duminică, 4 septembrie 2016

Cartea lunii: Doamna Bovary // Gustave Flaubert


   Întrucât autorii mei favoriţi sunt naturaliştii, Doamna Bovary- operă a părintelui acestui curent, nu putea fi altfel decât o lectură foarte plăcută. Scris la jumătatea secolului al XIX-lea, textul prezintă povestea agitată a unei frumoase femei de provincie, o damă nemulţumită de situaţia ei, avidă de pasiuni şi sentimente puternice. Romanul a semănat discuţii în momentul publicării, a fost o lucrare şocantă pentru perioada respectivă. Trecând prin multe lucrări naturaliste, Doamna Bovary mi s-a părut una dintre cele mai cuminţi, însă am încercat să mă pun în pielea cuiva ce a prins acele vremuri şi să extrag elementele m-ar fi putut surprinde.
   Ramură a realismului, naturalismul se deosebeşte de romantism, operele ghidate de acest curent literar fiind lipsite de delicateţe, reci. Visurile personajelor sunt privite cu duritate şi de obicei duc la năruirea acestora. În Doamna Bovary, Flaubert aşează un personaj melancolic într-un mediu deloc propice, un orăşel francez. Emma Bovary pare a avea mai degrabă constituţia spirituală a unei pariziene, iubind luxul, cochetăria şi poveştile deocheate de dragoste. Ce se poate întâmpla cu o plantă sădită într-un pământ care nu-i prieşte, cred că ne putem da seama cu toţii...

    Despre Emma Bovary mulţi critici au spus că în ciuda frământărilor sale a fost mult mai fericită decât celelalte locuitoare din oraş care nu aveau visuri aşa măreţe ca şi ea. Părerea mea este că nu întotdeauna cunoaşterea stabileşte gradul de fericire al unui om, iar uneori cel fericit în neştiinţa sa duce o viaţă mai bună decât cel frământat de atingerea unor ţeluri înalte. N-am să compar puţinele momente de fericire ale Emmei cu viaţa văzută ca fiind anostă a altor soţii din roman, însă privită în ansamblu această femeie mi s-a părut tristă, rareori atingând o fericire anemică, bazată pe intervenţia altora, hrănită de fiecare dată de adulter (s-ar putea ca ideea de adulter să fie patologică, întrucât nu-mi amintesc alte momente în care doamna Bovary s-a simţit fericită). 
     Acţiunea operei poate fi rezumată, pe scurt, astfel: Emma se căsătoreşte cu Charles, rămas văduv, mai degrabă pentru a scăpa de viaţa plictisitoare de la ţară. Ajunsă la braţul acestui medic care o iubeşte enorm, ea speră să ducă viaţa unei femei bogate şi se dedă unui lux pe care nu şi-l permite. Dornică de aventuri similare celor despre care citeşte în romane, îşi face amanţi şi suferă în două feluri: e trasă pe sfoară de unul dintre ei şi se plictiseşte de celălalt. Niciun moment Emma nu pare să-şi caute fericirea în interiorul propriei căsnicii, îşi batjocoreşte soţul şi joacă perfect rolul de soţie fandosită.

