Recenzie: Despre dragoste și alți demoni // Gabriel Garcia Marquez


   Titlul rezervat pentru luna aceasta era altul, mai exact Madona cu trandafiri, roman al lui G.M. Zamfirescu. N-am scris despre el dintr-un motiv foarte simplu: nu mi-a plăcut. Scrisă mediocru, cu o exprimare teatrală aproape deranjantă, m-a făcut să oftez de câteva ori, căci de sub condeiul lui George Zamfirescu s-a născut cartea mea preferată din literatura română, Maidanul cu dragoste, o introspecție delicată a autorului, cândva băiat de mahala.
     Am abandonat ideea și am început o carte nouă. Despre dragoste și alți demoni nu se situează în primele opere ale lui Garcia Marquez ca și celebritate, însă nu-i deloc o lucrare de trecut cu vederea. Aparținând aceluiași realism magic cu care scriitorul columbian ne-a obișnuit, începe cu o intrigă captivantă: scoaterea la suprafaţă a cadavrului unei fete de 12 ani, cu un păr lung de peste 22 metri. Biologic, părul uman nu poate crește așa lung în 12 ani de viață, ce poate fi mai intrigant decât depășirea realității cu care suntem obișnuiți?
    Chiar și titlu e îmbrăcat frumos în mister. Despre dragoste- un demon, și alți demoni. Demonizarea unui sentiment frumos, religiozitatea introdusă de la bun început, mărturisesc că toate acestea m-au făcut extrem de curioasă.

    După lansarea acestor curiozități, autorul ne introduce în lumea fetei dezgropate, povestindu-ne despre anul morții sale. Mușcată de un câine turbat, fata este și nu este victima turbării, la fel cum este şi nu este posedată de un demon. O să vă mire pesemne fraza anterioară, însă fix aşa se petrec lucrurile. Misterul pluteşte permanent, fără a determina cititorul să caute un răspuns cert. Cred că tocmai acesta este farmecul aparte al lui Marquez, nu forţează, nici măcar nu instigă cititorul să creadă cele relatate, doar îl invită să fie vizitatorul lumii create de el.
     Micuţa fată Sierva Maria, prea puţin iubită de părinţii ei, crescută de sclavii din jurul familiei sale, e dusă la mănăstire după ce Inchiziţia îi suspectează crizele ca fiind determinate de intrarea unor demoni în trupşor. La mănăstire se vor petrece lucruri scandaloase, mai mult sau mai puţin credibile. Cel însărcinat să o exorcizeze se va îndrăgosti nebuneşte de această copilă şi va încerca să o scoată din mănăstire.
    Deznodămânul nu e şocant şi fiecare îl poate interpreta în felul lui. Mie mi s-a părut că iubirea a fost demonul ce-a pus stăpânire pe fată, lipsa iubirii, singurătatea şi sălbăticirea fiind alţi demoni ce au stăpânit-o pe rând sau simultan. Multe personaje se întreabă: o fi oare posedată de un demon sau o fi lucrare dumnezeiască la mijloc? Cumva ca şi în cazul iubirii, minunată pe de-o parte şi cauză a multor frământări pe de alta, sentiment greu de definit şi de înţeles.
   Atmosfera de legendă este întreţinută de autor cu detalii care m-au fascinat şi pe care nu cred că le voi uita vreodată: imaginea câinelui cu stea în frunte care provoacă turbare, frumuseţea de nedescris a unei sclave cumpărate cu o sumă colosală, tabieturile luxuriante ale părinţilor fetei în ciuda trupurilor lor foarte bolnave, părul nemaipomenit al adolescentei. 
    Aerul romanului e unul de reverie malefică, simbolurile sunt la tot pasul şi firul narativ curge aşa cum rar se întâmplă în literatură. Din punctul meu de vedere este o capodoperă, un vis palpabil peste care am avut noroc să dau. 

Comentarii

That's amore a spus…
O carte pe care am citit-o in urma cu multi ani, dar care mi-a ramas in minte. Recomand!