5 recomandări bio


    Pentru că sunt din ce în ce mai preocupată de acest subiect și cu timpul am înlocuit multe produse cosmetice cu variante bio, m-am decis să inaugurez o rubrică nouă pe blog, una în care să menționez favoritele mele din această categorie. Și pentru că multe sunt ape sau uleiuri naturale, am să și explic, acolo unde este cazul, cum aleg să le folosesc.

    Apa de lavandă e un produs foarte ieftin ce poate înlocui cu succes loțiunea tonică. Nu am ales-o întâmplător pentru această perioadă. Ea reușește să calmeze pielea afectată de soare și ajută la rehidratarea sa.
   În plus, este și un produs foarte ieftin. O sticluță costă în jur de 10 lei pe Vegis.
   Vegis este un soi de Iherb autohton, eu sunt mulțumită de gama de produse disponibilă pe acest site și nu puține sunt produsele pe care în trecut le comandam de pe Iherb și pe care le găsesc acum și la noi. Iar unul dintre ele este următorul:


   Pasta de dinți Manuka Health a făcut parte de multe ori din lista produselor mele preferate. Am folosit 4-5 tuburi până să trec la un nou brand, Jason, ceva mai accesibil.
   Are o culoare verzuie și o consistență cremoasă. Are un gust aparte și face o spumă fină precum o cremă. Mi s-a părut extraordinară pentru gingii (eu am avut mari probleme cu ele până să îmi pun aparatul dentar) și per total și-a justificat prețul.
   Costă 42 lei pe Vegis.


   În urmă cu câțiva ani, avem coșuri pe brațe și pe spate, problemă de care am scăpat complet folosind săpunuri naturale și exfolianți chimici (AHA). Săpunul cu neem mi s-a părut foarte eficient, deși mirosul său nu mă încânta prea mult. Eu am cumpărat săpun cu neem de pe Iherb, acolo unde găsiți o variatate de produse solide și lichide ce conțin acest ingredient natural recomandat tenurilor acneice.
   Produse exfoliante cu AHA am comandat tot de pe Iherb, pe cele de la Neoteric (loțiunea de Silk Wrap pentru corp, serumul anti-wrinkle).


   Uleiul de ricin e unul dintre cele mai ieftine și eficiente produse pentru regenerarea părului. Fiind vâscos, se aplică greu, însă v-am povestit aici despre modul în care îl puteți face mai ușor de folosit.
   În trecut am folosit ulei de ricin de pe Iherb, cumpărat într-o variantă uriașă, de cca. o jumătate de litru, însă în prezent am trecut iar la variantele mai mici, sub 100 ml. Uleiurile vegetale râncezesc în câteva luni, nu recomand să cumpărați variante foarte mari decât dacă folosiți uleiul respectiv în cantități generoase. De exemplu, ulei de cocos prefer să iau la borcan mare, pentru că termin unul într-o lună, aplicându-l ca mască de păr.
   Ulei de ricin de calitate bună găsiți la Solaris, la un preț sub 5 lei.


   Pudra de orez este cel mai eficient produs matifiant pe care l-am încercat. Se comportă precum o pudră translucidă, nefiind vizibilă pe piele. Nu are miros. Tot din orez se fabrică și hârtia de orez, folosită pe post de șervețele matifiante. Despre pudra de orez Mayam am scris pe blog în urmă cu 5 ani, când pagina mea se afla la început :) . Articolul îl găsiți aici.
   Doar 6 lei costă această pudră!

Comentarii

Claudia's Choice a spus…
Ape florale folosesc si eu in loc de lotiune tonica, momentan am una de la Melvita, cu floare de portocal, de care sunt foarte incantata.
Anonim a spus…
Intersanta pudra de orez
Rokolla a spus…
Apa de lavanda o folosesc pe post de lotiune tonica si ma împac extrem de bine cu ea. Pudra de orez mi-am luat-o doar ca pana acum nu am folosit-o. Săpunul de la derma e nu l-am încercat dar am sa-l includ in următoarea mea comanda iherb
BeautyBazar a spus…
Pe viitor clar mă orientez și eu către apele naturale pe post de toner, deși recent am terminat o loțiune tonică de la Cosmetic Plant care mi-a fost draga...
https://beautybazar.wordpress.com/2016/04/14/review-lotiune-tonica-cu-ulei-de-catina-si-masline-cosmetic-plant/