Recenzie: Fără un sfanţ prin Paris şi prin Londra // George Orwell

   Cu George Orwell v-aţi mai întâlnit pe blogul meu atunci când am scris despre Ferma Animalelor. Îl cunoaşteţi pesemne şi pentru 1984, un roman bun ce se bucură de vânzări ridicate în ziua de azi. Fără un sfanţ prin Paris şi prin Londra diferă de celelalte două celebre opere ale autorului în primul rând pentru că e un roman autobiografic, iar apoi pentru că nu conţine nimic fantezist. Cuprinde însemnări ale lui Orwell din perioada în care şi-a autoimpus să trăiască în sărăcie mai întâi în Paris şi apoi în Londra. Şi, dacă o să aveţi plăcerea de a parcurge cartea, o să vă mire cât de diferită i s-a părut sărăcia în cele două capitale.
   În prima parte a romanului, George Orwell plasează cititorul în zgomotoasa şi agitata capitală franceză. Aici el încearcă să-şi caute de muncă ca spălător de vase oferind simultan meditaţii de limba engleză. Nu-i merg treburile nici cu angajarea, nici cu meditaţiile şi ajunge să-şi vândă obiectele personale, ca orice alt sărăntoc din Paris. 
   Norocul pare să-i surâdă atunci când reuşeşte să intre ca spălător de vase la bucătăria unui hotel de lux. Aici o va duce bine cu mâncarea, dar timpul lui nu o să mai valoreze nimic. Trăgând concluziile, Orwell insistă că un spălător la vase la Paris nu-i altceva decât un sclav. 
    Alte peripeţii se vor petrece la Paris însă nu vreau să vi le dezvălui pe toate, vă spun numai atât: omul nostru reuşeşte să dea cu piciorul şi acestui noroc paradoxal şi se vede nevoit să plece la Londra, acolo unde cineva îi promisese un loc de muncă ceva mai decent.
   La Londra Orwell va ajunge om al străzii în toată regula. Nu mai stă cu chirie, ca la Paris, ci doarme prin aziluri, adăposturi, ba chiar sub poduri. Descrie Londra ca fiind diametral opusă Parisului, cu zero şanse oferite celor ajunşi fără casă. Aşa numitele adăposturi sunt fie extrem de murdare, fie excesiv de aglomerate. Unele oferă mese mizerabile în timp ce în altele eşti obligat să te rogi ca un fanatic pentru a primi o porţie de mâncare.
    La Paris se putea întâmpla ca peste noapte un amărât să devină ceva mai norocos, să găsească o slujbă bună şi chiar să se îmbogăţească. În Londra niciunul dintre personajele prezentate nu a dat de bine, toate au rămas pradă traseului între adăposturi.
    Dacă în Paris tonul autorului mi s-a părut destul de haios, ca într-un roman franţuzesc în care eroul duce o viaţă grea însă adesea mai apare şi soarele pe strada lui, în Londra mi s-a părut că tonul s-a schimbat, Orwell părea îngrijorat de situaţia săracilor englezi şi chiar a propus măsuri de bun simţ ce puteau fi adoptate de conducere. Un exemplu de chin la care erau supuşi oamenii străzilor londoneze mi s-a părut cel în care mai mulţi bărbaţi erau aşezaţi pe o bancă, în faţa lor se lega o sfoară şi pe sfoara aia se sprijineau pentru a dormi. Iar pentru aceste condiţii erau nevoiţi să plătească o sumă deloc de neglijat.

    Cartea este plină de mărunţişuri ale vieţii de pe stradă. O să cunoaşteţi personaje aparte, o să aflaţi cum obişnuiau să vorbească oamenii străzii între ei şi, cum probabil vă aşteptaţi, o să descoperiţi multe detalii tabu legate de religie şi sexualitate. Opera e scrisă în aşa fel încât să fie înţeleasă de toată lumea şi să nu plictisească pe nimeni. Mi-a plăcut mult şi de aceea i-am şi rezervat puţin spaţiu pe blogul meu!

    Găsiţi cartea în librării la preţul de 28 lei şi la reducere pe Elefant.