Când vine vorba despre reduceri pe Dorothy Perkins sunt omul care dă năvală repede pe site și își face un wishlist lung cât o zi de luni. Iar cum tentațiile nu te lasă niciodată baltă până nu devin realitate, am stat într-o zi și am eliminat/readăugat/calculat ce trebuie să îmi iau și ce nu, mi-am învârtit banii de pe card pe toate părțile și până la final am împărțit tot ce am dorit în două comenzi: prima nu a ajuns încă (vine prin poșta), iar cea de-a doua a sosit marți, prin curier rapid.
În ambele comenzi am avut câte un gift box inspirat de marile orase ale lumii. Marti am primit varianta numită New York, formată din mănuși și urechelnițe. Mănușile sunt subțirele, dar o blăniță super-pufoasă și frumoasă. Caschetele au mai mult leopărduț pe interior, iar în exterior sunt decorate cu cercuri bej care imită pielea întoarsă. Prețul setului a fost de 10 lire (52lei), redus de la 18 lire și îl găsiți aici.
Iar ultimul obiect achiziționat a fost acest blazer gros, de culoare neagră, croit cu umerii picați, într-un stil masculin. Pentru el am ales măsura cea mai mică și bine am făcut, căci altfel ar fi arătat ciudat în partea de sus (cum au spus și celelalte persoane în comentariile de pe site). Pentru calitatea materialului are nota maxima! Pretul său a fost de numai 7 lire (37 lei), redus de la 49 lire. Îl puteți găsi aici.
Comentarii
sa le porti sanatoasa:*
Tare frumoasa lucrusoarele de pe site si au reduceri substantiale.Stiam ca o parte din lucrusoarele marcii sunt facute in fabricile din Romania.
Cu riscul de a ma repeta trebuie sa zic ca imi plac la culme articolele in care ne povestesti de lucrusoarele pe care le cumperi.
Sa ai o zi frumoasa :*
Pana sa citesc, am zis ca e cea cu setul Milan si ma gandeam ca probabil urmeaza sa primesc si eu coletul, dar, se pare ca mai avem un pic de asteptat.
Pantalonii sunt un must, nu stiu daca imi plac mie cu sclipici dar sunt de efect in orice caz...
Iar manuselele si urechile sunt lovitura de gratie la propriu dar si figurat :D
Sa le porti pe toate cu drag si sa fii iubita :*
Sa le porti iubita!
Sa le porti pe toate cu drag!
Favoritele mele sunt bluzita si setul de manusi si urechiuse :))!
Sa le porti sanatoasa, Aurora!
Prettu please, mai arata-ne si noua outfit-uri (faceai asta intr-o vreme si mie-mi placea mult)!
vin prin posta sau curierat?
am plasat si eu o comanda in 17.01,am fost informata cum va a fost trimisa comanda dar din pacate tracking numberul oferit de ei nu este valid,asa ca nu am nici o idee cand voi primi produsele.
mutlumesc in avans:)
Daca traking number-ul nu e valid, atunci comanda va veni prin posta, nu prin curier. Eu am o comanda plasata pe 5 sau 6 dec. si inca nu mi-a venit, in timp ce comanda de mai sus mi-a ajuns foarte repede, prin curier.
Cel mai adesea coletele vin in 5-10 zile lucratoare la oficiul postal de care apartii.Se intampla uneori ca pachetul sa ajunga dupa 3-4 saptamani. Mie mi s-a intamplat o data. In cazul in care nu primesti nimic nici dupa o luna de zile, atunci le trimiti un mail iar ei iti vor returna toti banii. Dar sper ca totul sa decurga ok!
m-am lamurit pe deplin.
Trimiteți un comentariu