Tendinţele acestei toamne

foto: Elle


   Moda se schimbă în acelaşi timp cu sezonul, iar pentru toamna acestui an avem parte de mari surprize. Dacă nu aţi apucat să răfoiţi revistele pentru femei sau să faceţi o plimbare pe Pinterest în ultimele săptămâni, găsiţi în acest articol principalele tendinţe ale toamnei lui 2016. Iniţial m-am gândit să le împart în două grupe, cele care îmi plac şi cele pe care nu le agreez, însă voi puncta doar acolo unde îmbrăţişez trendul, fără a aduce critici acelor influenţe care poate altora li s-ar părea pe gustul lor.



   Velurul este materialul vedetă al sezonului, atât pentru ţinutele de seară cât şi pentru cele de zi. Seara putem opta pentru o rochie lejeră, cu croială simplă, iar pe timp de zi putem strecura o helancă sau o fustă în outfiturile noastre.



   Când participăm la o petrecere în noiembrie, de pildă, observăm cât de dificil este să asortăm rochiei de seară un palton sau o jachetă care să o completeze. Designerii ne scutesc de durerile de cap, căci în acest sezon se poartă acele geci vătuite, cu muşchi, direct peste ţinuta de seară. Ba nici că de nuanţa sa nu mai trebuie să ducem vreo grijă. Ca o noutate, din defilările de pe podium, am remarcat capa vătuită, în care te ascunzi cu tot cu rochiţa cochetă, într-un cocon călduros. Deşi trendul poate părea oribil, găsesc în el şi partea practică, căci sunt o persoană friguroasă.



   O apariţie simpatică mi se pare geanta cu baretă ce imită cureaua chitarei. Unele amintesc de perioada flower power, altele sunt mai cuminţi, din piele maro sau neagră, iar altele au imprimeuri viu colorate. Salut această tendinţă, aduce cu sine un element care scoate din anonimat o poşetă simplă.



   Costumele în dungi, de inspiraţie masculină, oversized, au făcut şi ele furori pe podium. Noutatea constă în rochia în dungi ce urmează stilul descris. Se poartă atât elemente office, cât şi unele foarte lejere, ce pot fi incluse chiar şi în garderoba unei femei împătimite după stilul sport. 



    În universul pantofilor, încălţămintea chunky, cu tălpi imense, devine iar un trend! Dacă aţi prins anii 90 şi aţi recunoscut aceste tractoraşe, atunci sigur veţi avea o reacţie. Poate că vă veţi întreba cum a putut renaşte această tendinţă după ce a fost hulită vreme îndelungată, după ce fetele au ascuns pozele în care purtau aşa ceva sau chiar le-au dat foc. În ciuda acestui lucru, sunt ferm convinsă că pe platformele internaţionale de fashion vor apărea figuri care vor arăta ireproşabil purtând aceste cizmuliţe.



   Este plin acest sezon de lucruri duse la extrem, altul dintre ele fiind hainele cu mâneci extra-lungi. Nu mă pot abţine să nu remarc că aceste articole sunt incomode, deloc practice şi probabil doar vedetele sau participantele la vreo şedinţă foto s-ar putea simţi comod în ele. 



   Hanoracul beneficiază de o propulsare în topul tendinţelor şi pentru că nu am niciunul chiar doresc să îmi cumpăr pentru această toamnă. Se poartă atât cele simple, cât şi cele cu litere inscripţionate. Noutatea: hanoracul din piele (nu întoarsă!).



   Volanele vor fi pe val! Eu am găsit pe Asos câteva pulovere foarte simpatice şi cum sunt şi reduceri pe site, sigur îmi voi cumpăra măcar unul dintre ele. Se poartă volanele şi la rochii, fuste şi jachete.



   În toamna lui 2016, gulere de blană se poartă precum banderolele de miss, adică pe diagonala pieptului. Aşadar, rămân în cărţi şi în acest an, doar că se poartă altfel.



   Inclusiv haina de blană rămâne în tendinţe, doar că de data aceasta se poartă acele jachete şi veste în culori nebune, sau cu imprimeuri neaşteptate pentru o haină de blană. 



   Trench-ul din piele lucioasă va fi şi el la modă. Am văzut câteva modele foarte drăguţe pe podium, unele cu volane în zona umerilor, altele cu gulere din blană. Pentru cineva care poartă adesea ţinute office, cred că o jachetă din asta poate fi piesa de rezistenţă pentru întreg sezonul, pentru că este serioasă şi are un element wow totodată (materialul).



   Cojocul a fost la modă şi anul trecut, aşa că dacă v-aţi cumpărat de atunci o să aveţi ocazia să-l purtaţi şi în acest an. Este o tendinţă căreia eu îi zic da, trecând pe lista de cumpărături o astfel de hăinuţă călduroasă.



   Roz prăfuit&galben- combinaţia cromatică a momentului. Îmi place, este un mod în care aş tolera să port culoarea galben, ea fiind una dintre puţinele de care fug mereu.



   Colierele choker nu au murit odată cu gloria Evanescence, iată-le iar pe baricade în sezonul rece al acestui an. Există şi varianta elegantă, de seară, cu pietre strălucitoare de jur împrejur.

Comentarii

bydee-make-up a spus…
Afirm cu tarie ca sunt incantata de aceste tendinte!
Toate mi se par excelente iar combinatia de roz prafuit-galben ma entuziasmeaza! :)
Pupici
ilda76 a spus…
Exceptand incaltamintea de tip tanc si manecile interminabile, rezonez intr-o masura mai mare sau mai mica cu aceste noi trenduri. Nu m-as fi gandit la combinatia cromatica yellow - dusty pink si ma surprinde in mod placut!
Big hug for you!
Ilda
Lory's Blog a spus…
am o haina din blana...chiar ma gandeam sa o duc la curatatorie si sa o vand! :))
Hanorac...am cateva! :D
Oricum, nu ma simt prea pregatita pentru toamna din acest punct de vedere, al tinutelor.
Toma Aurora a spus…
Şi pentru mine a fost o combinaţie pe plac, mă gândesc chiar să o adopt!
Toma Aurora a spus…
Lory, acum cred că te-ai răzgândit :)).
Eu am o hăinuţă din blană artificială, abia aştept să o port!
Toma Aurora a spus…
Yuhuu!
Te pup, Diana!