Eu știu că toate poveștile despre unt încep cu bunici iubitoare care îl pregăteau în putinei, însă a mea nu este chiar așa. Îmi amintesc că în casa copilăriei mele, mai precis în pod, exista un putinei din lemn, însă nu se atingea nimeni de el și până și bunica părea să fi dat uitării clipele în care untul se pregătea în gospodărie. Așa că amintirile mele legate de acest aliment țin strict de varianta comercială, la pachet, cumpărată din magazin. Asta nu înseamnă că untul nu a avut un rol central în viața mea, ba dimpotrivă...
Fiind un copil cu lipsă de calciu, primul rol al untului a fost acela de supererou al sănătății mele. Alături de cașcaval, era nelipsit de la micul dejun, contribuind la creșterea mineralelor din corpul meu micuț. Când am aflat la orele de istorie că soldații primeau unt vegetal la masă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial nu m-a mai surprins deloc faptul că acest război a durat mai mult ca primul. Parcă îi vedeam pe soldați cum suferă de căderi de calciu pe front, așa cum pățeam și eu uneori pe terenul de joacă.
Untul mi-a fost un foarte bun profesor de matematică și nu mă refer aici doar la faptul că feliile unse cu unt mă ajutau la numărat. Nu! Dintr-o reclamă TV am pescuit informația că pentru a obține un kilogram de smânătână bună avem nevoie de 10 litri lapte, iar pentru un kilogram de unt ne trebuie cam 3 litri de smântână de calitate. Ușor de dedus că pentru pachețelul de unt de câteva sute de grame pe care-l așeza mama pe farfuriuță, nu mai puțin de 10 litri de lapte fuseseră luați de la o văcuță. Așa am învățat să prețuiesc fiecare cub delicios de unt, gândindu-mă că el e varianta comprimată a unui litru de lapte. Untul mi-a dat de fiecare dată meditații pe gratis, iar fiecare clipă de studiu pot spune că a fost savuroasă!
Mereu mi-a plăcut să-i cuceresc pe cei dragi cu preparate gustoase, iar rolul de personaj irezistibil i s-a potrivit untului ca mănușă. Pastele cu sos de unt și brânză, checul cu unt și nucă, pâinea de casă cu unt și miere, sunt doar câteva dintre episoadele în care ingredientul meu favorit a fost protagonist. Pentru interpretarea inedită din tarta cu unt și cremă de vanilie personal l-am premiat cu un trofeu aurit. Toți cei care s-au înfruptat din bucate au recunoscut talentul untului și nimeni n-a cârcotit că ar fi primit distincția pe pile.
Nici rolurile secundare nu i-au displăcut untului, el fiind modest de fel, apărut în inima stânei, acolo unde omul simplu l-a educat să nu umble niciodată cu nasul pe sus. Când a fost doar grăsime tartinabilă pentru sadvișul de seară, s-a comportat exemplar, dând gust bogat preparatului simplu. Când l-am topit în tigaie pentru a rumeni șunca, nu s-a dat deoparte. Iar când l-am azvârlit peste cartofii fierbinți și zdrobiți, a tăcut pierzându-se în piureul moale, la braț cu laptele.
Și mi-ar fi plăcut să vă ofer doar această imagine iconică a untului, de băiat bun la toate, însă foarte bine îi șade și în post de personaj negativ. Femeie fiind, diete cutreieram și evident că untul nu avea ce să caute în drumul meu. Stătea ascuns în frigider așteptând miezul nopții, acel moment fatal în care femeia aflată la regim ar înfuleca până și paiele măturii. Cât unt cu dulceață nu am încercat să ard prin lacrimile și suspinele mele, numai jurnalul de dietă poate ști! Gustul inocent al untului e completat de un număr impresionant de calorii, de cca 700 pentru 100 de grame. N-ar fi rău dacă gura noastră ar fi moderată sau s-ar închide automat după prima felie de pâine unsă, însă nu așa funcționează corpul omenesc. El e ghidat de liberul arbitru, iar acesta îl lasă să se destrăbăleze în voie!
Mi-a îngropat dietele, așadar. Ați zice că mai rău de atât nu are ce să facă, numai că nu degeaba o să afirm că untul o fi având el un gust dumnezeiesc, dar nu mai puțin adevărat este că are și-o parte drăcească. Acum, toți creștinii ortodocși să-și sape adând printre memorii și să-și amintească cum untul buclucaș le-a ruinat zilele de post. N-a fost Crăciun sau Paște în care postul să dureze mai mult de 2 zile, fiind stricat de un deget de unt răpit din farfuria tatei (care nu postea niciodată).
Ok, ok, poate că m-am străduit prea tare să pun untul într-o lumină negativă, așa că pe final o să-i mai aduc câteva cuvinte de laudă. Apreciez faptul că untul bun nu dezbină, ci din contră, apropie națiuni, iar produsele Kerrygold sunt mărturia acestui lucru. Produs din lapte provenit de la văcuțe irlandeze, untul galben și cremos se așează în coșul de cumpărături al românilor pentru a-i ajuta să pregătească bucate ardelenești, thailadeze sau mexicane!
Comentarii
Trimiteți un comentariu