luni, 23 mai 2016

Cartea lunii: Idiotul //F. Dostoievski



   Așa cum am anunțat într-un articol precedent, deschid o nouă rubrică pe blog. Aceasta va fi dedicată cărții care m-a impresionat cel mai tare în luna în curs, iar pentru mai am ales Idiotul, lucrare pe care am terminat-o zilele trecute. Opera amplă a lui Dostoievski este împărțită în patru părți, este destul de greu de citit, fiind mai puțin o înșiruire de evenimente și mai mult o analiză detaliată a personajelor și a raporturilor dintre ele.

   Prima parte, ceva mai fluidă, e și cea mai dinamică. Facem cunoștință cu prințul Mișkin, adică cu idiotul, un tânăr cu un ușor retard psihic, întors în Rusia după câțiva ani de tratament în Elveția. Leagă prietenii cu repeziciune, se îndrăgostește și încă de la început se lasă dus de nas de diferite personaje. Din prezentarea făcută aici, idiotul lasă impresia unui spirit naiv, educat și milos.
  În cea de-a doua parte, dăm peste un prinț îmbogățit în urma unei moșteniri. Ca și persoană, prințul nu se schimbă, se lasă păcălit în continuare și dă dovadă de compasiune pentru cei care caută să tragă foloase de pe seama lui. Foarte puține lucruri se petrec în acestă parte secundă, deși ea se întinde pe câteva sute de pagini. Deja stilul se schimbă și duce, să zic, înspre Demonii, lucrare dostoievskiană care m-a pus și ea în dificultate în momentul citirii. Asistăm mai degrabă la un dialog lung între atei și creștini, discuția e obositoare dar interesantă.
   În partea a treia ne întoarcem iar la puțină acțiune, însă de data aceasta avem personajele plasate fumos la casele lor de vacanță. Dăm peste un prinț îndrăgostit, dar de data aceasta de altă femeie. În prima parte, Nastasia Filippovna, o doamnă cu reputație îndoielnică, este femeia superbă pe care el declară că o iubește cu milă. Nu trupește, nu din vanitate, nu într-un mod romantic. În partea a treia îl găsim amorezat de Aglaia, o mezină răutăcioasă, ciudată, deosebit de inteligentă. Dostoievski aduce aici în prim plan un alt subiect controvesat al vremii: condiția femeii. Elita are din ce în ce mai multe tinere ce aleg să studieze până înspre 30 de ani, care se căsătoresc cât mai târziu și care doresc să se mărite după bunul plac. Ele au ceea ce în acele timpuri se numește originalitate, acesata fiind trăsătura considerată a fi cea mai deosebită. Pe parcursul operei, personajele sunt adesea clasificate ca având sau fiind lipsite de originalitate, iar multe dintre ele se consideră profund jignite când sunt numite prea puțin sau deloc originale.
   Abia în ultima parte dăm peste o răsturnare de situație, undeva înspre final. Un nou punct sensibil e atins de autor, fără a se îndepărta prea mult de ideea personajelor cu/fără originalitate: tipologii de profitori prezenți în societatea rusă. Unii care merg până la capăt, alții care nu se împotmolesc pe drum dar care nu au tăria să ducă mârșăvia până la sfârșit, alții care profită spre folosul altora. 
   Lucrarea este foarte complexă iar temele sale sunt prezentate înt-un mod aparte de autor. Nici măcar povestea de dragoste nu-i ceea ce pare, e prezentată cu răceală, e platonică, nu are nici cea mai mică urmă de duioșie. Relațiile dintre personaje sunt, la fel, atipice, se trece de la ură la respect profund în doar câteva fraze. 
   În caz că v-am stârnit interesul, găsiți cartea în librăriile fizice, sau online pe Libris, eMag ori Elefant.




2 comentarii:

  1. nu e nici naiv, nici bolnav psihic printul Mischin...e doar un om bun care vede dincolo de oameni, dincolo de ceea ce unora le pare urit.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Are probleme psihice, acest lucru nu doar că e precizat de autor, dar reiese și din crizele sale. Cu toate astea nu e un idiot.
      Depinde cum este privit, în anumite situații nu mi s-a părut tocmai corect, însă în comparație cu restul presonajelor categoric este mai bun.

      Ștergere

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...