Tentații Iherb+ informații legate de noile tarife pentru transport



  Iherb a modificat nu demult costurile de transport, iar fosta modalitate de livrare prin Airmail poartă acum numele de Global Mail. Pachetele ajung și acum tot la poșta locală, nu vă temeți că vor fi oprite prin vamă sau vi se vor solicita alte taxe suplimentare. Noile costuri de transport prin Global Mail se calculează în funcție de greutatea pachetului, iar pentru comenzi mai mari de 40$ sunt foarte scăzute (10-15 lei). Dacă valoarea comenzii nu trece de acest prag, o să observați care e valoarea transportului undeva în partea de jos a coșului de cumpărături. De obicei se încadrează între 9 și 35 lei.
   Plata se poate face ca și înainte, cu un card în lei sau prin Paypal, iar livrarea produselor are loc de obicei în aceeași zi în care s-a efectuat și plata. Până primiți produsele durează 2-4 săptămâni, acestea vin ambalate în cutii de carton în care se află pungi pentru protecție.
   Aștept cu nerăbdare să plasez următoarea comandă, am planificat-o pentru finalul lunii, până atunci voi încerca să mă decid ce anume să aleg din lunga mea listă de dorințe, la care s-au adăugat următoarele:




  Măștile de față cu nămol se potrivesc pielii mele grase, ajutând la curățarea porilor și la reducerea secreției de sebum pe termen scurt. Măști la plic se găsesc din plin pe site, iar dintre ele am selectat masca cu trandafiri Spa..ah, pentru acele momente de me time în care doresc un plus de îngrijire.
   Măștile la plic nu sunt printre cele mai economice, știu asta, dar mi se par foarte atractive datorită ambalajului. Mereu am cedat în fața lor și uneori nu pot ieși dintr-un magazin de cosmetice fără să iau un pliculeț, simt că variantele acestea sunt mai potrivite pentru un moment de relaxare decât tuburile mari. La fel cred și despre sarea de baie, strategia de marketing cu ambalaje mini pare să mă păcălească mai ușor decât aș fi crezut...



   Una dintre noutățile de pe site este loțiunea Palmer's pentru protecție solară SPF 30. Îmi plac mult produsele acestui brand, nu voi ezita să încerc ceva și din această categorie. Mirosul produselor este cel atribuit întregii game Cocoa Butter: dulceag, ca al ciocolatei, natural.



  Din aceeași gamă mi se pare atractiv și batonul cu SPF50. Are un preț mic și poate fi purtat oricând în geantă pentru a fi aplicat regulat pe ten și pe buze, atât pentru protejarea împtriva razelor soarelui, cât și pentru hidratarea pielii.



   Gel de duș cu ananas? Yes, please! Am mai folosit geluri de duș din gamele pentru copii disponibile pe Iherb, mi-au plăcut variantele care mi-au căzut în mâini. Coconut pineapple bodywash de la Natures Baby e ceea ce-mi doresc pentru ultimele săptămâni ale sezonului cald.



   Un alt produs pentru baie  aflat pe lista mea este săpunul lichid cu migdale Dr. Woods. Cu un preț foarte mic și o varietate de alte arome disponibile, mă atrage să-l încerc și eu pe viitor, ca mulți alți clienți Iherb.




   Noile deodorante Elemental Herbs sunt anume formulate pentru a proteja zona axilelor de mirosurile neplăcute, iar în plus sunt preparate doar din ingrediente sigure pentru sănătatea noastră. Sunt disponibile în patru variante, dintre acestea cea cu cedru mi se pare cea mai potrivită pentru gusturile mele.



   Noul sortiment de ceai Pukka, cu fructe de soc, promite un gust bogat de fructe și zero cafeină.



  Îmi place mult budinca de chia, o prepar în mod obișnuit din semințe luate de la Solaris, însă simt nevoia unei cantități mai generoase, astfel încât m-am orientat înspre pungile mari disponibile pe Iherb. Semințele de chia de la Now Foods sunt în topul celor mai vândute produse de pe site, trebuie să le încerc. Aceste semințe au un conținut ridicat de fibre, proteine și magneziu și pot fi integrate ușor în alimentația noastră, în salate, prăjituri, iaurturi sau fiind consumate ca atare.
   Dacă limita de greutate pentru livrarea prin poștă nu ar fi de 1.8 kg, aș mai fi pus în coș, din categoria grocery, zahăr organic și ovăz McCann's, produse alimentare de care am fost cucerită datorită gustului intens.



Comentarii

Unknown a spus…
Am observat si eu ca inca de acum vreo luna pretul transportului era mai mare, decat la prima comanda. Stii cumva pe ce criteriu creste pretul transportului?
Toma Aurora a spus…
Bună!
Costul crește în funcție de greutatea produselor, asta am constatat.
coco a spus…
multumesc de idei noi, am comandat niste suplimente eu si le astept!
FireFly a spus…
Buna.. eu am dat comanda pe 1 august... ieri am primit aviz de la posta vamala... de obicei le primeam la posta de cartier... m-a dezamagit noul transport..
Aurelia a spus…
Super,sunt fana Palmers si asteptam sa bage produsele cu spf,despre care am citit numai lucruri bune!
Toma Aurora a spus…
Bună! Am intrat pe grupul Iherb România şi am citit despre un alt caz similar. În rest, pachetele au venit la poşta locală. Nu ştiu care o fi motivul, dar şi în trecut se mai întâmpla ca unele colete să fie trimise la poşta vamală :(
Toma Aurora a spus…
Aurelia, m-am bucurat şi eu când le-am văzut printre noutăţi.
Toma Aurora a spus…
Coco, să îţi fie de folos!