Review: Șampon Luxe Oil (Wella)


   Eram reticentă în privința șampoanelor care promit hidratarea părului, însă Luxe Oil de la Wella mi-a dovedit că așa ceva există. L-am descoperit în urmă cu șase săptămâni. Atunci am comandat uleiul de păr Luxe Oil și am adăugat în coșul de cumpărături și șamponul din aceeași gamă. M-a suprins într-un mod cât se poate de plăcut, este cel mai blând și hrănitor șampon pe care l-am folosit vreodată, iar experiența mea cu produsele de curățare este vastă, îmi schimb șamponul de fiecare dată când un flacon se termină.

   Luxe Oil este un șampon profesional transparent, cu miros intens, dulce. Întreaga gamă miroase senzațional, am mai menționat pe blog faptul că mi se par cele mai deosebite produse din punctul ăsta de vedere.
   Consistența șamponului este lichidă și se simte uleioasă pe degete. Face destul de puțină spumă comparativ cu alte șampoane, de aceea este nevoie să îmi șamponez părul de două ori consecutiv. La prima șamponare spuma uneori nici nu își face simțită prezența, mai ales dacă părul este mai murdar.
   Dacă folosiți o mască cu uleiuri vegetale, pregătită în casă, e necesar să șamponați chiar de 3 ori pentru a o îndepărta complet. Și cu toate astea, șamponul e destul de spornic, eu am consumat jumătate din flacon în aceste șase săptămâni, spălându-mi părul de 3 ori pe săptămână.
   Deși îl utilizez frecvent nu mi-a uscat deloc părul deși lasă podoaba capilară foarte curată. Pentru că am luat decizia să renunț la placă, a fost destul de greu de lucrat cu părul în prima lună, aveam nevoie de produse cât mai hidratante pentru a-l potoli. Iar șamponul, alături de uleiul Luxe Oil și măștile cu ulei de cocos, au fost suficiente pentru a-l îmblânzi și a-i oferi un aspect de care în prezent sunt mulțumită.
   Ca punct slab aș menționa că deși inițial părul este curat, se îngrașă repede în următoarele zile. Eu îl spăl o zi da una nu pentru a evita îmbâcsirea lui.
   Am cumpărat șamponul Luxe Oil de pe AICI, acolo unde costă 35 lei. Îl găsiți și în saloanele de coafură, la aproximativ 60 lei.




   Dacă preferați părul drept, doriți să renunțați la placă și vă întrebați cu ce tip de perie îl puteți îndrepta cel mai bine, eu vă recomand una precum cea din fotografia de mai jos, cu diametru mic. Nu trebuie să rotiți părul pe ea, doar să trageți oblic șuvițele sub jetul cald de aer al uscătorului. În momentul în care rotiți peria, părul se buclează.
   Am și perie rotativă (Philips Rotating Volumebrush) însă nu-mi place să o folosesc, mi se pare că oferă părului mediu un aspect oldies și că fură din volumul natural, făcându-l pisicos.
    Eu am cumpărat peria Care din Mega Image, în jur de 12 lei a costat. O folosesc de 2 luni, este un instrument accesibil și de calitate bună, căruia nu i s-au stricat perii. Ține strânse șuvițele de păr și nu le lasă să alunece în timpul uscării. Am și perii mai mari, metalice și din lemn, însă aceasta mi se pare cea mai bună pentru îndreptarea părului.



Comentarii

Claudia's Choice a spus…
Eu am parul ondulat, si de cand am facut n brave cut scurt, parului meu ii trebuie ingriire speciala pentru a sta cat de cat bine. Am hotarat ca fac mai multe ravagii cu placa, fie ea folosita si la 3 zile si am decis sa imi iau o perie rotativa. Astazi o incerc, sper sa imi fie pe plac.