Caleidoscop



    Bună, fetelor! Iată că a sosit momentul unui nou caleidoscop și sunt foarte încântată că aștern aceste rânduri după o perioadă în care am scris pe blog mai mult pentru diverse campanii și mai puțin despre ceea ce obișnuiam să abordez. La începutul lunii octombrie ne-am luat o mini-vacanță. În drumul nostru am oprit prin Brașov unde, ce credeți, am dat nas în nas cu cineva care îmi citește de mult timp blogul și pe care o întâlnisem personal cu câțiva ani în urmă. Faptul că ne-am întâlnit pe stradă, în acele câteva câteva minute în care mergeam înspre Piața Sfatului m-a bucurat mult și m-a surprins.
    Vremea rece a fost prilej numai bun de scos la plimbare toate hainele groase de care dispuneam. Nu pe cele mai groase, deși presimt că în curând va trebui să le scot și pe acelea la antrenament. Jacheta bej din fotografie, foarte călduroasă, lucrată dintr-un amestec de lână și poliamidă, am comandat-o de pe BrandCircus

   

    Cumpărături am făcut și în magazinul online Miniprix. Mi-am comandat un pulover mov cu spatele din dantelă și o geacă basic din denim. De pulover sunt foarte încântată, face parte din colecția nouă Breal, unde costă 220 lei. Eu am plătit doar 39 lei pe el, de asta iubesc Miniprix!



   Pregătisem o listă lungă de pulovere de pe Miniprix, dar între timp stocurile s-au epuizat. Însă cele două de mai sus sunt în continuare disponibile și foarte accesibile: cel cu franjuri costă 39 lei, iar cel roz 59 lei. Le găsiți AICI.



   Am primit o cutiuță cu eșantioane din gama Liftactiv de la Vichy. Îmi place crema antirid pentru ten normal sau mixt, lasă pielea hidratată și se absoarbe rapid. Este foarte dulce această cremă, eu am avut curiozitatea de a o gusta pentru că am citit că ar coține un tip de zaharuri, ramnoza.
   La crema de ochi Liftactiv nu mi-a plăcut faptul că lasă o peliculă colorată, cu irizații, ca o crustă, atunci când o aplic în strat generos. Am observat acest lucru și la unele creme anticelulitice de la Vichy.
   Rămâne să testez și fondul de ten din această gamă, l-am primit în nuanța Moyen Sand. Promite să nu facă trăsăturile feței rigide și să confere pielii un finish luminos. În general fondurile de ten antirid arată foarte bine pe piele însă nu sunt prea rezistente, probabil pentru că tenurile mature sunt mai uscate și produsele de machiaj complementare trebuie să fie hidratante, cremoase. 
  

   Am aragaz nou și l-am inaugurat cu o prăjitură cu lămâie, potrivită pentru sezonul actual. Cuptorul vechiului aragaz înnebunise în așa hal încât mergea pe o singură treaptă, cea mai joasă, și mai că nu mă culcam lângă el așteptând să se coacă ceva. Rețeta am luat-o de la JamilaCuisine, am dublat cantitățile și am copt o tavă xxl, să fiu sigură că va sătura pe toată lumea. A fost urmată de o plăcintă cu mere și scorțișoară...



   ...și de o prăjitură delicioasă cu nuci caramelizate. Care a ieșit dincolo de cuvinte, doar că mi-a răpit și multe ore, oferindu-mi un bloc de vase murdare la final. Mi se pare bună pentru sezonul rece, pentru Sărbători sau chiar și pe post de tort. Rețeta o găsiți aici



   De la Zoomserie am încercat smochinele trase în ciocolată neagră și îndrăznesc să le numesc noul meu desert preferat. Îmi plac mult smochinele, în această vară am mâncat din plin căci cunoaștem pe cineva care are un smochin mare în curte și ne lăfăim în smochine când vine momentul coacerii.



   Duminică are loc evenimentul Sufrageria cu pisici la care nu voi fi prezentă decât prin creațiile pe care le-am făcut special pentru această ediție. Toți banii obținuți din vânzarea lor vor ajunge la pisicuțele de care au grijă cei de la Camera cu pisici, nici măcar un leu nu se va întoarce la artistul care le-a creat. Spoiler alert: mergând la eveniment puteți cumpăra inclusiv calendarul și cănile superbe cu pisici create special pentru acest eveniment. 
   Despre cărți și filme nu am nimic de menționat. Am început Regina Margot însă n-am reușit să citesc mai mult de 30 de pagini, timpul mi-a lipsit. N-am văzut niciun film nou.

Comentarii

Maya Secret a spus…
Tocmai cand iti lasam comentariu mi s-a inchis laptopul. :( Spuneam ca si mie imi plac povestile frantuzesti si am in vedere cat de curand Regina Margot, trebuie doar sa gasesc varianta pentru Kindle. Cand vine vorba de prajituri sunt praf. Imi pierd ore intregi in bucatarie, dupa mine potopul, si sunt dati in care iese ceva comestibil, alteori nu.
Unknown a spus…
Of! De ce nu poti posta un caleidoscop in fiecare zi... :)

Spor la scris!
Petruta
bydee-make-up a spus…
Si eu sunt o mare fana a Jamilei. Retetele sale sunt intotdeauna un succes. :D
Sa folosesti cu drag si spor noul aragaz!
Imi place mult puloverul tau iar tinuta pe care ai purtat-o la vizita facuta in Brasov e una pe care as purta-o fara sa stau pe ganduri! Trebuie sa vizitez mai des Minprix-ul. :)
Pupici
Toma Aurora a spus…
Diana, poza e făcută în Sighişoara :D.
Mulţumesc mult, draga mea, să ştii că la Miniprix eu găsesc numai comori, atât online dar mai ales în magazinele fizice.
Jamila e o comoară, am înţeles că a fost aleasă Personalitatea Online a Anului. Multe voci au spus lucruri neplăcute, dar eu mă bucur pentru distincţia pe care a primit-o. Cred că cei care gătim ştim cel mai bine ce înseamnă să nu-ţi iasă o reţetă (în special cele de prin reviste) şi să arunci efectiv banii de pe ingredientele irosite la gunoi.
Te pup!
Toma Aurora a spus…
Petruţa, mulţumesc mult!
De-aş putea şi aş avea ce povesti, aş scrie zilnic :D .
Toma Aurora a spus…
Nici mie nu îmi ies de fiecare dată. De curând am încercat să fac nişte brioşe după o reţetă din Unica şi au rămas crude, nu s-au copt.
Regina Margot am găsit-o greu şi în varianta tipărită, acum observ că este în mai toate librăriile Out of stock.