duminică, 6 noiembrie 2011

Servetele umede din Lidl


Astazi o sa va vorbesc despre niste servetele pe care le-am descoperit cu doua saptamnai in urma si pe care le-am cumparat din nou astazi, alegand de data aceasta mai multe variante.

Ultimele servetele demachiante folosite au fost cele cu trandafir de la Alverde, care mi s-au parul bune, superioare celor de la Nivea (care au si un pret destul de mare) si celor Derma Genese de la L'Oreal (care mi s-au parut cam parfumate si usor iritante).

Probabil fiecare dintre noi a fost cuprinsa seara de o lene extraordinara de a se demachia :D. Eu patesc acest lucru mai ales cand ajung prea obosita acasa si sunt asa de ametita incat nici nu mai vad padurile si sticluta cu demachiant.

Asa ca prefer sa ma trantesc pe fotoliu sau in pat si sa imi curat machiajul cu unul-doua servetele demachiante si astfel sa ma si inviorez, gratie lichidului eliberat de servetel.

Servelele pentru bebelusi Softino le-am folosit pentru maini, demachierea fetei si pentru a sterge flacoanele murdare ale cosmeticelor. In toate cele trei cazuri s-au comportat foarte bine, nu mi-au uscat pielea, au avut un miros domolit, au sters bine machiajul ochilor. Pretul lor: 2.89lei pentru 72 de bucati. Este un pret minuscul si va puteti risca sa le incercati. De fapt, toate tipurile de servetele pe care vi le voi prezenta astazi sunt foarte economice si cu 10 lei le puteti incerca pe toate :D.


Pentru igiena intima folosesc servetelele Floralys cu musetel pentru toaleta. Pot fi folosite si ca hartie igienica, conform instructiunilor de pe ambalaj. Au un pret extraordinar: 3 lei pentru 70 de servetele. Momentan nu am observat nicio diferenta intre ele si alte servetele destinate acestui tip de ingrijire. Mirosul este identic cu cel al gelului de igiena intima Nivea, cu extract de musetel.


Despre servetelele demachiante Iseree a scris si Camelia pe blogul ei. Curata excelent machiajul, chiar si rimelul este indepartat imediat. Mirosul lor este usor, ambalajul este practic, sunt bine umezite, nu ustura ochii. Exista in doua variante: pentru ten uscat si sensibil si pentru ten normal si gras. Eu am ales cea de-a doua varianta, avand in vedere tipul meu de ten. Pretul lor a fost de 2,99 lei si cu siguranta am sa le mai cumpar si de acum incolo.



Pentru igiena mainilor am folosit in ultimele saptamani servetelele Frotta. Cele in ambalaj albastru sunt preferatele mele. Au un miros mentolat, dar nu este tipator si nu ma lesina. Din contra, simt ca ma revigoreaza instant. Pretul lor este de 1 ron! Da, un singur ron. Sunt servelele mele umede preferate pentru maini. Eu nu suport in general acest gen de servetele: unele au un miros foarte ieftin si prea puternic, altele sunt lipicioase sau uleioase. Dar acestea chiar imi plac si vi le recomand cu drag!


Tot din Lidl mi-am luat produse pentru igiena orala la preturi foarte convenabile. Le-am si testat ca sa va impartasesc parerile mele. Pana in prezent am testat tot felul de ape de gura de la Oral B, Colgate, Dontodent, Corsodyl, Listerine. Ultimele doua mi s-au parut cele mai puternice, erau eficiente dar mai mult de o luna nu le puteam folosi pentru ca mi se iritau gingiile. La fel am patit si cu o apa de gura Colgate. In rest nu am avut probleme. Am citit pe google ca cea de la Colgate contine alcool si cativa parabeni. V-am spus ca pe mine nu ma intereseaza ingredientele, dar alcoolul acela a condus cel mai probabil la iritarea gingiilor dupa o perioada lunga de utilizare. Apa de gura Dentalux nu contine deloc alcool, nu ustura foarte tare la folosire, o pot tine lejel 60 de secunde in gura fara sa simt nevoia ca ma ustura dureros limba sau gingiile, improspateaza respiratia si merita incercata. Costa numai 5,99 lei si are 500 de ml. E valabila in trei variante: varianta original, varianta mentolata si varianta pentru dinti sensibili.

Nu am putut sa nu cumpar ata dentara Dentalux, tot cu aroma mentolata, care costa numai 4,99 lei. Are 50 de metri si o sa imi ajunga cel putin doua luni de zile.Este identica cu cea de la Oral B pe care o foloseam de obicei inainte.

Eu sunt foarte incantata de aceste "chilipiruri" si consider ca se merita sa economisim la astfel de produse, mai ales ca se consuma foarte repede si trebuie cumparate la intervale scurte.



