Produse coreene pe Iherb


   Cele mai îndrăgite produse coreene dedicate machiajului și îngrijirii tenului se pot comanda acum și de pe Iherb. Fetelor, știu că pentru multe dintre noi aceasta este o veste fantastică, pentru că astfel vom rezolva două probleme pe care le întâmpinam atunci când cumpăram aceste cosmetice de pe Ebay: transportul va fi mai rapid (coletele Iherb se livrează în 2-3 săptămâni), nu mai plătim nicio taxă vamală (pachetele Iherb vin la poșta locală). Și, alt lucru ce merită menționat, prețurile sunt foarte bune!

   Produsele coreene au devenit populare o dată cu lansarea bb cream-urilor. Acestea s-au dovedit a fi soluția pentru tenurile cu probleme, reușind să acopere imperfecțiunile, fără a oferi tenului un aspect încărcat. Între un bb cream european și unul asiatic diferențele sunt mari, au cu totul altă textură și un grad de acoperire diferit. În timp ce produsele europene sunt un fel de creme nuanțatoare, bb cream-urile coreene au grad mare de acoperire și sunt mai rezistente pe piele.
   Eu am folosit Perfect Cover de la Missha (recenzie o puteți citi aici), și bb cream-ul high end de la Laneige (recenzia o puteți citi aici) și mi s-au părut produse de machiaj foarte bune, cu acoperire bună și rezistență optimă pe un ten gras. 



   Bb cream-ul Perfect Cover poate fi comandat de pe Iherb în varianta full size, la un preț de cca. 50 lei, de aici. Este disponibil în nuanțele 21 și 23.

   Pe lângă aceste creme de tip bb, coreeni au început să vândă masiv produse pentru îngrijirea tenului, în special pe cele potrivite tenului cu pori largi, cu coșuri negre, cu aspect uleios. Și au inventat fel și fel de măști, plasturi, unguente, toate frumos ambalate și cu moduri de acțiune care de care mai năstrușnice. O bună parte dintre ele sunt prezente în categoria noutăților de pe Iherb și o să le descoperiți în continuarea acestui articol.




   Deși nu a fost postată pe site decât în urmă cu câteva zile, masca Carbonated Bubble Clay (41 lei, 100 gr), se vinde foarte bine. Este populară în afară pentru că acționează neobișnuit și se spune că ar curăța bine tenul de punctele negre. Inițial are consistența unei măști obișnuite, dar treptat devine spumoasă și își mărește volumul, în acest timp scoțând impuritățile la suprafața pielii.



  O știți mai mult ca sigur din postările de tip haul de pe rețelele de socializare. Pudra Peach Sake de la Silk Food (46 lei, 15 gr) vine ambalată într-un ambalaj frumos, într-un gramaj generos. Este o pudră pulbere ce promite un ten neted ca o piersică, fără luciu inestetic. Este translucidă și se potrivește tuturor nuanțelor tenului.




   Spuma de curățare Baking Powder de la Etude House ( 40 lei, 170ml), e un produs de curățare a tenului ce conține, așa cum putem deduce din denumire, praf de copt. Din recenziile pe care le-am citit, nu e potrivit pentru curățarea machiajului, ci se aplică pe tenul deja demachiat, pentru o bună igienizare a porilor. Are consistența unui gel dens, ce devine spumos în timpul masării pe piele.




   Mai scumpe decât restul produselor coreene, cosmeticele Laneige au și o calitate deosebită. Mie mi-a plăcut tot ce am folosit de la ei, pe vremea când cumpăram foarte des de pe Strawberrynet. Water Sleeping Mask (132 lei/ 70 ml) e o mască ușoară, cu consistența unui gel ce se lasă să acționeze peste noapte și se clătește dinimeața. E indicată pentru hidratarea oricărui tip de ten și efectele ei se văd mai ales dacă obișnuiți să purtați ziua machiaj ori locuiti într-un oraș aglomerat și poluat. E cel mai popular produs Laneige.
   Restul produselor coreene le puteți vedea aici.



   Dacă nu ați mai plasat comenzi pe Iherb, puteți beneficia de o reducere de 5$ folosind codul URO424, indiferent de valoarea comenzii voastre. În plus veți mai primi 10% bonus din valoarea cumpărăturilor, sumă pe care o puteți folosi la următoarea comandă.
   Livrarea costă 16 lei, iar coletele ajung la poșta locală în 2-3 săptămâni lucrătoare. 

Comentarii

Cristina a spus…
Foarte tentant! Toate arata grozav!
All that beauty a spus…
Ce veste buna! xo
Toma Aurora a spus…
Simona, m-am bucurat și eu foarte tare când am aflat!
Anonim a spus…
Cat de tare! Imi doream de mult timp sa incerc produse coreene! Si poate cu ocazia asta,dau si eu odata comanda pe iherb. Multu pt informatii!