Pentru ca părul să aibă un aspect sănătos și îngrijit produsele cosmetice nu-s întotdeauna suficiente. Sunt conștientă de asta și cred cu tărie același lucru și când vine vorba de pielea mea. Alimentația joacă cel mai important rol, iar suplimentele alimentare ar trebui să vină în completarea ei. Corect luate, fără a face exces, ele pot duce la regenerarea firului de păr.
Iau suplimente alimentare de mulți ani, le alternez în funcție de necesități și întotdeauna aleg unele produse de branduri de încredere. Am observat din schema mea piramidală de pe Iherb că suplimentele Solgar se vând cel mai bine și sunt foarte bine cotate de cumpărători. De acum pot fi comandate direct din România, site-ul Vegis obținând prima licență la nivel național pentru comercializarea lor. Referitor la prețuri, acestea sunt apropiate de cele de pe Iherb.
Lăsând producătorul deoparte, iată care sunt, în viziunea mea, cele mai importante 3 vitamine de care părul nostru are nevoie pentru a crește frumos și sănătos.
1. Primul loc este ocupat de biotină, supliment alimentar pe care în farmaciile de la noi nu l-am găsit. Unele farmaciste dădeau din umeri când auzeau acest termen, unele cred că făceau cunoștință cu el chiar atunci. Și asta mă surprinde căci biotina e celebră, e considerată nr.1 în materie de îngrijire a părului, din interior.
Am comandat-o de pe Iherb și am luat-o timp de 3 luni.
La ce e bună biotina?
-accelerează creșterea părului;
-sporește elasticitatea firului de păr, acesta devenind mai rezistent și mai gros.
Biotină (100 capsule- 40 lei)- VEZI AICI
2. Zi de zi iau vitamina C. În privința ei nu am un brand preferat, ceea ce mă interesează este concentrația. Să fie cât mai mare, de preferat 500-1000mg. Vitamina C nu se păstrează mult timp în organism de aceea trebuie luată zilnic. Datorită ei (și produselor apicole) nici nu răcesc, iar când mă mai prinde câte o viroză îi fac față cu bine, fără să stau în pat sau să nu mă simt în stare de nimic.
Cum ajută vitamina C părul?
-îl face mai strălucitor;
-previne despicarea vârfurilor.
Se spune că lipsa vitaminei C duce în mod natural la despicarea firului de păr, chiar dacă nu-l agresăm cu instumentele de coafat sau cu decolorant.
Vitamina C (100 capsule- 54 lei)- VEZI AICI
3. Acidul folic este recomandat în special femeilor însărcinate, însă el ajută la menținerea tinereții părului și pielii noastre. Carența de acid folic este răspunzătoare pentru căderea părului, atât la bărbați cât și la femei, dar și pentru subțierea firului de păr. Ca și vitamina C, acidul folic nu se depozitează în organism și trebuie luat în fiecare zi.
Care sunt beneficiile sale?
-previne/ameliorează căderea părului;
-accelerează creșterea părului.
Pentru că e a doua oară când pomenesc de accelerearea ritmului de creștere a firului de păr, din experiență știu că părul poate crește mai mult de 1,25-1,5 cm/lună grație suplimentelor nutritive, dar și masajului capilar, efectuat înainte de culcare cu ajutorul degetelor sau al unei perii ce nu zgârâie scalpul.
Acid folic (100 capsule- 34 lei)- VEZI AICI
Comentarii
Da, m-am gândit că s-ar putea să aibă și o altă denumire. Nu știam decât că face parte din complexul B, nu cunoșteam care vitamină anume este. Merci pentru informații!
O săptămână plină de bucurii!
Trimiteți un comentariu