18 comentarii:

  1. Tocmai am descoperit si eu unicul magazin Lidl din Iasi. Se construiesc alte doua, dar pana atunci, e bun si asta. Initial, acolo era un mag. Plus la care o singura vizita m-a lamurit ca nu merita efortul de a ma deplasa pana acolo. Acum, insa, e altceva. Am gasit o groaza de chestii bune/folositoare la preturi mici. Mi-am luat si eu servetelele pt. bebe, le-am si folosit si sunt foarte multumita. Deasemeni, am cumparat niste servetele umede pentru curatat tot felul de suprafete (5 lei 80 de foi) si sunt foarte bune. Spre deosebire de produsele proprii ale Kaufland, cele de la Lidl sunt fabricate in Germania si chiar sunt bune.

    RăspundețiȘtergere
  2. Aurora, te-am pomenit ieri :)
    am fost la Kaufland, dar au program pana la 18 duminica, iar cand am ajuns eu deja era 18.30.
    vad ca sunt o gramada de lucruri care merita deplasarea pana acolo!
    :*

    RăspundețiȘtergere
  3. Wow ! Chiar au un pret foarte bun :D . Sa le folosesti cu placere . :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Sunt excelente produsele Lidl!

    RăspundețiȘtergere
  5. Abia astept sa se deschida Lidl si la mine in oras,trebuie sa mai am rabdare doar cateva luni...dar si cand intru,nici ca mai ies:))
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
  6. Miki, nici eu nu am fost multumita de marcile proprii Kaufland. Mi s-au parut mult mai slabe calitativ ca toate celelalte marci existente in supermarket.


    O sa ma uit si eu dupa servetelele pentru curatarea suprafetelor data viitoate cand voi merge in Lidl!

    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
  7. Meg, am uitat sa mentionez ca au program scurt duminica :).

    Te pup si sper sa te bucuri de cumparaturile facute in viitor!

    RăspundețiȘtergere
  8. Multumesc ,Lulu!


    Dana, eu am devenit dependenta de acest magazin :D!

    RăspundețiȘtergere
  9. Descude, e bine ca se deschide totusi! In alte parti nu exista deloc :). Sa ne arati ce iti vei cumpara la prima vizita :D! Pup:*

    RăspundețiȘtergere
  10. si mie imi place mult sa imi fac cumparaturile de la Lidl..mai nou, merg acolo si pentru altceva inafara de dulciuri...servetelele pentru bebelusi le-am incercat si eu...si chiar imi plac. in rest...nu stiu, dar o sa incerc!te pup

    RăspundețiȘtergere
  11. ChicBoutique la ce preturi mici au, chiar se merita sa le incerci! :*

    RăspundețiȘtergere
  12. Ce fericire era pana acum ceva vreme sa ne aduca cineva, ceva de la Lild ..din Germania :X Am si eu apa de gura Dentalux dar mi se pare putin cam dulce. Servetele umede imi iau ceva pentru bebelusi, un pachet verde..Toujours parca! Sunt cele mai bune pe care le-am incercat vreodata :D

    RăspundețiȘtergere
  13. Am o intrebare: Apa de gura dentalux se foloseste asa cum e in sticla?sau se amesteca cu apa?

    RăspundețiȘtergere
  14. Anonim, eu o folosesc direct din sticla, nediluata!

    RăspundețiȘtergere
  15. Ai spus ca inainte ai folosit si alte ape de gura printre care si Listerine.Pe aceastea cum ai folosit-o?tot asa cum o folosesti pe asta de la Dentalux?sau o diluai?
    Intreb pentru ca eu folosesc in prezent Listerine si o diluez si nu stiu daca fac bine.
    Si inca o intrebare si gata:)
    Cat iti ajunge o sticla de apa de gura Dentalux?
    Iti ajunge macar o luna?
    (sunt anonima caci nu stiu unde sa dau sa imi pun numele:ma numesc Elena)

    RăspundețiȘtergere
  16. Pe Listerine o diluam si eu cu apa pentru ca era foarte puternica. Uneori chiar mi se exfoliau gingiile de la ea, daca nu o diluam. Imi ajunge aproape o luna o sticla de Dentalux. Eu nu o dozez in capacel. Pur si simplu iau o inghititura din ea si imi clatesc gura 30-60 de secunde.:*

    RăspundețiȘtergere
  17. Multumesc mult Aurora pentru raspunsurile tale.
    O sa incep si eu sa folosesc apa de gura Dentalux.
    Daca imi trec adresa de mail o sa primesc noutati de la tine pe mail?(Elena)

    RăspundețiȘtergere
  18. Da, Elena, vei primi mail de fiecare data cand postez ceva nou. Si eu primesc astfel de mailuri de la multe bloguri si intru direct de pe mail sa vad cine ce a mai postat! :*

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...