Descoperim împreună frumusețile patriei



   Amplasat undeva în inima țării, Sovata e un oraș transilvănean cunoscut mai degrabă ca stațiune balneară. Datorită reliefului, peisajele din zonă sunt minunate, iar în zonă se pot vizita mai multe obiective turistice. Frumoasele păduri ce înconjoară stațiunea fac din acest loc unul ideal pentru călătorii în sezonul cald, căci umbrișul ne ține răcoare. În zona lacurilor sunt plaje amenajate, așadar avem plajă și pădure la un loc, în cadrul aceleiași vacanțe. Haideți să descoperim împreună principalele atracții din zonă!


   Locul cel mai animat în timpul verii este negreșit Lacul Ursu, singurul lac helioterm din Europa și cel mai mare din întreaga lume. Apa sa aparte este indicată în tratamente și pentru îmbunătățirea stării generale a sănătății. Fetele se pot bucura de un răsfăț gratuit al pielii folosind nămolul din acest lac. Lacul a fost botezat astfel pentru că, privit de sus, se asemeamănă ca formă cu pielea unui urs.
   O legendă spune că în Sovata trăiește o zână. Aceasta s-a îndrăgostit de un păstor, însă acesta iubea o fată simplă, muritoare. Geloasă, zâna a transformat pe cei doi și toate oițele de la stână în pietre, ce pot fi zărite și azi în zonă. Zânei i-a părut rău de fapta sa și ajunsă acasă a blestemat casa în care locuia. Focul ardea în vatră când casa s-a scufundat și se zice că el încălzește în continuare lacul format în locul unde odinioară se afla casa. Astăzi zâna stă pe creasta muntelui și plânge, iar lacrimile sale se strâng în Lacul Negru.



    Vacanța la Sovata trebuie obligatoriu să cuprindă și o plimbare cu mocănița. Simpatica locomotivă cu aburi pleacă din gara Sovata Mică de trei ori pe zi și din Câmpu Cetății tot de atâtea ori. O călătorie dus întors costă 30 lei, iar pentru cei mici prețul este pe jumătate. Mocănița parcurge 14 km prin frumoasa zonă împodobită cu păduri și așezăminte micuțe. Drumul dus-întors durează două ore, timp în care puteți face fotografii frumoase.



    Indiferent de confesiunea pe care o aveți, merită să bifați în drumul vostru Biserica Schimbarea la Față, o construcție aparte, cu un contrast evident între ziduri și turle. Interiorul a fost pictat în tempera acum mai bine de 80 de ani, picturile interioare fiind cele originale.



 Vila Magistraților a fost construită în 1920 și este un centru de pregătire funcțional și astăzi. Exteriorul său este foarte cochet și o recomandă drept una dintre cele mai frumoase clădiri din regiune.



    Dacă sunteți amatori ai aerului aparte al salinelor, nu trebuie să ratați salina Praid. În timpul verii, pe lângă plimbarea la adâncime vă puteți destinde în piscina amplasată alături, puteți cumpăra produse specifice, iar copiii se pot distra în locurile special amenajate.
    Bucătăria locală nu trebuie ignorată, iar preparatele tradiționale ale zonei sunt pe alese. Guașul, papricașul, tochiturile, clătitele sărate, platoruile boierești și haiducești vor delecta simțurile gurmanzilor. 

     În cazul în care turul virtual v-a fost pe plac și v-a stârnit interesul, puteți consulta oferta de cazare Sovata pe site-ul Holidaynet.ro. Puteți opta pentru mai multe variante de cazare in pensiuni, iar în unele locații rezervarea se poate face fără avans. Nu există taxe de rezervare și nici costuri ascunse ale ofertelor de pe site, iar plata se face direct proprietarului pensiunii. Pentru cei care preferă să plece de acasă cu cățel și cu purcel, una dintre pensiunile din listă acceptă animalele de companie.
   Pe lângă ofertele diverse pentru orașul Sovata, Holidaynet ne ajută să descoperim prin ofertele sale și alte locuri minunate ale patriei: Maramureș, Ocna Șugatag, Arieșeni sau Ținutul Secuiesc.  



Comentarii

MELODY JACOB a spus…
nice art
http://www.melodyjacob.com/
Anonim a spus…
Super informatii. In ultimii ani m-am pus pe redescoperit micile comori ale tarii, iar acum am trecut si sovata pe lista.
Toma Aurora a spus…
Liana, mă bucur că ți-am putut fi de folos!