Fetelor, de multă vreme doream să fac un jurnal de shopping detaliat, iată că mi-am făcut timp să vă povestesc pe îndelete despre lucrurile pe care le-am comandat în ultima vreme de pe Asos. În ultimele 12 luni cred că am plasat lunar o comandă pe celebrul site din UK, uneori aceasta a avut o valoare mică, alteori mai mare, însă de fiecare dată a fost livrată prin curier (DHL până la graniţă şi Cargus până la adresa mea), în 5-6 zile lucrătoare. Am optat pentru livrarea standard, cea gratuită pentru comenzi mai mari de 22 lire, aşadar nu am bifat căsuţa pentru curierat rapid şi cu toate astea coletele au venit prin curier.
În cele mai multe dintre comenzi am avut şi articole pentru prietenul meu, atât îmbrăcăminte cât şi încălţăminte. Produsele pentru bărbaţi sunt la fel de variate ca şi cele pentru femei, aici găsesc lucruri aparte, care nu costă foarte mult. Un alt avantaj este că prin intermediul Asos pot cumpăra produse din colecţiile noi care nu ajung niciodată în Europa de Est, cum ar fi anumiţi pantofi Nike sau rucsacuri cu imprimeu. Reducerile de pe Asos sunt chiar pe bune, iar cu o sumă modică îţi poţi lua o ţinută office prezentabilă sau o ţinută de petrecere super drăguţă pentru care nu trebuie să plăteşti enorm. Situaţie identică şi pentru bărbaţi, cu menţiunea că doar cei tineri sunt avantajaţi, lucruri sobre sau croieli clasice găsindu-se mai greu pe site.
Moda articolelor vestimentare cu patches nu prea m-a prins, însă tricoul cu trandafiri aplicaţi mi s-a părut simpatic, aşa că l-am adăugat în coşul de cumpărături. Mi-am luat măsura XS, este oversized şi destul de lung, dintr-un bumbac fin. Pe site îl găsiţi sub numele Chorus Oversized Rose Embroidery, la reducere, la 95 lei.
Ghiozdane Mi Pac am mai avut, cu fluturi imprimaţi. Pe Asos sunt mult mai ieftine ca la noi, din câte ştiu eu pe site-urile româneşti costă cam 120-200 lei unul. Pe cel cu flori am plătit doar 63 la reducere. Este lucrat impecabil şi m-am bucurat că în interior nu e căptuşit cu material sintetic, gen muşama, aşa cum au fost celelalte. Acelora li s-a crăpat căptuşeala în timp, nu m-a deranjat prea tare căci în exterior arătau perfect, dar este o îmbunătăţire adusă. Găsiţi rucsacul pe Asos sub denumirea Mi-Pac Premium Backpack in Unfinished Floral.
Pentru fiecare sezon estival îmi comand costum de baie de pe Asos, iar de data aceasta am cumpărat unul Ted Baker, redus la 250 lei. Îmi place Ted Baker ca şi brand, are lucruri de calitate foarte bună şi atipice. Sora mea are nişte pantofi foarte frumoşi, par pantofii Cenuşăresei, sunt bleu şi au nişte fundiţe mari strălucitoare, dacă mi s-ar potrivi ca măsură aş plânge cu lacrimi de crocodil ca să mi-i dea şi mie să-i port. Dacă doriţi să comandaţi costumul de baie de pe site îl găsiţi sub denumirea Ted Baker Pearly Petal Plunge Swimsuit.
Am cumpărat şi un body modelator. L-am ales pentru nuanţa sa, dar când l-am primit am realizat că efectul său modelator e destul de puternic, mă simt încorsetată de-a binelea. Nu mă pot declara super încântată de el, probabil trebuia să caut ceva mai lejer. ASOS SHAPEWEAR Wear Your Own Bra Lace Body se numeşte şi a costat 90 lei la reducere.
În plus, ce n-am apucat să mai fotografiez, au fost o pereche de blugi din colecţia Sculp Me cu un preţ redus la 90 lei şi o bluză Yoko Top French Connection pentru care am plătit 170 lei. Blugii sunt perfecţi, bluza e puţin cam grea din cauza mărgeluţelor din partea de sus, dar când o îmbrac devine destul de lejeră.
Sper ca articolul meu să vă inspire şi să vă ofere suficiente informaţii iar dacă mai aveţi întrebări nu uitaţi că mi le puteţi pune în secţiunea comentariilor sau pe mail, acolo unde răspund foarte repede.
Comentarii
Trimiteți un comentariu