Mințișor este un personaj simpatic foc. Numele lui nu este ca oricare altul și-ar fi bine să nu-l comparați cu altele, precum Andreea, Ion sau Ruxandra, pentru că nu-i genul de individ căruia să-i placă comparațiile. Personajul nostru nu este un implant dentar ci o măsea de minte, o mică măsea de minte ivită, ca din senin, la sfârșit de vară.
Dar imediat cum a apărut, drama lui Mințișor a început. Curând, i-a cunoscut pe tovarășii săi cu care avea să-și ducă existența. Indivizii se numeau simplu, dinți și măsele. Și aceștia, laolaltă, nu erau nici prea albi și nici nu păreau prea sănătoși. În capătul lor zvâcnise, din gingia deloc rozalie, un mic colțișor de un alb imaculat, cu terminații ondulate. Și-a scos timid căpușorul, în gingia aceea roșiatică, ce părea inflamată, afectată de vreo infecție netratată. Trist mediu pentru apariția bietului Mințișor care, de altfel, era o măsea de minte. Și, așa mic cum era, personajul nostru a tunat și-a fulgerat, blestemând destinul care-l adusese în mijlocul acelor monstruoși dinți, îngălbeniți de sucuri acidulate, dulciuri în exces și, mai ales, din cauza unui periaj neadecvat. Of, tristă soartă, micule prieten!
Și, cum îi spunea și numele, Mințișor al nostru nu era o simplă măsea aruncată la întâmplare, ci era o măsea de soi. Unora zău că nici nu le apare vreodată o singură măsea de minte! Curând, Mințișor a realizat că stăpânul său era femeie, pentru că prea îi plăceau bomboanele cu gust de căpșuni, brioșele și-alte bombe alimentare cu zahăr. Mare păcat, socotea Mințișor ca, o tânără domnișoară, căreia tocmai îi dăduse prima măsea de minte, să nu se îngrijească cum se cuvine de dantura ei. Trebuia să ia măsuri, pentru că igiena orală este deosebit de importantă pentru sănătatea omului.
Din când în când, stăpâna îl mai mătura pe Mințișor cu limba, dar acesta era atât de mic încât abia dacă-l simțeai. Și, ajuns la disperare, bietul personaj fu dispus să-i mituiască pe ceilalți dinți cu zahărul rămas în jurul lui, în gingia deschisă ca un mic crater, numai să-i convingă să stârnească o nevralgie. Dar, vedeți voi, dinții nu se mișcă singuri, așa că inițiativa trebuie să vină de la om. Acesta trebuie să consulte medici stomatologi, pentru a primi cele mai bune tratamente.
Planul dând greș, Mințișor aproape căzu în depresie. Se apropia vara și el tânjea să iasă la lumina zilei, să strălucească alături de ceilalți în soare. Dar cel mai mult își dorea să simtă prospețimea apei de gură, să fie curățat temeinic de ața dentară, iar în timpul periajului să nu mai fie ocolit de periuța care niciodată nu ajungea la el. Și ce vară-i aceea fără zâmbete, fără râsete largi și veselie?
Mic, dar voinic era Mințișor al nostru. S-a concentrat și, cu toată forța unui munte minuscul, a început să se înalțe ușor, ușor, crăpând din ce în ce mai tare gingia deja afectată. Și-abia atunci tânara stăpână a simțit durerea. Nu mai era cale de trăit cu durerea creșterii unei măseluțe de minte, așa că a mers rapid la clinica stomatologică Dental Praxis, pentru a găsi cauza suferinței și a o elimina.
La cabinet, stăpâna fu primită cu multă căldură de echipa de specialiști. S-a instalat rapid în scaunul modern, comod și deloc înfricoșător, așteptând cu interes consultația. Să-l fi văzut pe Mințișor, care, odată ajuns pe scaunul stomatologic, parcă pășise în rai. Adio, măsele ciuruite de carii, adio dinți sensibili și gingii bosumflate!
Și încă de la prima consultație, lucrurile au mers strună. Relația medic-pacient era una destinsă, se lucra încet și fără durere. S-a început cu tratarea gingiilor, pentru că acestea sunt pentru dinți ca și pământul pentru flori. În pământul bun și sănătos, florile cresc minunate, se înalță până la soare și înfloresc în pălării parfumate. Gingiile s-au vindecat rapid și fără durere, fiind eliminate inflamațiile și abcesele, care cauzau odinioară, dureri.
Apoi, au urmat toți dinții și măselele pe care cariile le-au afectat. Nu a scăpat niciun dinte, nici măcar unul! Ulterior, a urmat un periaj serios și un detartraj pe măsură, ce au măturat toate impuritățile depuse pe dinte. Dar și periajul regulat, așa cum medicul stomatolog a recomandat, de cel puțin două ori pe zi, a avut rezultate imediate: adio, dinți sensibili!
Norocul a fost că niciun dinte nu a necesitat extracție, dar evoluția lui Mințișor a trebuit supravegheată în permanență. Erupția unei măsele de minte este extrem de dureroasă, însă stăpâna lui a refuzat să-l extragă, suportând suferințele cu stoicism. În definitiv, le merita, pentru că și-a neglijat atâta timp dantura și mulțumită bietei măsele de minte conștientizase cât de importantă este sănătatea dinților.
Mințișor, ajuns măsea în toată firea, nu putea fi mai fericit ca acum. Aliniat ca un soldățel alături de ceilalți dinți, se bucura de sclipirile de soare ce-l gâdilau și îl făceau fericit. Obținuse un mediu perfect: perfect sănătos și igienic, în care atât omul, cât și dinții au de câștigat. Un rezultat obținut fără un pic de efort și de durere, datorită tehnicilor și a aparaturii moderne pe care o folosesc medicii stomatologi de la Dental Praxis în tratarea tuturor pacienților. În plus, o gamă variată de servicii sunt disponibile, la prețuri rezonabile: igienizare, albire profesională, detartraj și periaj, extracție, tratamente de parodontologie, chirurgie dentară și aparate dentare.
Comentarii
Hugs!
Ilda
Trimiteți un comentariu