Caleidoscop


    Soluţia pentru zile toride? Haine cât mai lejere, în care să ne putem mişca în voie! Una dintre piesele vestimentare preferate în ultima perioadă a fost topul cu inserţii croşetate de la SheIn, cel pe care vi l-am arătat într-un articol mai vechi, dedicat cumpărăturilor online. Are croiala unui clopoţel, un material fin precum batistul şi îmi place cum arată purtat cu pantaloni scurţi sau cu croială ţigaretă. Nu-mi convine să dau vești proaste, însă  SheIn nu mai livrează produse în România, mare păcat căci începuse să comercializeze haine din ce în ce mai bune calitativ.


   Am fost la Divertiland, parcul acvatic de lângă București, și ne-am distrat tare, așa că mai vrem să mergem! Prețul biletului este de 40 lei în timpul săptămânii și de 65 lei în weekend, iar în sumă sunt incluse toate tipurile de activități în apă, accesul la șezlonguri, saltele, jucării de plajă, dușuri, vestiare. Mâncare se poate servi la terasele din interior, prețurile sunt la același nivel cu cele din oraș. Locația mi s-a părut foarte curată, frumos amenajată, cu personal atent la siguranța vizitatorilor și pot spune că la finalul zilei ne-am simțit ca după o scurtă vacanță. De menționat că trebuie să veniți cu prosop la voi, în caz că aveți nevoie de unul.



   Într-un weekend ne-am uitat la Demolition, peliculă ce prezintă starea de spirit a unui individ de succes după moartea soției sale. E un film bun, are o vibrație europeană, în sensul că multe scene decurg natural, fără sclipiciul clasic hollywoodian. Deși nu este un film siropos de dragoste, iubirea e subiectul principal al producției. Protagonistul e chinuit de ideea de a nu-și fi iubit soția în timpul mariajului și are tot felul de ieșiri, leagă o prietenie sinceră și la final găsește soluția pentru a trece peste impas.
   Îmi place Jake Gyllenhaal ca actor, se numără printre favoriții mei, iar rolul de bărbat cu mintea hai-hui i se potrivește ca o mănușă, ca și-n alte numeroase cazuri.



    De câteva zile mă distrez în compania Insulei Pinguinilor, celebră lucrare a lui Anatole France. Excelentă operă până acum, ceva unic, o prezentare a istoriei pinguinilor umanizaţi, de la geneză încoace, o paralelă ironică om vs. pinguin. Autorul, laureat cu premiul Nobel, a mărturisit că i-a fost greu să scrie romanul şi dacă o să apucaţi să-l citiţi o să băgaţi de seamă cu câtă atenţie a tratat Anatole France fiecare paragraf şi ce viziune aparte poate avea un om de geniu asupra istoriei. 



   Închei cu o veste plăcută, de la Fashion Days. Pentru un prieten invitat pe site, care nu este încă client, veți primi câte un voucher de 50 lei pe care îl puteți folosi la comenzi de minim 200 lei. Mi se pare bună oferta, Fashion Days oferea reduceri similare doar la comenzi cu prag valoric greu de depășit. 
   Tot azi se oferă și 25% reducere la rochii (cod: CLOSET25HERO ).


Comentarii

ilda76 a spus…
Missing your "Caleidoscop"... :)
Placut mult, faine recomandari - excelent si teaser-ul fiecareia!
Pupicei cu dor, Aurora!
Ilda
Descude a spus…
Serios? Shein nu mai expediaza colete in Romania? Pff, chiar nu stiam! Aveam o colaborare frumoasa cu ei!
www.descude.com
Toma Aurora a spus…
Simona, cu bloggerii colaborează în continuare :).
Pupici, draga mea!
Toma Aurora a spus…
Îmi e dor de tine, Ilda, să te citesc :( !
ilda76 a spus…
Of, draga mea!!! Vino la o imbratisare...