Comandă Iherb



   Am ridicat de la oficiul poștal din localitate comanda plasată pe Iherb la începutul lunii aprilie. O așteptam nerăbdătoare pentru că gelul meu de curățare Alpha Hydrox aproape s-a consumat și este produsul meu de curățare preferat.  Pe lângă acest produs am mai pus în coș alte câteva, pe majoritatea le știam deja, pentru că le-am mai comandat de multe ori de pe site. Acum că introducerea a fost făcută, iată conținutul pachetului meu!

   Ceaiul cu miere, mușețel și vanilie este favoritul meu dintre ceaiurile Twinings și nu numai. L-am descoperit într-o ceainărie din Brașov și de atunci îl cumpăr adesea din Cora, MegaImage sau de pe Iherb. Pe Iherb are prețul cel mai bun, o cutie având costul de 14 lei. Are gust plăcut de miere, acest gust se aseamănă cu cel al biscuiților cu miere Maia RoStar. 

   Gelul de curățare Alpha Hydrox de la Neoteric este cel mai bun gel de curățare pe care l-am încercat. Reușește să țină coșurile la distanță de tenul meu foarte gras. Nici măcar în zona mea problemă (maxilarul drept) nu-mi mai apar coșulețe în zilele în care îl folosesc. Nu usucă deloc pielea și nici nu are vreun efect asupra secreției de sebum. Tenul meu este la fel de gras ca înainte.
   De câteva săptămâni îl folosește și prietenul meu și o constatat că tenul său e mai neted ca în trecut. Gelul de curățare conține acid glicolic și exfoliază treptat pielea. Este atât de blând încât vă puteți îndepărta inclusiv rimelul cu el. Cu siguranță o să mai facă parte din comenzile mele Iherb și de acum înainte!

   Pasta de dinți Jason Sea Fresh este comandată pentru a doua oară. Acasă am varianta mare, pe cea pentru albire, iar tubul mic l-am cumpărat pentru zilele în care sunt plecată. Să nu vă imaginați că tubul mic e un fel de mostră, pe mine un astfel de flacon mă ține 2 luni, folosit de 2-3 ori pe zi. Iar de tuburile mari nici nu mai vorbesc, acelea sunt super economice și practice, căci pot fi folosite vreme lungă de toată familia.

   În coș am mai pus proteine cu gust de vanilie (pentru mărirea rezistenței fizice) și doze de Oscillococcinum (pentru răcelile foarte ușoare).

   Comenzile Iherb sunt expediate din Statele Unite și ajung la oficiile postale locale, nu la vamă. Nu se plătesc taxe suplimentare cu excepția celor 4$ pentru transport.  
   Mie coletele îmi ajung în 2-3 săptămâni și până în prezent nu mi s-a rătăcit niciunul.
   Dacă nu ați mai plasat comenzi pe site, puteți beneficia de o reducere de 5$ folosind codul URO424, indiferent de valoarea comenzii voastre. În plus veți mai primi 10% bonus din valoarea cumpărăturilor, sumă pe care o puteți folosi la următoarea comandă.

Comentarii

Anonim a spus…
Cred că e delicios ceaiul! Îmi amintesc și eu cu drag (și mare poftă) de biscuiții Maia RoStar :D
Cristina a spus…
Si eu tot ceaiul l-am remarcat!

http://strumfette.blogspot.com/
Weronika a spus…
Si eu beam ceaiul cu musetel, miere si vanilie si pot sa confirm ca este delicios. Am vazut ca acum pe iherb la recucere sunt ceaiurile Yogi - as vrea sa le incerc, am citit ca sunt foarte gustoase.
Anonim a spus…
m-ai facut curioasa in privinta gelului de curatare. cred ca tot la tine am citi acum cativa ani despre lotiunea de corp de la aceeasi firma, de care erai iar foarte multumita.
Toma Aurora a spus…
Sunt biscuiții copilăriei mele, mama ne cumpăra tot timpul :D.
Toma Aurora a spus…
Este delicios! :)
Toma Aurora a spus…
Da, doar de bine am citit și eu despre ceaiurile Yogi pe blogurile fetelor și la următoarea comandă voi ține minte să pun o cutiuță în coș.
Toma Aurora a spus…
Liana, am folosit loțiunea pentru corp Silk Wrap și de atunci am scăpat de coșurile de pe umeri, care mă sâcâiau încă din adolescență. În prezent nu o mai folosesc însă coșurile nu au mai apărut. Mă dădeam cu ea și pe față și îmi plăcea, apoi am luat un ser tot de Neoteric cu ceva mai mult acid în compozitie.
Alexandra a spus…
De ce ai comandat Oscilo de pe iherb, este mai ieftin? Stiu ca se gaseste si in Romania. Week-end placut!
Toma Aurora a spus…
Bună! Da, l-am prins la reducere și de aceea l-am cumpărat de pe Iherb.
Se găsește și la noi în farmacii, e bun pentru a trata primele semne ale răcelii.