vineri, 29 iulie 2016

Cartea lunii (II): Insula pinguinilor// Anatole France


   Pentru luna iulie v-am mai pregătit o recomandare, n-am vrut să scap ocazia de a menționa o altă operă vrednică de a fi luată în considerare. Insula pinguinilor a lui Anatole France e o lucrare de dimensiune medie (300 pagini), construită sub forma unei cărți de istorie, cu fapte înlănțuite în ordine cronologică, ce ilustrează momentele cheie ale unei civilizații fantastice, cea a pinguinilor. De la geneză încoace se fabulează pe baza trecutului omenirii, comparându-l cu cel imaginar al Pinguiniei- ținutul în care s-au format și s-au dezvoltat social pinguinii.

    Romanul alegoric debutează cu o poveste frumoasă, prezentându-l pe călugărul Mael care, dintr-o greșeală, botează pinguinii și astfel Dumnezeu se vede nevoit să transforme aceste ființe în unele umane, capabile de mântuire. Urmează apoi o serie de istorioare prin care autorul face haz de credința oamenilor în ființe supranaturale, de superstițiile lor și, mai ales, de credința oarbă în religie. Aflăm cum Orberoza, o femeiușcă foarte departe de a fi considerată un exemplu, devine sfânta pinguinilor printr-un vicleșug. Ca să fie treaba completă, Orberoza rămâne preaslăvită inclusiv în epoca modernă, dovadă concretă a unei societăți unite de o minciună.
   Impresia de basm se spulberă odată cu trecerea de Evul Mediu. Opera se complică și devine din ce în ce mai greu de parcurs. Fără cunoștințe minime despre istoria Franței nu se va înțelege mare lucru, așa că vă sfătuiesc să citiți măcar un sumar al acesteia, pe Wikipedia. Două episoade sunt tratate cu atenție de autor: încercarea monarhiștilor de a pune capăt republicii și afacerea Dreyfus. Personalitățile reale fie își păstrează numele, fie capătă un pseudonim. Autorul inclusiv devine personaj sub un nume fals în cadrul capitolului dedicat afacerii Dreyfus (în carte: afacerea Pyrot).
    Deși comparația dintre istoria Franței și cea a Pinguiniei este evidentă, în cazul anumitor capitole satira face referire la întreaga istorie a umanității. Înspre final, de exemplu, se face referire la modul în care tinerele educate, frumoase, dar sărace din societate erau dornice să pună mâna pe un soț nu neapărat cu situație, dar cu un viitor promițător. Ceva universal valabil pentru burghezia din întreaga lume. Apoi, imaginea femeii, care ar putea ofensa feministele, e cât se poate de reală dacă e să ne bazăm pe datele istorice. Căsătoriile pe interes, adulterul în scopuri politice, femeia (auto)folosită ca instrument, toate sunt satirizate de Anatole France. 
   Imaginea evreilor, faptul că deși social și religios aceștia se integrau în masa pinguină și totuși erau pizmuiți, nedreptatea bazată pe numărul prăpădit al minorităților, sunt alte subiecte folosite pentru a critica societatea franceză. 
  Civilizația pinguină se va prăbuși din interior. Autorul are o viziune logică asupra viitorului. În jurul anului 1900 el a prevăzut înfiinţarea corporaţiilor, atentatele, apogeul mişcării feministe. Romanul se încheie în cerc, nu vă spun cum pentru a nu strica farmecul.
    Anatole France a privit Insula Pinguinilor cu seriozitate. El însuși a mărturisit în prefaţă că a scris greu această lucrare și munca depusă se observă din fiecare paragraf. Lucrarea cere o atenție sporită din partea cititorului și, în plus, e valoroasă literar, fiind scrisă impecabil. Autorul a fost distins dealtfel cu premiul Nobel pentru literatură.
   Mie mi-a plăcut foarte mult cartea, este o lucrare concentrată, scrisă frumos, ordonat iar subiectul său e unic. O găsiți online pe Elefant.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...