mai alegi!
Toma Aurora a spus…
Alexandra, intru sa citesc review-ul. Presimteam eu ca este bun pentru tenul gras, caci m-am impacat bine cu aceste formule, fiind usoare si matifiante.
Fondul de ten ExtraLasting se vede frumos, dar nu se impaca prea bine cu tenul gras :(
Toma Aurora a spus…
Jani, de la Color Trend eu am avut multe farduri duo, care mi-au placut. Erau pigmentate si deloc prăfoase. Ojele mi s-au părut foarte slab pigmentate, dar nuanțele pe care le-am încercat erau sidefate toate.
Altceva nu am folosit din gama, dar poate iti vor veni alte fete in ajutor cu un raspuns.
MoGio a spus…
Avon MagiX , acesta este :) " Cashmere finish foundation " . E .. perfect :) Pe cel mineral nu l-am incercat .
MoGio a spus…
Sunt produse Color Trend calitative , altele nu . Sora mea a incercat pudra si a fost multumita de ea , dar asta depinde doar de ceea ce cauti . Am avut farduri duo , de care am fost multumita , rujurile sunt iar foarte bune , luciurile de buze , cu rimelurile nu m-am impacat , nici cu ojele .
Unknown a spus…
ce pudra folosesti ca sa il fixezi:):*?
Toma Aurora a spus…
Buna, Maria.
La vremea respectivă foloseam pudra Mabelline Pure, o pudră compactă potrivită pentru tenul tânăr și gras/mixt. Nu este nici scumpă și are un preț de cca. 25 lei.
Anonim a spus…
Pe mine sincer m-a dezamagit bb cream-ul , are mult sclipici si se vede inestetic
Toma Aurora a spus…
L-am folosit și eu între timp, i-am făcut și un review aici:
http://tomaaurora.blogspot.ro/2013/09/review-bb-cream-avon.html
Nici mie nu mi-a plăcut :( .
Irava Elena a spus…
Buna,imi poti spune te rog care dintre fondurile de ten miss sporty si acesta dr la avon ti-a placut mult? Nu stiu ce sa mai incerc sa mi se potriveasca.:*
Toma Aurora a spus…
Bună!
Mi-a plăcut mai mult cel de la Miss Sporty, rezistă mai bine pe tenul gras.
Irava Elena a spus…
Multumesc mult!
Unknown a spus…
Un fond de ten foarte bun, si eu il am in varianta Nude, acoperire aproape perfecta daar... Am observat ca după câteva luni fondul de ten își schimba culoarea cu o nuanta mai închisa, de ex am nude si după cateva luni poti sa juri ca e natural beige. Nu e deranjant vara ca oricum ma bronzez, dar iarna e deranjant. Tu ai patit la fel?