joi, 30 martie 2017

Cartea lunii: Scrisoare către tata // Franz Kafka



    Povestesc astăzi despre Scrisoare către tata, lucrare sub forma unei epistole ce-l are drept destinatar pe Hermann Kafka, tatăl autorului. Lucrarea este destul de scurtă, simplă şi nu cred că a fost gândită de Kafka-autorul drept literatură, ci mai degrabă ca o explicaţie a atitudinii sale reci faţă de figura paternă. Fanii Kafka vor descoperi în cartea de faţă un alt gen de exprimare a scriitorului, una mai puţin studiată, însă sinceră. E Kafka-omul în aceste rânduri şi nu am avut senzaţia nici măcar o clipă că acesta s-ar adresa unui tată mitic, aşa cum anumiţi critici ne îndeamnă să credem.

    Franz Kafka nu se numără printre scriitorii mei favoriţi, cu toate astea nu-i pot nega geniul. Epistola pe care Franz a scris-o cu simplitate tatălui său, fără adaosuri literare, este printre puţinele memorii gândite ca pagini oarecare. Mulţi scriitori, conştienţi de geniul lor, au încercat să-şi scrie cât mai frumos impresiile legate de propria existenţă. Am întâlnit la Antoine de Saint Exupery un roman autobiografic de excepţie (Citadela), unde fiecare paragraf era proiectat mai ceva ca un roman psihologic. Şi exemplele pot continua la nesfârşit, mulţi au preferat să-şi cosmetizeze existenţa pentru a cuceri încă o dată publicul cititor. 
   Kafka-copilul a fost terorizat psihologic de tatăl său, pe care l-a iubit totuşi. Nu l-a adorat, nu şi-a dorit să fie ca el atunci când va creşte, doar l-a admirat pentru felul său de a fi, pentru caracterul şi trupul viguros. Îi reproşează multe lucruri, precum atitudinea faţă de copiii şi angajaţii săi. Prin scrisoarea concepută ca un ultim gest, Franz îi explică tatălui cum educaţia sa severă şi-a pus amprenta asupra copilului sensibil şi slab trupeşte care a fost şi care nu s-a mai dezvoltat firesc.
   Într-o amestecătură de reproşuri şi complimente, Kafka pare a sublinia un lucru în mod repetat: nu m-am maturizat pe deplin din pricina ta. Când aţi citit romanele lui Kafka nu aţi avut senzaţia că ceva e imatur şi instabil în felul în care le-a gândit, că efectiv halucinează pe hârtie? Kafka-geniul e rodul educaţiei tatălui său, Hermann este cel care ne-a dat acest băiat sensibil, delicat şi extrem de grotesc. Un geniu crescut în umbra unui tată dur, firav ca o panseluţă şi cu o dorinţă nebună de a respinge presiunea acestuia, prin naşterea unor capodopere neobişnuite. Pe de cealaltă parte avem Kafka-omul, tot bipolar: iubeşte nebuneşte femeile, apoi renunţă la ele, devine conştient de talentul său şi apoi vrea să-şi distrugă operele, face pasiuni pentru diferite activităţi după care le abandonează, se comportă bizar în relaţiile fizice însă le analizează cu luciditate.

    Scrisoare către tata nu este o operă literară. E scrisoarea unui fiu către tatăl său. Scrisoarea, după cum am aflat din prefaţă, nu a ajuns la tată căci Julia, mama lui Franz, a preferat să nu i-o înmâneze. Este o scriere interesant de citit pentru a deduce anumite lucruri despre viaţa autorului. Cum unii sunt interesaţi de scandalurile mondene, aşa alţii vor să afle cum era cutare artist, ce-i plăcea să facă, cu cine umbla, ce complexe avea, trăia pe picior mare sau abia se târa prin viaţă?
    M-am regăsit în carte pentru că şi tatăl meu a fost dur şi psihologic m-a presat tare; unele reproşuri pe care Kafka i le-a adus tatălui i le-aş fi adus şi eu. Şi aşa cum el i-ar fi justificat duritatea, aşa aş fi justificat-o la rândul meu. Tata niciodată nu a părut a fi mulţumit de mine, deşi am fost un elev excelent şi un copil nu prea cuminte, dar talentat. Poate că mi-a vrut doar binele, gândindu-se că aptitudinile mele artistice nu-mi vor asigura un trai decent, nu neg asta.
     Discuţiile depre taţi se opresc aici. Am cumpărat cartea din Diverta cu 31 lei, era pusă la vedere când am intrat în magazin. Online o găsiţi pe Elefant


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...