Obsesia zilei: Rochia cu aplicații



   În caz că nu v-ați ales încă rochia pentru seara dintre ani, rămâneți aproape! Am început de ceva vreme să mă gândesc la ținuta de Revelion, însă nu am stabilit încă exact unde voi petrece și care dintre rochiile alese s-ar potrivi ocaziei. În general vara port haine cu aplicații și ținute mai elegante. Fiind mai friguroasă din fire, rareori m-am avântat în rochii subțiri pe timp de iarnă, iar momentul de trecere dintre ani m-a prins îmbrăcată comod, dat fiind faptul că de fiecare dată am ales să petrec cu prieteni foarte apropiați, iar un dress code chiar nu-și avea rostul.

   Rochiile cu aplicații sunt o găselniță veche pentru petreceri și evenimente deosebite. La fel ca și micuța rochie neagră. Purtate de zeci de ani, rochiile cu broderie, mărgele, paiete sau pietre strălucitoare au atras inimile slabe ale multor femei. Îmi plac și mie foarte mult, în câteva dintre comenzile mele de pe Asos ați putut vedea că mi-am ales rochii cu mărgele aplicate. De la un timp câteva modele de pe Asos sunt comercializate și prin intermediul outletului online Kurtmann. Numărul produselor este limitat, o rochie se vinde de regulă într-un singur exemplar. Prețurile sunt sub cele de pe Asos, iar mărimile disponibile sunt inclusiv XS și S, aceste două măsuri pe care arareori le prindem prin magazine de tip outlet.
   În acest weekend Kurtmann livrează gratuit comenzile mai mari de 90 lei, așa că e o ocazie bună pentru a comanda chiar și o singură rochie de pe site.


Rochie Needle&Thread: 110 lei (disponibilă aici)

Rochie maxi: 140 lei (disponibilă aici)

Rochie Jaded Rose (disponibilă aici)


    Atunci când alegem să purtăm o rochie cu aplicații (embellished dress), trebuie să o accesorizăm cu elemente cât mai simple, de preferat într-o singură nuanță. Pentru rochiile albe sau bej, decorate cu perluțe sau mărgele în aceeași notă cu materialul, sunt recomandate sandalele în nuanțe metalice, prețioase, pentru a transforma ținuta într-una cât mai glam. Rochiile cu aplicații în nuanțe vii trebuie temperate prin pantofi nude sau negri și de poșete în culori similare. Nu se recomandă ca acest gen de rochie, delicat și elegant, să fie asortat pantofilor cu aer grunge sau sport, oricât de tentant și cool ni s-ar părea. Cel puțin nu la o petrecere cu ținută impusă.

Comentarii