Cumpărături eMag


   A trecut și Black Friday-ul de anul acesta, sper că ați găsit ce v-ați dorit la prețuri cât mai avantajoase. Anul trecut plănuisem să cumpăr un televizor nou, lucru care nu s-a petrecut nici în vinerea asta. A trecut mult timp de când nu am mai dat drumul la televizor, nu am mai simțit nevoia de a cumpăra unul. Citeam în Ce se întâmplă doctore despre detașarea generației tinere de tv, m-am regăsit în acele rânduri pe jumătate. Încă susțin faptul că televizorul poate juca un mic rol de susținere în cadrul unei familii, prin activități de genul serii de fotbal sau al serialului pe care surorile sau cuplul mamă-fiică îl urmăresc cu interes. Ca-n toate, vorbim despre săbii cu două tăișuri.
   Nu am stat cuminte de Black Friday, mi-am comandat o parka și două rochii de la Zara. Însă azi nu scriu despre ele ci despre o mică comandă plasată chiar înainte de Black Friday pe eMag. Sora mea a comandat niște parfumuri de la Calvin Klein aflate la reducere, m-a întrebat dacă vreau și eu ceva și așa am ajuns să pun în coș mascara mea preferată, un fond de ten rezistent la transfer, o carte și o pereche nouă de căști. Am avut un motănel pe care abia ieri l-am dat spre adopție, ce-mi rodea mereu căștile și acestea se aflau constant pe lista de cumpărături.

   Mascara 2000 calorie cu periuță curbată (aici) a fost favorita mea în acest an, sunt la cel de-al treilea tub. O prefer pentru că oferă mult volum genelor. Eu le am lungi de la mama natură, prefer rimelul care le face să pară mai bogate, nu care să le alungească ori să dea un plus de definire. Produsul rezistă la apă.
   Fondul de ten Lasting Performance l-am ales în nuanța 106, cea care se află, ca și intensitate, la jumătatea tabelului de culori disponibile. Mi se potrivește ca și nuanță. Mi se pare un fond de ten cu acoperire medie, cu un finish foarte plăcut (fondurile de ten Max Factor arată în general destul de bine pe piele) și o rezistență nu de fier, dar destul de bună. Eu am tenul gras și-l folosesc fără a-l fixa cu pudră. După 2-3 ore pielea începe să lucească, însă fondul de ten se menține pe piele cam în jur de 8 ore într-o stare bună. Toamna am pielea ceva mai uscată, de aceea nu mă mai pudrez.
   Cartea aleasă,  O pagină de dragoste de Emile Zola, e citită cam pe sfert. Până acum am luat cunoștință cu personajele, o femeie frumoasă, văduvă, ce are o fetiță bolnavă, un medic frumos și el, căsătorit, tată al unui băiețel, și am pătruns ușor în intrigă. Îmi place stilul lui Zola, m-am acomodat cu felul lui de a insista asupra intrigii. Discutam cu sora mea că-i ceva natural ca el, chiar și în operele de mari dimensiuni, împărțite în 3-4 volume, să creeze tensiuni pe sute de pagini, iar la final, în câteva paragrafe, să calmeze apele. 
    Despre căști nu știu ce să vă zic. Sunt basic ca și performanțe. Le-am luat ca să mă folosesc de ele atunci când alerg, când plec la București și vreau să ascult muzică pe drum. La treaba cu basul nu am observat nimic deosebit, sunetele se aud standard.
  

Comentarii

Ella a spus…
Noi n-avem deloc televizor în casă și nu-i simțim deloc lipsa.
Despre fond de ten am aceiași părere ca tine, în schimb cu rimelurile MF eu nu prea m-am înțeles.
Să le folosești cu drag!
Anonim a spus…
Eu singurele cumpărături pe care le-am făcut au fost câteva cărți pe care mi le doream mult :)
coco a spus…
sa le folosesti cu drag, eu am luat de la ei doar o periuta de dinti sonica!
Gutu Bianca Lucia a spus…
m-am uitat la emag de bleck friday dar nu am gasit nimic ce sa imi placa, sua mai bine zis ce aveam pe lista de dorinte
Toma Aurora a spus…
Mihaela, noi iar ne-am pus în cumpănă cu televizorul, cred că luăm unul până la urmă. Ne mai uitam la un meci, la o emisiune culinară. Încă socotim :D.
Mulțumesc pentru urare! Pupici!
Toma Aurora a spus…
Îți urez să le citești cu multă plăcere! Inspirată alegere!
Toma Aurora a spus…
Coco, să o folosești cu drag! Și eu am periuță de la ei și irigator, le-am luat când, tot așa, aveau reduceri.
Toma Aurora a spus…
Suntem patru cu aceeași părere, să știi! :))
Toma Aurora a spus…
Mie vineri nu mi se încărca site-ul, iar apoi nu am mai avut acces la internet :(.