Caleidoscop


   Fetelor, iată că am ajuns la ultimul caleidoscop din acest an, parcă ieri dădusem viață rubricii fără să mă gândesc că va deveni cel mai popular tip de postare de pe blogul meu. Ca bilanț al anului blogosferic, cele mai accesate articole au fost cele de tip caleidoscop, urmate de cele legate de uleiurile vegetale și de cumpărături online. Dintre prezentările de produse, cea dedicată fondului de ten Double Wear de la Estee Lauder conduce detașat.
   Decembrie 2015 este prima mea lună cu aparat dentar. Încă nu m-am acomodat cu el, dar mă bucur tare că mi l-am pus. Pentru moment nu mi-am montat decât sus, am optat pentru un model din safir, discret. Pentru arcada inferioară voi alege unul metalic, în primul rând datorită prețului. La clinica la care merg, Mediplus, un aparat din safir costă 4000 lei pentru o arcadă, iar unul metalic în jur de 2200 lei. În cazul meu aparatul dentar a fost o necesitate medicală, în primul rând; estetic nu m-a deranjat niciodată prea mult faptul că cei de sus erau mai în față. Este pentru a patra oară când port aparat dentar, am mai avut de trei ori modele mobile, dar niciodată nu le-am purtat atât cât era nevoie și dinții au revenit la forma lor inițială. Dacă aveți copii care îmi seamănă, încăpățânați, insistați să le poarte, n-aveți idee de câte cheltuieli și probleme îi veți scuti.


   De pe blogul Mihaelei am aflat de existența balsamului de buze cu aromă de cocos de la Yves Rocher. Mie nu-mi plăceau prea mult balsamurile lor, mă refer la formulele mai vechi pe care le-am încercat, însă acesta este altfel. Nu se simte ca un unt pe buze, nu lasă o peliculă albă, e foarte ușor și miroase a...bomboane Raffaello. Singurul dezavantaj este că se consumă repede, însă prețul mic (10 lei) mă încurajează să-l cumpăr din nou.


   Din Lidl am cumpărat căști cu păsărele. Le-am luat doar pentru că erau drăguțe, îmi cumpărasem de curând niște căști de la Philips. Apoi am constatat că cele din Lidl erau mult mai bune, bass-ul se auzea categoric mai puternic, deși prețul lor a fost unul foarte mic (15 lei). Am mai văzut căști cu broscuțe, gărgărițe, mingiuțe, șamd. și mi-am amintit de modelele similare vândute de Accessorize în urmă cu un an, care costau cam 100 lei.



   Mi-am petrecut o parte din timp cu O pagină de dragoste de Emile Zola, povestea văduvei Helene ce se îndrăgostește de un doctor însurat. Mi-a plăcut foarte tare, n-aveam nicio îndoială că Zola mă va surprinde din nou în mod plăcut. Din nou, intriga lucrării sale e foarte solidă, până înspre final am fost ținută în priză, situația inițală, sugestia de adulter, a fost complică și iar complicată, încât mi s-a părut imposibil să simpatizez un personaj. O altă concluzie pe care am ajuns s-o trag despre Zola, ca autor, e că urmărește, printr-o tactică foarte elegantă, să denigreze oamenii cu stare. Pe cei din clasele sociale cele de mai jos îi înfățișează ca având deprinderi animalice, datorate neșlefuirii (prezintă asta ca pe ceva absolut natural), dar pe cei înstăriți îi consideră viciați și înclinați spre a păcătui datorită superficialității modului lor de trai. O să observați la el că atunci când e vorba de adulter, de pildă, cei săraci îl comit în două paragrafe, pe când elita are nevoie de câteva sute de pagini doar pentru a-și atinge mâinile.



   Am început să urmăresc o mini-serie, Jonathan Strange and Mr.Norrell, ce are drept subiect aventurile fantastice ale unor magicieni londonezi. Fiind atrasă încă din copilărie de ocultism, filmul m-a prins din primele secvențe și aștept cu inters să văd cum se vor încheia întâmplările. Acțiunea are la bază o previziune, iar treptat această prezicere capătă sens prin lucrurile care se petrec.

Comentarii

Georgiana a spus…
Draga mea, iti tin pumnii sa te acomodezi repede cu aparatul si mai ales sa ai rabdare cu el! :) La mine se implinesc 9 luni de cand il am pe cel de sus, parca mi l-am pus ieri... nici nu am realizat cand a trecut timpul iar rezultale m-au motivat foarte mult.
Te imbratisez!
Anonim a spus…
Și eu am o pereche de căști cu broscuțe din Lidl și funcționează perfect. Nu știam de existența balsamului cu aromă de cocos. Îl vreau :D
Felicitari pentru aparat! Eu sunt veterana, ba chiar mi-a zis doctorita ca probabil la anul scoatem. Mi se par marisoare preturile mentionate de tine, probabil ca sunt medicii mai bine cotati.
Toma Aurora a spus…
Adina, am căutat pe cineva care să aibă experiență în cazurile cu afecțiuni ale gingiei. Eu am câțiva dinți mobili și am făcut și două oprații estetice la ambele maxilare, prin primăvară, de modificare a formei gingiei.
Știu că porți aparat de multe luni, am citit postrările tale de câteva ori :D.
Toma Aurora a spus…
M-a suprins plăcut calitatea acestor căști, nu-s doar foarte simpatice ci și practice.
Sper să îți placă balsamul de la YR, mie mi se se pare...delicios!
Toma Aurora a spus…
Georgiana, abia aștept să mă acomodez :)).
De dat jos nu-mi doresc, sper să-l port cât mai mult timp, că prea e drăguț și prea mi l-am dorit. Îmi amintesc de începutul tău, cât îmi doream și eu atunci să-l montez, dar mai aveam așa de multe de făcut înainte. Timpul scurs, aceste luni, mi s-a părut aproape o eternitate.
Te pup și îți doresc mult succes cu el în continuare!