duminică, 2 octombrie 2016

Cartea lunii: Dama cu camelii (Alexandre Dumas fiul)


   Trăiam cu impresia că am citit Dama cu camelii cândva prin adolescenţă, însă după ce am comandat volumul- care îmi lipsea din bibliotecă- şi l-am răsfoit, am realizat că m-am înşelat. Probabil dacă aş fi parcurs opera la o vârstă mai fragedă aş fi conchis că are ceva cu totul aparte, însă romanele franceze ce au trept eroină prostituata pariziană îmi sunt azi atât de cunoscute încât Dama cu camelii mi se pare unul dintre cele mai uşor descifrabile. 

    Când s-a jucat pentru prima oară la Vaudeville în Paris, Dama cu camelii s-a bucurat de un succes răsunător şi de atunci a rămas opera reprezentativă a lui Alexandre Dumas-fiul. Sub formă de carte, nu s-a bucurat de recunoaştere la vremea respectivă. Fiul, spre deosebire de tată, nu e un romancier copt, a cochetat mai mult cu teatrul şi este lipsit de prea multă fineţe în exprimare. Genul dramatic face pereche cu exprimarea dintr-o bucată, iar dialogul ghidează acţiunea operei. Aerul dramatic se resimte în Dama cu Camelii, o lectură foarte uşor de parcurs din pricina pasajelor de dialog foarte lungi, cu replici scurte. Cartea se citeşte cu uşurinţă în câteva ceasuri, este foarte dinamică, te prinde precum un show de divertisment. Nu-i de mirare că a avut succes la Vaudeville, publicul prezent aici fiind amator de mondenităţi. În fond, romanul autobiografic prezintă detalii din ultimii ani de viaţă ai unei curtezane foarte la modă în Parisul acelor ani, autorul fiind unul dintre amanţii acestei dame controversate.

    Armand se îndrăgosteşte teribil de frumoasa Marguerite, femeie întreţinută iubitoare de lux şi viaţă aventuroasă. La rândul ei, splendida eroină, iubeşte cu pasiune acest bărbat tânăr şi devotat, preocupat sincer de starea ei precară de sănătate. Problemele apar atunci când tatăl lui Armand încearcă să-l îndepărteze pe fiul său de femeia cu moravuri libere, temându-se ca reputaţia familiei să nu fie pătată.
    Prostituata izbăvită prin iubirea sinceră nu-i un motiv întâlnit rar în literatura franceză a secolului al XIX-lea. Din contră, de acest subiect s-a abuzat, mulţi autori celebrii încercând să vină cu ceva special, care să fie remarcat de public. În cazul lui Dumas-fiul, probabil veridicitatea celor relatate a stârnit un val imens de interes. Pentru că numele lucrării a fost pe buzele multor generaţii, Dama cu camelii a devenit un bun clasic. Nu o să-mi permit să critic impactul pe care povestirea l-a avut asupra altor cititori, însă îmi revendic libertatea de a afirma că personal nu m-a impresionat prin multe. 

   Se simte implicarea directă a autorului-personaj, numai un îndrăgostit putea face dintr-o întâmplare obişnuită pentru Franţa acelor ani ceva atât de tragic. Moartea eroinei noastre pare a fi pusă mai degrabă pe seama iubirii destrămate şi nu a tuberculozei de care suferea, un alt element ce denotă implicarea sufletească a autorului. Un scriitor detaşat n-ar fi pus în umbră faptul că femeile mureau de tuberculoză pe capete în acel secol şi că supravieţuirea era imposibilă. Însă poate tocmai în aceste detalii constă frumuseţea operei, în punctul de vedere absolut subiectiv al îndrăgostitului care scrie exagerat, în speranţa de a crea o imagine nobilă femeii pe care o adorase.
     Acelaşi autor care ne prezintă pătimaş calităţile Margueritei este şi cel care ne pune într-o situaţie destul de dificilă atunci când afirmă că este posibil ca iubita lui să nu fie diferită de alte dame de companie. Alegându-şi o altă iubită după despărţire, tot o femeie întreţinută, el nu-i găseşte acesteia decât defecte morale, fiind totodată convins că pentru alţi bărbaţi acesta echivalează cu Marguerite a lui. Limitându-mă strict la roman, Armand e prototipul amantului tânăr ruinat sufleteşte de o curtezană. 
    Referitor la titul, eroina purta 25 de zile din lună o camelie albă, semn că este disponibilă pentru bărbaţii ce o voiau, şi 5 zile o camelie roşie, semn că este în acea perioadă delicată a lunii şi nu poate întreţine relaţii. Autorul spune că nu a înţeles niciodată semnificaţia schimbării culorii cameliei, nu justifică titlul romanului, dovadă că încearcă să facă abstracţie de ocupaţia Margueritei.

    Dama cu camelii e o lectură clasică, uşor de pacurs şi captivantă. Fiind la curent cu întâmplările reale care au stat la baza lucrării, mărturisesc că mi-a fost foarte greu să mă desprind de ele şi să mă concentrez strict asupra romanului şi de multe ori am privit cu suspiciune deciziile Margueritei. 
    Dacă nu aţi apucat încă să o citiţi, găsiţi cartea disponibilă pe Libris
   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...