    Ce ar putea fi aşa şocant într-un roman cu un subiect banal, mai ales pentru cei familiarizaţi cu literatura franceză a acelui secol? În primul rând amplasarea religiei în acest contex. Biserica e luată peste picior, nu trebuie să acorzi prea mare atenţie textului pentru a deduce asta. Preotul e un personaj lăsat în voia lui de autor, dar din atitudinea celorlalte personaje faţă de el ne dăm seama că cele educate îl iau în derâdere, în timp ce săracii cu duhul îl respectă. Emma Bovary are faţă de biserică un comportament nefiresc pentru o doamnă de provincie. La un moment dat ea se roagă în casa Domnului pentru a fi ţinută departe de dorinţa de a păcătui trupeşte. Câteva momente mai târziu, spune da desfrâului, ca şi cum divinitatea nu ar fi ajutat-o suficient, neintervenind la timp.
   Altceva nu foarte plăcut pentru stomacul unui cititor cuminte poate fi lipsa de dragoste a Emmei pentru fetiţa sa. E scandalos ca o mamă să-şi urască copilul, să-l considere urât, să nu se preocupe de sănătatea lui, să uite de el în timp ce face imposibilul pentru a-şi satisface poftele carnale.
    Alt lucru ce şochează e că doamna Bovary, deşi nu se fereşte deloc să-şi înşele soţul, nu cedează avansurilor anumitor domni ce vor să-i ofere sprijin financiar. Aşadar, depravarea ei nu e generată de dorinţa unui venit substanţial. Ea doar doreşte viaţa unei femei bogate, a unei locuitoare din Paris, hrănită nu doar de luxul în care trăieşte ci mai ales de pasiunile care-i răscolesc trupul. Mi s-a părut că prin aceste detaliu, autorul încearcă să o diferenţieze pe Emma de o femeie de moravuri ușoare. 
    Cu adevărat iritantă este atitudinea Emmei faţă de soţul ei. Acesta, deosebit de blând şi generos cu soţia sa, are neşansa de a nu fi preocupat de aspectul său fizic, iar asta o irită tare pe doamna Bovary care începe să-l găsească tot mai puţin atrăgător. De aici şi până a-l considera efectiv un tăntălău nu este decât un pas. 
    
    Ca personaj, Emma Bovary nu trebuie criticată. Naturalismul prezintă omul aşa cum e, cu defectele şi părţile sale bune, fără a pune în avantaj un tip de trăsătură. Nu trebuie să avem o repulsie faţă de apucăturile Emmei, nici să ne fie milă de soarta sa. Fericirea e aşa cum o îmbrăţişează omul în mod natural, prin felul lui de a fi.
    În schimb, ne putem lua de condeiul lui Flaubert şi din acest punct de vedere nu aş avea nici cel mai mic reproş de adus. Opera e scrisă frumos, cu multe figuri de stil, însă echilibrat. Pasajele descriptive nu eclipsează dialogul, lucrarea se parcurge potrivit de uşor şi nu se filosofează pe parcursul său. Flaubert trage concluzii scurte, pe ici pe colo,în rest se ascunde cu rafinament în spatele acţiunii şi a dialogurilor dintre personaje. Se petrec multe lucruri interesante în carte, însă nu vi le dezvălui pentru a nu strica farmecul ei.

    Găsiţi Doamna Bovary în librării, iar online o puteţi comanda de pe Libris şi Elefant cu transport gratuit.

2 comentarii:

  1. ''Părerea mea este că nu întotdeauna cunoaşterea stabileşte gradul de fericire al unui om, iar uneori cel fericit în neştiinţa sa duce o viaţă mai bună decât cel frământat de atingerea unor ţeluri înalte.'' - perfect de acord cu tine!!!
    Mi-a placut mult Madam Bovary, am citit-o o data ca adolescenta si inca o data imediat ce am implinit 30 de ani, alaturi de Dama cu camelii (romanul meu preferat) si Femeia la 30 de ani, si pot sa spun ca perceptia a fost total diferita. Am hotarat sa le mai citesc inca o data dupa ce voi deveni mamica, sunt curioasa ce voi mai descoperi atunci :)
    Foarte frumoasa recenzia ta, daca nu as fi citit-o deja, m-ai fi determinat in mod categoric sa o cumpar. Multi pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, Simona!
      Femeia la 30 de ani este una dintre cărţile mele favorite, însă ar trebui să o citesc din nou, căci prima oară am făcut-o pe la 20 de ani şi, după cum spuneai, s-ar putea ca acum să am altă părere despre ea, să descopăr substraturi pe care atunci nu le pricepeam.
      Te pup, draga mea!

      Ștergere

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...